Imagineaza-ti cum ar fi sa controlezi timpul

Eternitatea-i efemeritate

cum ar fi sa controlezi timpul_ion mates_fotoreporter-1

de Maria Micuda – colaborator
foto: Ion Mateș – fotoreporter

Totul se reduce la timp. Deşi o noţiune abstractă, acaparează toate domeniile vieţii, vindecă suflete rănite, hrăneşte sentimente, schimbă oameni, este martor al evoluţiei. Pare a fi împăratul suprem al umanului, însă în raport cu un simplu individ, puterea lui se poate reduce la o singură trăsătură dominantă: limitarea.

Timpul nostru e limitat, dar niciodată nu ne gândim că poate nu mai există ziua de mâine. Şi dacă totuşi totul s-ar restrânge la 24 de ore, la sfârşitul zilei nu ne-am mai permite să spunem: „nu am avut timp“. Ne-am concentra să realizăm tot ce ne-am propus şi singura scuză acceptată ar fi: „nu mi-am făcut timp“. Principiul aplicat pe o perioadă mai lungă de timp rămâne valabil doar în prezenţa altui element numit organizare.

La o primă vedere, organizarea timpului pare o banalitate, căci toţi suntem capabili de asta. Dar de câte ori ai regretat că ai irosit prea mult timp pentru activităţi inutile? Sau câte nopţi ai pierdut cu teme pentru că în timpul zilei nu ai făcut nimic productiv? Răspunzându-mi la aceste întrebări, am realizat că organizarea programului este foarte greu de mânuit şi am construit o serie de sugestii pentru aceia dintre voi care s-au săturat să regrete.

În primul rând, planificarea lucrurilor pe care le avem de făcut şi ordonarea acestora în funcţie de priorităţi este un prim pas. Planificând, subconştinetul nostru este influenţat în două moduri: devine informat asupra activităţiilor pe care le are de realizat şi, în acelaşi timp, este stimulat să bifeze toate task-urile notate.

În al doilea rând, cu toţii ştim că relaxarea face parte din rutina noastră zilnică. Aceste momente de relaxare ar trebui stabilite cu precizie şi de preferat după finalizarea celorlalte activităţi de pe listă. Spre exemplu, atunci când avem o întâlnire cu prietenii sau antrenament de baschet la ora 19.00, suntem mult mai motivaţi să îndeplinim toate sarcinile până în ora respectivă, pentru a ne acorda timpul necesar pentru propriile dorinţe sau pasiuni.

Nu în ultimul rând, multitasking-ul nu este o soluţie eficientă. De multe ori, ascultăm muzică în timp ce ne facem tema la mate sau scriem un e-mail în timp ce vorbim la telefon. În aceste cazuri, ne punem superputerile în acţiune pentru a salva minute preţioase. Însă, atunci când nu ne concentrăm pe o singură sarcină şi ne lăsăm distraşi de cea de-a doua, productivitatea noastră scade.

Astfel, conform unui citat celebru al lui Michael Altshuler: „The bad news is time flies. The good news is you’re the pilot“. Totul stă în mâinile noastre.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *