Teen Press 
,,Adevărul este răcoritor“– acesta este mesajul promovat de noua campanie Sprite. Şi că tot veni vorba de adevăr, v-aţi gândit vreodată la cât de liberi vă simţiţi atunci când sunteţi în armonie cu voi înşivă, cu gândurile voastre? Atunci când nu vă ascundeţi de nimeni şi nu vă este teamă de ce mesaje nebănuite sau tentaţii se află în subconştientul vostru? Oh, da! Cuvântul magic. Tentaţia.
Ştiţi voi…momentele acelea plăcute când faci contact vizual cu o persoană pentru prima oară în metrou, pe stradă sau la coadă la supermaket şi, efectiv, nu îţi poţi muta privirea în altă parte? Întorci capul şi o urmăreşti cum se aşază în faţa ta cu o expresie neutră sau un zâmbet subtil pe chip. Rămâi mut şi perplex în faţa acelei atracţii intrigante şi simţi o dorinţă aprigă de a cunoaşte persoana care te-a fermecat, de a-i vorbi, de a-i auzi vocea, de a o atinge. Subconştientul tău începe să pună cap la cap fel de fel de scenarii demne de a te lăsa fără respiraţie. Cu toate acestea, o simplă înghionteală, o voce mai ridicată sau un anunţ te poate trezi din reveria dulce. Te ancorezi în realitate dezamăgit că tot ce ai simţit a fost probabil doar în mintea ta. Un simplu joc al fanteziei. Însă, ce te opreşte să îi vorbeşti acelei persoane? Ce te opreşte să fii sincer cu tine? Credeţi-mă pe cuvânt: nu va veni Apocalipsa dacă vă luaţi inima în dinţi, vorba aia, şi daţi frâu liber acelui gând care vă gâdilă imaginaţia!
Sau… ştiţi voi momentele acelea când vi se interzice să faceţi un lucru, iar acest aspect amplifică şi mai tare tentaţia, ispita? Păcatul originar se trage din această sorginte…a ,,fructului interzis“. Este în natura fiecărui om să vrea şi să lupte din răsputeri pentru a obţine acel ceva. Chit că este vorba de o persoană sau de un obiect, omul va vrea mereu mai mult, mai mult, până va ajunge la saturaţie. Şi atunci ce este de făcut? Foarte simplu. Acel om îşi va canaliza atenţia asupra altui aspect şi tot aşa. Resursele sunt limitate, dar nevoile… nevoile sunt infinite. Cu toţii simţim nevoia de iubire, de afecţiune…nevoia de a şti că avem oameni dragi alături, nevoia de somn, de mâncare sau cea de a intra în contact cu lume nouă (cu referire la ce am evidenţiat mai sus). ,,Omul este o fiinţă socială“, ca să îl parafrazez pe Aristotel. Fără comunicare, fără acest schimb de idei, de sentimente, omul va muri… de singurătate, iar singurătatea este o boală crâncenă.
Aşa că de ce să îngropăm în adâncul nostru ceea ce simţim, ceea ce ne macină, ceea ce ne face fericiţi? De ce să nu decidem odată pentru totdeauna că sinceritatea cu noi înşine este primordială? Cuvintele nespuse ne vor bântui mult timp, până când vom ceda psihic şi asta pentru ce? Pentru că ne e teamă să ne facem auzite gândurile? Este timpul pentru o schimbare!
P.S: Accept provocarea Sprite şi împărtăşesc cu voi cu gând revigorant: abia aştept să îi mărturisesc unei persoane foarte dragi cât de mult i-am simţit lipsa. Voi?
