Relationshipwrecks – Moartea iubirii

de Sabina Lazăr – redactor

Am să încep prin a spune că acesta este un text pe care l-am scris în 2008, însă mi se pare incredibil de actual, cel puţin pentru mine. Asta înseamnă că mi-am păstrat opiniile, iar un om a avut dreptate – oamenii nu se schimbă. Acum pot doar să-l completez cu experienţa din prezent, însă ideea rămâne aceeaşi.

Dragostea adevărată durează nu neapărat trei ani, după cum sugerează titlul unui roman de Frédéric Beigbeder, ci doar trei luni. Sau trei zile. Asta până când te îndrăgosteşti de persoana pe care o ai în vizor şi apoi începe declinul. Ca să fac o paralelă de care Emil Cioran ar fi mândru, dacă naşterea se termină în moarte, de ce nu ar fi la fel cu toate experienţele pe care le avem de trăit pe lumea asta? Macabru un pic, ştiu, însă pentru un cinic, pentru cineva care nu are nicio legătură cu fatalismul, atunci aceasta este o filozofie cât se poate de adevărată. Optimiştii vor spera întotdeauna că pot repara o relaţie, că pot mulge mai mult de la o iubire, dar până şi ei vor trebui să îşi admită că lucrurile nu stau chiar aşa. După cum am mai spus, într-o relaţie există doi oameni, iar peste cuvântul celuilalt rareori poţi să treci.

Despre iubire s-ar putea scrie multe şi tot ar mai fi loc de o mulţime de opinii. Dar hai să vă povestesc despre moartea iubirii. Oare când moare dragostea? Ei bine, nu vorbesc despre dragostea părintească sau prietenească, ci acea dragoste pe care o căutăm mereu cu înfrigurare şi pe care aproape că nu o găsim niciodată în absolutul ei. Pe cât de greu este să o găseşti, pe atât de uşor este răspunsul. Dragostea moare de la primul semn de plictiseală. Dragostea moare atunci când prietenul sau prietena ta a uitat să te sune dimineaţa pentru a-ţi însenina ziua. Dragostea moare atunci când simţi un anumit junghi imperceptibil în inimă, semn că perechea ta deja se gândeşte cum să îţi spună „adio!“ şi să îţi închidă uşa în nas.

Dragostea moare… punct. Moartea iubirii este la fel de sigură ca moartea însăşi. Ideea este nu să încerci să întârzii evenimentul, ci cum te descurci după ce acesta are loc. Ca toate lucrurile în viaţă, uneori contează mai mult mijlocul decât rezultatul. Iar dacă te împaci cu gândul ăsta, că totul are un sfârşit, atunci poate că vei putea respira mai liniştit.

Nu am de gând să vă împărtăşesc cât de rău doare atunci când „iubi“ vă zice că şi-a găsit pe altcineva sau că nu mai are nici un sens în a sta împreună ceva mai mult timp pentru simplul motiv că relaţia voastră este „fumată“, terminată şi doar aparatele o mai ţin în viaţă. Dacă aş începe să vă spun prin ce etape şi cât de neagră vi se va părea realitatea cotidiană, atunci este posibil să vă înscrieţi la cea mai apropiată mânăstire. Dar până şi acest moment trece şi veţi reuşi să vă bucuraţi de altceva sau vă veţi bucura alături de altcineva. În acest moment al existenţei, fiecare are modalitatea sa proprie prin care să treacă peste acest eveniment dezagreabil. Ori staţi îmbufnaţi până când sentimentele încep să-şi piardă din intensitate, ori intraţi rapid în altă relaţie (aici s-ar putea să daţi peste un mic impediment – să începeţi să comparaţi relaţia anterioară cu cea din prezent), fie… Cam aşa se nasc unii dependenţi de muncă.

Merită, nu merită? Depinde de fiecare din voi cât e dispus să rişte. Dar în umila mea opinie, eu cred că da, merită. Pentru simplul fapt că timp de câteva zile veţi fi în stare să visaţi. Pentru că în clipele în care strângeţi în braţe persoana pe care o iubiţi, aţi fi în stare de orice lucru nebunesc. Pentru câteva momente, credeţi că veţi putea să construiţi palate şi poveşti. Sau măcar vă veţi imagina că rutina şi plictisul vor fi suportabile, ba chiar agreabile, alături de respectivul om.

Şi, totuşi, se termină. Totul are un sfârşit. Palatele se risipesc în neant, aşezaţi basmele la locul lor de drept pe etajera bunicii şi vă continuaţi viaţa mai bine sau mai rău, cu o altă poveste de dragoste sau pe cont propriu.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.