Trezirea butoiasilor: Unde ne-am pierdut, Zalmoxis?

logo rubrica Trezirea Butoiasilor

de Luiza Butoi – redactor

Ştiţi că există, uneori, momente în care vrei să scapi de tot ce ai fost înainte. Alteori, însă, există momente în care faci tot posibilul să fii ca atunci, să te întorci, poate, la modelul tău arhaic, dacic şi ezoteric de acum mii de ani sau, poate, la interiorul tău de acum mii de secunde concentrate doar într-un an sau doi. Cu alte cuvinte, poate că îţi doreşti ceva general sau poate că te gândeşti numai la tine, particularul dominându-te.

Totuşi, încerc să îmi dau seama câţi oameni conştientizează această problemă a noastră. Îşi dă cineva seama că tot ceea ce facem este din cauză că dragul nostru creier repetă, şi repetă, şi tot repetă, ceea ce a aflat mai înainte? Înţelege cineva că nu mai avem spontaneitatea pe care oamenii de dinainte de noi o aveau? Nu scriu aici o teză de doctorat despre condiţia umană în opera sadoveniană, doar aduc în vedere o idee a tipului ăsta despre care toată lumea ştie că e un comunist nasol şi atât. Şi nu ştie bine. Dar am ajuns în altă baltă faţă de balta în care am călcat iniţial cu articolul meu de acum în rubrica de faţă.

Balta mea iniţială şi principală se bazează pe o simplă afirmaţie: trebuie să involuăm pentru evoluţie. Pentru că toată lumea ştie că dacă vrea, poate. Sau cel puţin, aşa ar trebuie să fie: să ştie! Şi pentru că dacă ştii că poţi să fii mai mult, trebuie să fii departe rău de lumea butoaielor pline cu ceva să nu vrei să devii mai mult. Pentru că e bine să evoluezi, frate! Pentru că mama, tata, bunica, învăţătoarea, toţi îţi spun că trebuie să faci asta pentru viitorul tău. Te înnebunesc cu toţii de parcă conceptul ăla abstract numit „viitor“ sau poate că, mai de grabă, „timp“ îţi face toată viaţa.

Bă, frate, şi trebuie să înţelegi că nu asta îţi face ţie viaţa. Viaţa noastră de căcat, minunată, cu Rimbaud, cu Blaga, tristă, de doi bani, cu piramide, fără piramide – Universul nostru, propriu şi subiectiv, care se învârte mereu în cercul conştiinţei noastre nu e făcut de un concept. Nu suntem la „Luceafărul“ şi nici la „Plumb“. Ştii cine ne face viaţa? Detaliul. Pentru că „destinul lucrează prin detalii“ şi pentru că dacă înţelegi că e bine să evoluezi, e ok. Dar dacă nu înţelegi şi cum, e trist. Şi ai cum să-ţi dai seama. Fiindcă nu suntem morţi, nici oameni cu tuberculoză, nici luceferi sau Hyperioni şi nici fete din rude mari împărăteşti. Fiindcă nu suntem Gothic IV, iPhone, televizor cu plasmă, CRT sau LCD. Nu suntem cărţi pe iPad. Nu suntem bloc de 50 de etaje. Şi nici xbox 360.

Suntem Burebista şi Decebal. Suntem Dochia. Suntem semnul vulpii. Suntem natură. Dar nu ne mai putem descoperi. De ce? Pentru că ne-am handicapatizat şi pentru că am vrut să ne uşurăm sufletul cu poezie şi viaţa materială cu tehnologie. E trist să nu mai poţi înţelege semnele din jurul tău, să nu mai poţi comunica cu natura şi cu spiritualul când ştii că odată ai fi putut să o faci. Dar „acum“ nu e „odată“, iar tu ştii că timpul nu îţi face viaţa.

Suntem realitatea ce ne este necesară. Suntem arta de a înţelege.
Dar unde ne-am pierdut, Zalmoxis?

Recommended Articles

8 Comments

  1. Sfântu' Așteaptă

    Tu chiar nu știi să expui câteva idei, sincer și pe cât de franc se poate zice. Nu am înțeles nimic, decât faptul că în titlu ai un zeu de pe vremea lui Burebista, adică de pe vremea când “românii” erau la vreo câteva mii așa.

    Te rog, serios, explică-mi aici ce doreai să spui. Dacă timpul tot nu ne (și nu-ți) face viața, poți aloca puțin pentru a răspunde.

  2. Imi pare rau, dar Sfantul Asteapta are dreptate. Nu pot sa zic ca am inteles ceva din articol, saritul de la o idee la alta ma innebuneste.

  3. Nu se poate spune ca se sare cu adevarat de la o idee la alta, au legatura intre ele. Sadoveanu a introdus ideea ca trebuie sa ne intoarcem la omul de tip arhetipal pentru a putea evolua in cam toate operele lui. Nu e nimic complicat, ideea se bazeaza pe faptul ca oamenii din ziua de astazi nu mai inteleg ce inseamna daca vantul bate din dreapta sau ce simbolizeaza o vulpe in fata ta, pierd contactul real cu natura. Dar nu in modul ala ca ne umplem de tehnologie si ne prostim si atat. Are legatura cu ceva mult mai profund, poate singurul element pur (intr-o oarecare masura) romanesc al nostru. Are legatura cu faptul ca fiecare dintre noi ar putea ajunge la nivelul acela inalt, de a intelege ce transmite natura, dar ca pentru asta trebuie sa ne intoarcem in timp si sa schimbam ceva, sa ne intoarcem la omul de tip arhetipal. Sa credem in Zalmoxis, in ritualurile acelea din pesteri, in calatoriile initiatice adevarate, in povestea Dochiei, in toate semnele si simbolurile pe care acum nu mai suntem capabili sa le recunoastem s.a.m.d. Sa fim daci, nu crestini sau latini.
    Insa nu cred ca are legatura cu nestiinta mea de a expune niste idei. In general nu fac compromisuri si cand vine vorba de scris – niciodata. Oricum o suna asta, nu scriu pentru oameni destepti sau prosti, ci pentru oameni care simt si inteleg aceleai lucruri ca mine sau care gandesc ca mine. Pentru cititori care atunci cand zic Soare sa se gandeasca la a treia treapta a cunoasterii a lui Barbu, nu la o stea.
    Imi cer scuze pentru aroganta/nesimtire.

    1. Bun, am înțeles mai mult așa, dar serios, renunța la tipul ăsta de gândire. Nu ne putem raporta la natură, căci nu are rost. Nu vreau să știu de unde bate vântul și de ce, aflu cum e vremea și gata. Simpla presupunere pe baza semnelor e prostie, cruntă, în stare morbid de cretină, iar oamenii (românii) când făceau asta nu aveau alte căi de cunoaștere.

      Drăguț articolul, dar te-ai luat în serios și ai căzut în penibilul susținerii unor inutilități.

      1. Din nou imi cer scuze pentru rautatea si nesimtirea ce urmeaza, dar ma amuza ca un cititor care nu a inteles aproape nimic din articolul meu vine si imi spune sa renunt la “tipul asta de gandire”. De ce am spus ca nu ai inteles aproape nimic din acest articol? Pentru ca: “Simpla presupunere pe baza semnelor e prostie, cruntă…”. De-asta in principal. Tu pari, imi pare rau ca sunt atat de directa, prototipul elevului care invata pe de rost compuneri pentru bac si teze unice si pentru care Vitoria Lipan (ca o stim cu totii) este o tipa superstitioasa si punct. Nu e o “presupunere” pe baza unor semne… Ti-am zis, este ceva mult mai profund, se refera la intelegerea totala a naturii, la ceea ce iti transmite ea. Oamenii erau mult mai inteligenti in trecut decat acum, stii foarte bine si tu (cred, pari un tip destul de arogant, deci sper ca ai si pentru ce sa fii asa). Dar nici macar nu are legatura cu asta neaparat. Are legatura cu sufletul si/sau spiritul uman, cu faptul ca acum nu mai poate sa INTELEAGA semnele din jur, nu ca facem presupuneri de doi bani pe seama vantului sau muschiului care arata nordul. E pur si simplu o alta perspectiva pe care tu poate ca nu poti sa o intelegi. Obisnuieste-te cu asta. Nu poti sa dai mereu comentarii acide si sa fii regele tuturor. Cand ai dreptate, ai. Dar exista momente in care nu ai. “Penibilul sustinerii unor inutilitati” – multi care nu inteleg se grabesc sa spuna ca ceea ce nu inteleg este penibil sau ciudat.

        Trist. Se poate spune ca tu esti realist si eu fanatica sau exagerat de idealista. Dar se mai poate spune si ca tu porti ochelari de cal.

        Si ingaduie-mi sa-ti pun doua intrebari la care nu trebuie sa-mi raspunzi:
        1). Cine te crezi tu sa-mi spui sa renunt la tipul meu de gandire cand nu ai inteles articolul (chiar si daca il intelegeai nu era corect si nobil sa faci asa ceva) ?
        2). Cine crezi ca esti tu sa decizi ce este penibil si ce nu?

        *A nu se intelege ca tonul este unul de cearta; am fost aici cat se poate de neutra (ca temperament) si calma. Dar in scris se pot subintelege multe gresit.

  4. ingaduieste-mi*

    1. Îmi pui întrebări, îți răspund, căci ăsta e rostul unei întrebări, în caz că nu ai menționat că-s retorice.

      1 – era un îndemn, domnișoară care faci referiri la ochelari de cal. Îl puteai lua în seamă, sau nu. Îmi cer scuze că nu observi și percepi ironia sau anumite subtilități.
      2 – eu sunt cititorul articolului pe care ai decis să-l faci public când l-ai dat Teen Press-ului. Asta are legătură cu prima întrebare. Eu decid, căci eu citesc, iar tu mă poți lua în seamă sau nu. Înțelege, te rog, că nu ești autistă, am opinii, pe care le pot spune, și pot aduce și jigniri dacă doresc, căci știi ce, sunt liber. Nu aduc jigniri pentru că nu am de ce, dar răspuns pot da.

      Nu te mai scuza că nu-i atac, oricum n-o luam așa, dar ca detaliu, ți-ai pierdut zeci de rânduri cu explicații. De acum înainte încearcă să spui ce vrei în articol, nu-n comentarii. Mersi. Succes.

  5. Mor de ras. Nu-nteleg deloc articolul si vad tot felul de cuvinte din “carnetelul vocabular” care sar in ajutorul exprimarii niciunei idei clare. Sau ideea e clara si simpla dar maldarul de epitete si metafore o ascund foarte bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published.