Teen Press 
foto: Cătălina Cosma – colaborator foto
„Nu-i așa că ne doare?“ – o replică dintr-o piesă de teatru, pe care am păstrat-o cu sfințenie în minte și zilele astea mi-o spun întruna: „ Nu-i așa că te doare?“. Și îmi răspund: „Da, mă doare indiferența oamenilor de a rămâne în umbră, de a tăcea și a nu protesta atunci când trebuie“ . Un exemplu de unitate este Israelul , țara greu încercată de conflicte, unde oamenii au rămas totuși uniți când a trebuit să-și strige nemulțumirea fața de prețul locuințelor și traiul tot mai scump .
Mă doare că există din ce în ce mai mulți oameni care mor de foame, pensionari care sunt nevoiți să nu-și mai cumpere medicamentele indispensabile (am o vecină în bloc bolnavă la ficat care nu și-a mai cumpărat silimarină de trei luni ca să-și poată plăti garsoniera în care trăiește), oameni care aleg calea sinuciderii ca modalitate de a scăpa de suferință și mizerie. Mă doare că se fură unii pe alții (aia care se știu), că egoismul și cinismul au întrecut gradul 10 și deja se ajunge la conflicte, injurii, crime și alte nenorociri. Mă doare că cei care nu ajuns încă să-și cunoască potențialul au parte de modele false și penibile promovate de media, că doar așa „ne intelectualizăm“ mai nou.
Mă doare că am pierdut „Micul Paris“ de altădată. În loc să avem grijă de locul în care trăim, trecem nepăsători și distrugem uneori și ultimele rămășițe care ne mai tăiau respirația și ne aduceau cheful de viață. Mă doare dezinteresul celor „Mari“ pentru cultura patriei, pentru tinerii atât de talentați (tineri redactori, scriitori, actori debutanți, pianiști, fotografi etc.) care nu sunt susținuți cum trebuie, nu sunt valorizați și sunt atât de dizgrațios îndepărtați de orice din drept. Chiar atât de „ proști“ ne credeți?
Mă doare să simt nevoia de a pleca în altă țară pentru a putea duce un trai mai bun, pentru a-mi îndeplini visurile și nevoia de a crede că acolo undeva departe îmi va fi mai bine decât aici unde m-am născut.
