Iti mai aduci aminte?

de Andreea-Alina Ionescu – redactor
foto: Maria Chiorean – colaborator foto

Zilele trecute, venind spre casă, m-am întâlnit cu un fost coleg din generală. Am înlemnit! Cât de mult se schimbase! De atunci, continui să mă întreb dacă şi eu sunt diferită. Astfel, am realizat cât de multe lucruri au rămas în spate, nemângâiate, uitate.

M-am cocoţat în fotoliu şi am început să număr. Ce făceam acum trei ani pe un timp ca ăsta? Câte idei de viitor aveam? Parcă nici nu sunt fragmente din viaţa mea.

Am găsit nişte caiete vechi şi am citit toate discuţiile, ideile şi prostiile scrise la sfârşit. Acele vise pentru mine nu mai existau, formau un spaţiu ireal pe care l-am trăit, dar care nu îmi mai aparţine. Nimic din ceea ce speram să se mai întâmple nu s-au mai întâmplat, m-am lăsat prinsă de alte lucruri şi am schimbat totul.

M-a cuprins dorul, dorul de colegi, dorul de anii pierduţi şi dorul de fosta „eu“. Eram un eu care lua decizii înainte de a le înţelege, care nu putea sta potolită în bancă şi care nu dormea nopţi la rând din cauza unor griji ce acum nu au nicio valoare. Pe atunci visam la tot ceea ce ar putea să îmi aducă viaţă, râsete şi chicoteli. Ştiam că atâta timp cât eu vreau, lucrurile vor rămâne la fel. Şi cum au scăpat? Nu am băgat de seamă că nu mai sunt acolo, deşi mereu spuneam „pentru totdeauna“.

Mi-e dor de poznele noastre, mi-e dor de joculeţele idioate şi glumele proaste, mi-e dor de ceea ce a fost. E greu să înţelegi care e rostul vieţii, iar când profiţi de toate lucrurile pe care ţi le oferă începi să pricepi cum funcţionează.

Generala mea era locul în care şi acum mă simt copil, un copil curios, care vrea să încerce lucruri noi, care are nevoie de prieteni şi sfaturi, care vrea să chiulească de la orele de matematică şi chimie.
Dar chiar şi aşa, acum, sunt cu un nivel mai sus. Sunt la liceu, iar mâine poate îmi va fi dor şi de acest eu :-)…
Iar tu, îţi mai aduci aminte?