Si ziua a fost inca o data salvata de catre… bocanci

de Maria Bucur – seminarist
foto: Carina Coman – seminarist foto

Marţi, 1 martie. Iei, prima zi de primavară! Finally! Ce-nseamnă asta? Adio, bocanci! Bun venit, converşi! Adio, haine mari şi groase! Mă uit pe geam şi zâmbetul îmi păleşte. Ninge. Grozav! Bocancii roşii parcă-mi zâmbesc ironic de lângă uşă.

Am uitat din nou să-mi setez alarma şi m-am trezit iar prea târziu! Mă pregătesc repede pentru şcoală şi-mi iau micul-dejun în grabă. Îmi iau rapid ghiozdanul, căştile şi ies furtunos pe uşă. Ah, mărţişoarele, Maria! Nu uita mărţişoarele! Fugi, pleacă autobuzul! Iar e full. Îl aştept pe următorul. Super, iar voi întârzia! Nu contează… Festina lente, după cum spune filozoful latin. Vine, într-un final! Prefă-te, timp de o staţie, în sardină! Acum aşteaptă alt autobuz încă un sfert de oră…

Hmm… de ce se uită lumea aşa ciudat la mine? Mă uit discret în geamul unei maşini: un zâmbet ciudat îmi tronează pe faţă. Îmi compun figura de fată serioasă. Bine.
O, Doamne! Un puşti îmi rânjeşte de partea cealaltă a geamului. Normal! Tocmai la maşina asta trebuia să mă uit! Mă retrag zece metri şi întorc spatele. Dau volumul mai tare la muzică, doar ca să uit de „gafă“.
O florăreasă e în culmea fericirii. Are coadă. „C’mon! Era aşa greu să se gândească şi lumea din timp?!“. Îmi dau ochii peste cap. Un tip se uită iar ciudat la mine. Parcă-l ştiu de undeva. Hmm…

Vine autobuzul după un sfert de oră care parc-a fost o oră de mate (exact, au trecut secole). Mă urc şi iau loc. Tipu’ încă mă priveşte. „Mi-a rămas cumva ciocolată pe faţă, de la brioşe?“. N-are cum! Am verificat în geamul maşinii… Ah, rânjetul copilului îmi apare în minte! Îmi scutur capul să dispară imaginea. Volumul! „Bad day“ de Daniel Powter… ce ironic.
Pfiu… tipu’ a coborât într-un final. Minunat!

Mă uit la ceas. Sunt oficial întârziată (vorba profului de geografie „Je suis en retarde“- pentru cei care nu vorbesc franceza, poate veţi înţelege mai bine sarcasmul domnului profesor 🙂 ). Blocaj stupid! De ce se trezesc toţi la 8?!

Urmează staţia „Şcoala Iancului“, domnişoara Maria e rugată să coboare. Când să mă dau jos de pe scaun, îmi trece prin faţă tipul drăguţ de la a 12-a. Mă sperii. Penibil! El chicoteşte. Da, chiar a fost un chicotit. Asta nu făceau doar fetele? Îl observ stupefiată… Are ochii albaştri! Şi eu care i-am crezut verzi de la începutul anului… Dar tot drăguţ rămâne.

Coborâm. Eu grăbesc pasul. Traversez şi, uimitor, nu primesc nici un claxon. Dau volumul mai încet, poate totuşi va realiza cineva că ceva nu e în regulă în acest Univers dacă nu sunt claxonată. Mnu… se pare că de data asta am traversat regulametar.

Cineva strigă disperat: „Stai! Stai un pic!“ Mă uit în jur. Nimeni. Mă întorc uimită. Tipul drăguţ. Oare de cât timp mă striga? Ar trebui să mă dezvăţ de acest obicei de a asculta tot timpul muzică! Poate la anul…
Mă ajunge din urmă. Îşi trage sufletul şi-mi zâmbeşte. Îi zâmbesc încurcată. E oare posibil să mă fi confundat, totuşi, cu altcineva? Mnu… pare destul de lucid. Mă întorc… Nu e nimeni în spatele meu. Curtea liceului, toată albă. Mă întorc spre el şi-i urmăresc privirea. Se uită la bocancii mei. De ce face asta? Mă uit, la rându-mi, consternată. Am şireturile desfăcute. Normal! Toată dimineaţa asta s-a dovedit un început promiţător pentru primăvară.

Şi, totuşi, se pare că bocancii mi-au adus noroc, într-un final… Îmi întinde un bucheţel de ghiocei. Le simt mirosul încă dinainte de a-i lua. Îmi zâmbeşte larg şi-mi spune:
„Sper să ai o primăvară frumoasă!“
Bâigui un „Mulţumesc!“
„Cred că ai întârziat la oră…“
Oh, da! Am uitat complet! Eram întârziată. I-am făcut cu mâna şi am grăbit pasul. M-am uitat în spate. Încă stătea acolo şi zâmbea.

Hmm…ciudat. Ce face primăvara din oameni! Cum uneşte o pereche de bocanci roşii doi oameni…?
Am ajuns în clasă. Nu mi-a zis profa nimic. Totuşi, am întârziat 20 de minute! Mă simt ignorată. Mă aşez în bancă. Colegii mă asaltează cu mărţişoare din toate părţile.
Acum mai trebuie doar să găsesc un băiat să-mi lege şnurul.

„De la cine-s ghioceii?“ Privesc bucheţelul. Mirosul a invadat toată clasa. Zâmbesc. Deodată îmi ador bocancii roşii.