Teen Press 
Şi dacă ziua e a altora, a celor din jurul meu, noaptea este doar a mea. Întunericul are, probabil, rol de perdea, de energizant. Mă simt protejată şi pot să dau masca jos. Adieu reguli, farewell reţineri. Ne păstrăm bunul simţ, dar ne revendicăm libertatea într-o mai mare măsură decât am face-o ziua, când nu avem întunericul cu rol de scut. Îmi place noaptea. Tot mai mult. Noaptea e linişte. Sau gălăgie, dar o gălăgie pe care o alegi tu (nu nea tătucu’ cu bormaşina sau claxonatul urmat, fără excepţie, de „cine ţi-a dat, fă, carnetu’?“). Noaptea îţi arată adevărata ta faţă (asta dacă nu eşti prea over influenced ca să-ţi dai seama; şi să nu fii, că-i de porc, noi nu recomandăm aşa ceva, treci şi-nvaţă). „I often think that the night is more alive and more richly colored than the day.“ ~ Vincent Van Gogh.
În ultimii ani de liceu şi primii ani de facultate unele dintre cele mai palpitante momente sunt cele în care te prinde dimineaţa deschizând uşa de la casă. Te furişezi sub aşternuturi, după ce înjuri şoptit podeaua care scârţâie şi te rogi arhanghelilor, îngerilor şi zeilor de pe Al Cincilea Munte ca ai tăi să nu fi auzit nimic; închizi ochii şi adormi repede-repede, să recuperezi. După 3-4 ore trebuie să fii fresh şi să o iei de la capăt. Cursuri, profesori, colegi, bibliotecă, învăţat şi mâncare, dacă ai timp. Apoi, noaptea de la început. „By night, an atheist half believes in God.“ ~ Edward Young, „Night Thoughts“.
Liniştea nopţii îţi limpezeşte gândurile, ţi le pune în ordine. Noaptea e momentul când toate lucrurile şi persoanele revin la starea iniţială. Ziua te suprasolicită, ziua eşti expus în totalitate, ziua adopţi spiritul de turmă şi te laşi condus de ceilalţi, ziua ai reguli pe care le urmezi inconştient, ziua ai inhibiţii, ziua, poate, nu eşti tu. Noaptea schimbă tot.
Noaptea dansez, noaptea citesc, noaptea învăţ, noaptea ies, noaptea iubesc, noaptea stau cu prietenii langă cort şi foc, cântând; noaptea mă enervez că nu mai am metrou şi nici bani de taxi şi nu ştiu cum naiba să ajung acasă şi de ce mă fixează cerşetorul ăla cu privirea; noaptea lucrez pe calculator, noaptea mă uit la filme, noaptea râd când urmăresc emisiunea lui Mircea Badea, noaptea desenez, noaptea înot, noaptea stau în autobuz şi privesc ca prin ceaţă luminile oraşului, reuşind să nu mă gândesc la nimic. Noaptea mă plimb prin oraş, noaptea mor de frică dacă nu ştiu pe ce stradă am aterizat şi nu ştiu cum să fac să ajung acasă; noaptea scriu până când adorm cu lumina aprinsă, caietul pe picioare, creionul în mână şi coloana în chinuri crunte, noapte visez, noaptea râd, noaptea plănuiesc, noaptea înţeleg, noaptea plâng, noaptea ţip în pernă, noaptea dorm.
„Night, the beloved. Night, when words fade and things come alive. When the destructive analysis of day is done, and all that is truly important becomes whole and sound again. When man reassembles his fragmentary self and grows with the calm of a tree.“ ~ Antoine de Saint-Exupéry
