Long road to ruin

long road to ruin

de Emil Drăgănescu – redactor
foto: Ovidiu Udrescu – fotoreporter

Aveam de gând să încep un alt articol cu un ton resemnat şi oarecum ironic. Între timp m-am mai gândit la tema de luna asta şi la contextul în care scriu- pregătiţi-vă de o infuzie de chestii legate între ele doar sumar.

Pe prima pagină a publicaţiilor din ultima vreme este un singur subiect: „Cutremurul cel mare/ Japonia zguduită/ Va veni apocalipsa?“, la care se adaugă şi războiul din Libia. Cam la asta se reduce totul în cadrul istoriei moderne- război şi evenimente nefaste.

Apropo de acest lucru, conform spiritului meu total anti-patriotic trebuie să amintesc puţin şi despre Libia, mai ales într-o lună în care punem accent pe… evenimente. În momentul în care am auzit ştirea cu privire la trimiterea unei fregate, în Orientul Mijlociu (locul unde orice american găseşte petrol ieftin), nu am putut să nu zâmbesc amar. Parcă ieri aflam că benzina se va scumpi (din nou) pe fondul acestui război, aşa că de ce am ajuta? Oricum suntem un stat prea mic pentru a obţine ceva concret din acest lucru, aşa că… de ce să ne obosim? (Lăsând la o parte cererea NATO, care este importantă, mai ales pe fondul crizei economice.) La fel şi în cazul cutremurului japonez. Presa şi autorităţile suferă de sindromul „ce-ar fi dacă noi…“, creând o falsă impresie că existăm pe harta politică a lumii, şi astfel istoria ne demonstrează cât de mult ne înşelăm.

Bineînţeles, în cazul Japoniei nu spun că nu a fost un eveniment demn de a fi luat mereu în calcul la categoria „worst case scenario“ (fiind vorba de cel mai puternic cutremur din lumea modernă a ultimilor 50 de ani). Totuşi, stau şi mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă era mai rău? Dacă era la noi? Tokio-ul cel puţin nu are nicio clădire dărâmată. Mă gândesc prin comparaţie, măreţul Bucureşti ar fi fost nivelat, că tot avem noi pretenţii de metropolă „în pas cu ţările civilizate“. Cel mai rău ar fi să „importăm“ un eveniment istoric de genul acesta, fără să vrem, prin iluziile acelea nesănătoase.

Partea proastă cu dezastrele este că nu vin niciodată singure, ci cu numeroşi alţi factori
după ele, care modifică total istoria.

Una peste alta, când am auzit ştirea bonus cu centralele nucleare ce se „scurgeau“ în atmosferă, parcă am văzut renaşterea tragediei ucrainiene, din anii ’80.

Bine, scopul acestui articol nu este de a râde de nefericirea unor oameni. Cu toate măsurile japonezilor, ce s-a întâmplat este o tragedie oricum ai lua-o. Problema este alta. Centralele nucleare, întreruperea comunicaţiilor şi a majorităţii elementelor ce ne diferenţiază de omul din Evul Întunecat. Evoluţia tehnologică a adus cu ea şi noi riscuri, pe lângă avantajele explicite. Ok, avem energie ieftină, dar şi riscul de a sări în aer, împreună cu jumate din ţară, în cazul unei probleme de genul acesta cred că poate pune pe oricine pe gânduri. S-a tot pus accentul pe cuvântul Apocalipsă. Dacă mă întrebaţi pe mine, avem una personală- la Cernavodă, deşi autorităţile ne asigură că nu e aşa. Mda, deşi pare un clişeu folosit mult prea des prin filme de categoria B, v-aţi întrebat vreodată ce s-ar întâmpla în cazul ăsta? Cum ar reacţiona lumea civilizată în condiţiile în care ar fi nevoită să lupte pentru lucrurile considerate acum banale? Contextul internaţional de acum nu poate să nu trimită măcar uşoare referinţe la „mitul societăţii moderne“- Apocalipsa (mi se pare mie sau cuvântul asta devine overused?).

Am pus accentul foarte tare asupra dezastrelor, în speranţa că vă voi face o idee asupra ce înseamnă istoria pe care o trăim, o istorie în care evenimentele se petrec pe nesimţite, în umbra ambiţiilor unor puteri cu care nici nu putem spera să ne comparăm vreodată, iar întrebarea mea de sfârşit de articol este: merită oare toate aceste decizii (acolo unde ţine de noi) pentru a atrage ochiul istoriei, sau suntem doar o altă ţară-pion în lupta pierdută cu timpul?

Recommended Articles

3 Comments

  1. Așa-i că atunci când ai început să scrii știai ce voiai să spui? Cred că da. Ce înțeleg eu de-aici este că tu compari România cu Japonia, în cazul unor probleme. Comparația e idioată și tabloidă, e clar că nu pot fi comparate. Apoi zici de apocalipsă? Adică să ne fie frică de ea? Da, vine și spuf!, mori. Ți se pare că moartea te ocolește cumva dacă nu ești lângă reactor? Nu mori?

    Poate n-am înțeles eu bine, poate chiar ai vrut să spui ceva bun, te-aș ruga să explici dacă dorești.

    1. Cyrus, the virus

      Mi-as bate capul cu tine, insa nu prea am timp. In lumea reala, lumea are mereu treaba si obiective. Din cate am vazut, la toata lumea comentezi cate ceva. Cred ca este foarte greu sa fii tu cand vezi atatea defecte la altii, fara sa te uiti intai la tine. Nu o sa-ti fac placerea sa reiau ce am scris aici. Daca iti place – bine, daca nu – la fel de bine. Sfat pentru cei ca tine: iesiti fratilor din case! E vara, e cald… Nu va obliga nimeni sa stati si sa criticati postarile unor oameni necunoscuti. As zice sa nu te mai obosesti sa-mi raspunzi la comentariu – intelegi ce vrei din textul meu, dar pun pariu ca pornim o flama… Oricum, peace!

  2. Si totusi care este mesajul central articolului tau? Deasemenea cateva referinte ar fi de preferat. Cand spui ca ‘Parcă ieri aflam că benzina se va scumpi (din nou) pe fondul acestui război’ trebuie data o sursa pentru ca parerea si impresia personala poate avea ca efect dezinformarea cititorului. In rest un oarecare fir al informatiei exista, incearca repet, sa folosesti mai multe surse, poate sa extinzi un pic analiza, undeva la 2000 de cuvinte fiind suficient. Deasemenea mai multa obiectivitate este necesara mai ales in articole ce contin elemente de natura economica, politica sau sociala. Multa bafta in continuare!

Leave a Reply

Your email address will not be published.