
foto: Oana Ştefănescu – colaborator foto
Ne petrecem întreaga viaţă încercând să găsim sensul ei, motivul pentru care suntem aici. Pentru că, într-adevăr, existenţa umană stă pe o bază construită din necunoscute. Practic te naşti şi ştii doar că trebuie să trăieşti, dar ce e mai „palpitant“ este faptul că ştii şi că o să mori. Cu toate astea, noi ne ducem viaţa până la capăt (cu mici excepţii), trăim cu bune şi cu rele, acumulăm superficialitate, sentimente şi nu ne temem de moarte, decât atunci când ştim că se apropie (poate nici atunci).
Reuşim să ne pierdem în bine-rău, artificial-natural, întrebări-răspunsuri, fără să ne dăm seama că viaţa este atât de scurtă încât dacă nu faci ceva pentru a o valorifica, e ca şi cum ai trăit degeaba. Ne luptăm pentru un loc de muncă, pentru o situaţie materială bună pentru ca, în final, totul să se transforme în pământ, inclusiv noi.
Hai să facem din viaţa asta un paradis pe pământ. Cum vă imaginaţi Raiul? Maşini scumpe, haine de firmă, case cu 10 etaje ş.a.m.d.? Ei bine, nu! Imaginaţia mea îmi indică o stare de beatitudine totală venită din lucruri mărunte: un câmp cu flori, cer senin, o gărgăriţă care se joacă în părul tău şi aer răcoros de munte. Da, ştiu, ştiu, e o frază ultracunoscută, dar nu e şi pusă în practică, de aceea trebuie repetată ori de câte ori este nevoie: adevărata fericire vine din lucruri mărunte, simple.
Cred că cel mai bun exerciţiu psihic, care să-ţi readucă pofta de viaţă, este acela în care îţi imaginezi că nu mai eşti. Nu mai poţi să simţi iarba rece sub tălpi, nu mai poţi să te bucuri de o ploaie caldă de vară, nu mai poţi să iubeşti, nu mai poţi să asculţi trupa ta preferată, nu mai poţi să-ţi vezi persoanele dragi. Se înţelege de ce persoanele cărora li se spune că mai au puţin de trăit încearcă să facă tot ce nu au făcut în timpul pe care l-au avut. Dar este necesar să se ajungă în pragul morţii pentru a înţelege cu adevărat splendoarea vieţii?
Da, viaţa poate să dea uneori bătăi de cap, însă poate să ofere şi cele mai minunate experienţe. Întrebarea este dacă eşti dispus să lupţi pentru a le avea, să ieşi din mocirla rutinei şi a mediocrităţii. Fă tot ce ţine de tine pentru a te detaşa de probleme, de a răzbi printre nori. Sunt o mulţime de modalităţi de a ieşi cât mai puţin şifonat din lupta cu viaţa, care se dă în fiecare zi. Găseşte-le! Bucură-te cautând, explorând.
Nu te mai pierde în nimicuri, mergi înainte şi ia totul aşa cum vine, aşa cum ţi le oferă viaţa, pentru că ţi le oferă cu un scop. Trebuie să te simţi bine cu tine, să te iubeşti cu adevărat, să fii împăcat cu tine şi încrezător în forţele proprii pentru a avea un psihic sănătos şi deschis vieţii. Pâna la urmă, viaţa chiar are un scop: scopul suprem de a te bucura că eşti, de a te bucura de acest dar şi de a-l celebra prin iubire faţă de tot ceea ce te înconjoară.
foarte mishto articolul. imi place f mult 😉
Thanks, Oby 🙂
uneori viata te incearca ,dar doar a ta e lupta,ai scris un articol care arata realitatea.
da, cam asta am incercat sa exprim, realitatea. nu stiu daca am reusit sa deschid ochii, macar pentru cateva secunde, asupra faptului ca uneori dam cu picioru' vietii ca si cum am fi obligati sa o suportam (de parca ar fi o povara), cand de fapt este invers, ar trebui sa fim fericiti ca 'ea' ne suporta pe noi si sa o valorificam.
multumesc pentru parere 🙂