Teen Press 
foto: Ana Diaconu – fotoreporter
Suntem ca un film prost pus pe repeat. De fapt, ca un film bun, însă deteriorat în timp. Ca un disc ce s-a învârtit atât de mult încât a început să dea rateuri. Mă refer la noi și la modul nostru de a comunica. Aș putea dezvolta subiectul în zece părți diferite, însă prefer să mă opresc la un detaliu care mi-a atras atenția în ultima vreme: exprimarea. Suntem foarte amuzanți.
Mă refer la acele întrebări picate de nicăieri, pe care le auzim atât de des. Pe stradă, în autobuz, la școală, acasă. Peste tot. Acele întrebări care îți fac expresia chipului să semene cu acel „you don’t say!“ de pe 9gag. Știți foarte bine ce vreau să spun: fața ta transmițând „o întrebare mai cretină ca asta nu puteai să-mi pui?“, prin fiecare rid de expresie.
Un exemplu de întrebare total idioată este „Te-ai tuns?“, eventual pusă unei persoane care a renunțat la plete și s-a ras în cap. Nuuu, în mod sigur omul ăla nu a trecut pe la frizer. În aceeași categorie intră și „Te-ai machiat altfel azi?“, „Te-ai vopsit?“ și tot ce ține de schimbări evidente, observabile.
Și mai grozav este „Dormi?“. În ce sferă îndepărtată ți-e mintea în momentul în care întrebi un om dacă doarme și aștepți un răspuns? „Da, dorm!“. Nu, în cel mai probabil caz, dormeam până să îmi vorbești.
De obicei, întrebările astea nu sunt luate în seamă sau primesc un răspuns sarcastic. Însă, dacă stăm să ne gândim, chiar n-avem sens.
Preferata mea este „ce faci?“. Nu pentru că ar fi neapărat o întrebare proastă sau nepotrivită precum cele de mai sus, dar și-a pierdut semnificația. E deformată. „Ce faci?“ a devenit expresia tranzitivă dintre salut și o rugăminte sau un alt subiect. Punem întrebarea asta fără s-o mai gândim. Nu ne interesează, de multe ori, răspunsul. E de formă, e doar o politețe seacă. Răspunsul este la fel de mecanic: „bine“.
Și uite așa, ne învârtim în cerc zilnic, într-o rutină verbală pe care, uneori, nici măcar nu o sesizăm.
