Teen Press 
foto: Marius-Tudor Stoian – seminarist foto
Generaţia S.E.X. (sindromul elevului „xerox“) nu suntem neapărat noi, adolescenţii din ziua de azi. Generaţia S.E.X. a existat dintotdeauna, diferenţa fiind manifestările acesteia, în funcţie de contextul social în care s-a dezvoltat.
În timpul comunismului, elevul nu prea avea de ales, decât sa fie o copie „xerox“ a colegului de bancă, de clasă, de liceu. Ordine şi disciplină! Totuşi, elevul a crescut; s-au adunat frustrările şi furia, şi uite aşa a ieşit… o revoluţie! Ei bine, acea revoluţie a existat datorită efectului de turmă, toţi având acelaşi ideal: libertatea.
Astăzi, libertatea se găseşte la toate colţurile. Adolescentul are puterea de a alege, de a se exprima liber. Dar alegerile făcute nu sunt întotdeauna cele mai bune. Într-o lume în care violenţa, drogurile, sexul şi banii fac legea, e foarte uşor să te pierzi. În societatea contemporană anturajul joacă un rol important în viaţa elevului de liceu, el simţind nevoia de a aparţine unui grup, de a avea un cerc de prieteni în care se simtă apreciat.
Pe de-o parte, sindromul „xerox“ poate fi un lucru bun în dezvoltarea personală: adolescentul învăţă de la ceilalţi, se perfecţionează şi îşi construieşte personalitatea în funcţie de relaţiile pe care şi le stabileşte. Pe de altă parte, există neşansa de se afla la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, cu oameni care îl vor duce pe un drum greşit. Depinde de fiecare cum reuşeşte să conştientizeze acest lucru şi să spună la timp „Acesta nu mai sunt eu“; să se retragă, dacă grupul are o influenţă negativă şi să o ia de la capăt.
Elevul „xerox“ învaţă din greşeli, capătă experienţă cu timpul, căci vine o vreme în care nu se mai regăseşte în „turmă“, şi atunci va ieşi din anonimat. Să faci parte din mulţime nu mai e suficient la un moment dat, şi asta se întâmplă atunci când apar planurile de viitor, dorinţele personale şi nevoia de a merge pe propriul drum. Sindromul „xerox“ e doar o etapă din viaţă, prin care trece, mai mult sau mai puţin, fiecare adolescent. Cât de evidentă e această fază, depinde foarte mult de educaţie, de mediul social, de personalitata fiecăruia şi de nivelul de maturitate.
Faptul că sindromul elevului „xerox“ e specific generaţiei noastre e doar un mit: aş putea spune ca adolescenţii din ziua de azi sunt mult mai maturi decât cei din generaţiile trecute. E nedrept să se pună o etichetă unor tineri care, conform studiilor, sunt din ce în ce mai interesaţi de dezvoltarea personală, de relaţia cu părinţii, de prieteniile pe care le leagă şi de cariera profesională.
E evident că există excepţii, iar problema se pune în felul următor: care sunt acestea? Cazurile nefericite de copii „xerox“, pierdute în decizii greşite? Sau exemplele pozitive care au preluat de la cei din jur ce e mai bun? Suntem prea mulţi şi prea diferiţi pentru a găsi răspunsul. Putem fi doar subiectivi. Mai uşor am afla soluţia celebrei întrebări „Ce a fost prima dată: oul sau găina?“.
Complicat…
