N-ai carte, n-ai parte

n-ai carte n-ai parte

n-ai carte n-ai parte

de Ilinca Papari – redactor
foto: Raluca Anculete – colaborator foto

Ştii că eşti român atunci când salamul nu numai că se mănâncă, ci se şi ascultă. Cu siguranţă ştii că eşti român atunci când apar controverse asupra unor testări cu nivel mediu de dificultate (mai puţin decât mediu aş zice eu) pentru elevii de clasa a VIII-a la română.

Dacă până şi limba maternă e grea în ţara asta, atunci avem noroc că prostia nu doare – că dacă ar durea, sistemul medical este oricum la pământ. Problema cu subiectiva sau predicativa nu a fost grea, a fost ambiguă, pentru că au existat două posibile răspunsuri, ambele la fel de plauzibile. Gramatica reprezintă un set de reguli, nu sunt teoreme, axiome sau formule matematice ca să fie în mod necesar explicate logic.

Ca reacţie la această ambiguitate, elevii şi-au luat familiile, cu căţel, cu purcel, cu bunici şi au făcut o petiţie prin care au cerut să se puncteze ambele variante. Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a spus la început că nu se poate modifica baremul, că varianta menţionată în barem e corectă şi că îi încurajează pe copii să depună constestaţii, dar protestatarii s-au strâns şi situaţia s-a complicat. Cum în paralel s-a dat şi BAC-ul (cine ştie ce surprize au mai apărut şi pe acolo), în final s-a dat liber la puncte.

Toate bune şi frumoase – a doua zi Facebook-ul încărcat de postări: „Petiţie împotriva petiţiei de modificare barem EN 2012 rom“: „Aşadar din respect pentru elevii care au fost capabili să identifice propoziţia respectivă, considerăm că baremul nu trebuie modificat şi le sugerăm celor care au greşit să se apuce de învăţat şi să se lase de petiţii“.

Un lucru e bun în ţara asta şi anume că românul a învăţat să protesteze. S-a văzut acest fapt în iarnă, când ţi-era şi frică să treci pe la Universitate să nu primeşti o cărămidă în cap din confruntarea jandarmi-protestatari. Problema e că o fi învăţat românul să protesteze, dar nu a învăţat să protesteze când trebuie, deoarece „contextul e ambiguu şi nu se poate spune clar că una dintre variante este greşită“, susţine Marina Rădulescu Sala, cercetător la Institutul de Lingvistică. Atunci, dacă s-a recunoscut că a fost una dintre multele erori din sistem, dacă Pop l-a acuzat deja pe Funeriu de ineficienţă, de ce nu e suficient pentru a se înţelege că atât cei care au zis că subordonata e subiectivă, cât şi cei care au zis că e predicativă, au drepturi egale? Elevii nu s-au revoltat împotriva Ministerului Educaţiei, ci s-au revoltat unii împotriva altora. Testarea la limba română a fost concepută pentru a verifica corectitudinea cu care se exprimă elevii, fraza buclucaşă a reprezentat doar o chichiţă, care însă i-a distras pe aceştia, făcându-i să creadă că reprezintă un criteriu de departajare între proşti şi deştepţi. Această mentalitate este suficientă pentru a demonstra că indiferent de note, nivelul de inteligenţă nu este cel optim.

Parcă văd la toamnă, cum proaspăt admişii în licee se vor împărţi în tabere „pro subiectivă“ sau „pro predicativă“ şi îşi vor scoate ochii între ei. Ferească Sfântu’ să fi pus vreunul atributivă!

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *