Teen Press 
foto: Adriana Isăilă – colaborator foto
Am terminat. Anul acesta privesc începerea noului an şcolar de pe alte baricade.
Este imposibil ca atunci când spui în aceeaşi propoziţie „septembrie“ şi „şcoală“ să nu rememorezi toţi anii aceia când stăteai şi numărai zilele până la începere, pe urmă orele, când îţi ocupa o săptămână întreagă achiziţionarea rechizitelor, când te gândeai că anul acesta vei fi mai silitor, dar odată ce ajungeai la şcoală şi te întâlneai cu colegii, uitai de tot ce îţi propuseseși. Clar că odată cu astea îţi aduci aminte şi de notele bune şi de cele proaste pe care le-ai primit, şi de mustrările şi de laudele din partea profesorilor, şi de gafele pe care le-ai făcut, dar şi de faptele bune (aici intră şi ajutarea colegului la teste sau tema dată mai departe) şi, nu în ultimul rând, de chiuluri.
Şi sincer când te gândeşti la momentele când ai plecat de la şcoală, de la o oră, două…. o zi, niciodată nu o să găseşti un motiv destul de solid sau argumente mai bune decât „plictiseala“, „plictiseala“ şi iar „plicitiseala“. De asemenea, îţi aduci aminte de profii care nu ţi-au dat pace, de proful de mate care te scotea mereu la tablă, de cel de fizică cu formulele lui neînţelese, de gramatica unei limbi străine care părea un monstru pe care nu-l vei înfrânge niciodată, de eseurile de sute de pagini la diferite materii care îşi aveau soluţionarea întotdeauna pe vreun site de referate. Toate acestea pe lângă marile hăuri peste care a trebuit să trecem: testele, tezele şi, în final, examenele.
Clar atunci când spunem de acestea ne aducem aminte de colegul din spate care întotdeauna pâsâia până îi spuneai răspunsul x la întrebarea y, de foile pe care le ţineam în bancă atunci când nu învăţasem nimic, de modalităţile infinite de a copia, care mai de care mai dubioase, de nopţile de dinainte pe care nu le dormeam sperând că vom reţine ceva şi, desigur, momentul când adormeam cu 5 minute înainte să sune ceasul, dar şi de dimineţile de după când uitam tot ce învăţasem şi, desigur, atunci ne aducem aminte şi de colegul care ne salva întotdeauna de la o notă mică. Şi muuulte multe altele…
Şi au trecut. Doisprezece ani. Doisprezece ani cu toate acestea care ne vor rămâne mereu întipărite în minte. Nu vă gândiţi că dacă s-a terminat le veţi uita, că veţi trece peste, mai ales peste părţile mai puţin frumoase. Dar, cu timpul veţi cunoaşte alte persoane care la rândul lor vă vor povesti cum a fost pentru ei şi veţi vedea că şi cele mai „urâte“ momente vor deveni mai „frumoase“.
