Relationshipwrecks – Despartirile

de Sabina Lazăr – redactor

Întâi de toate, aş dori să vă cer scuze în avans, deoarece această rubrică o să aibă tendinţa de a avea un aer ceva mai personal decât v-am obişnuit până acum. Partea bună, totuşi, este că o scriu „la cald“ şi sper ca ea să vă ajute cândva. Nu vreau să consideraţi articolul ca un soi de ghid, ci doar câteva sfaturi mai bune sau mai rele, voi decideţi.

Nu am întâlnit niciodată până acum un om care să îşi fie autosuficient, ceea ce înseamnă că toţi ne căutăm un partener, o jumătate, un sfert sau măcar un pic dintr-o viaţă „în doi“. Este minunat atunci când găsim acea persoană (întotdeauna am considerat iubirea a fi cel mai bun viciu), suntem deasupra lumii, nimeni nu a mai experimentat o dragoste ca asta, persoana de lângă noi este extraordinară şi ultimul lucru la care ne gândim este momentul despărţirii. Dar, pentru că monogamia e o nestemată rară în zilele noastre, iar sentimentele nu totdeauna pure, sfârşitul vine prea repede uneori. Astăzi mi s-a reamintit un lucru de care vreau să ţineţi seama în următorii ani: suntem tineri, avem vreme să mai iubim şi să mai suferim încă mult timp de acum încolo! Orice ar fi, nu este un capăt de lume. Oricine ar fi, nu este fără înlocuitor (mă veţi linşa aici, ştiu, însă am dreptate). Oricum, nu o să fie ultima oară când vă veţi confrunta cu o despărţire. Important e cum treceţi prin ea.

În primul rând, păstraţi-vă demnitatea. Chiar dacă i-aţi oferit persoanei care a plecat totul, nu îi daţi şi ultima fărâmă de decenţă din voi. Altfel nu aveţi cum să treceţi peste, iar el sau ea va avea ceva mai mult control (şi, credeţi-mă, ultimul lucru pe care doriţi este să îi oferiţi celui care a fugit din relaţie mai mult control). Fiţi demni până la capăt, nu vă târguiţi în mod ridicol dacă simţiţi că bătălia este deja pierdută şi încercaţi să ţineţi capul sus chiar şi dacă partajul e greu.

În al doilea rând, cineva trebuie să plece primul. Aţi gândit corect, chiar dacă e greu, nu vreţi să fiţi omul la care se uită toţi cu milă. Desigur, nu începeţi să plângeţi pe stradă/ bar/ parc/ orice loc în care există oameni necunoscuţi, deoarece veţi fi privit cu milă şi suspiciune. Dacă chiar doriţi să vă manifestaţi durerea în public, o bună şi inspirată variantă ar fi să o faceţi printre prietenii voştri. Nu se vor supăra şi veţi şti cu siguranţă că veţi primi sprijin moral din partea lor. Dacă aveţi o relaţie bună cu familia, atunci şi asta ar fi o alternativă valabilă. Şi pentru că am ajuns la familie, ar fi o idee bună să le menţionaţi măcar situaţia în care vă aflaţi şi că s-ar putea ca perioada de „recuperare“ să dureze o vreme.

Acum, ajungem la lucrurile cu adevărat importante: ce facem cu suvenirurile lăsate de fostul(a)? Eu întotdeauna am ales calea de mijloc (arunc multe din furie şi disperare, iar pe altele le păstrez), dar cred că cea mai bună soluţie este să le depozitaţi pe toate într-o cutie şi să o dosiţi pe undeva. Dacă sunteţi masochişti, puteţi să o mai scoateţi din când în când, însă aşa nu vă veţi lovi de amintiri materiale şi nici nu le pierdeţi. Mesajele (sms-urile) ar trebui şterse în secunda doi, fără regrete. Dacă doriţi să păstraţi persoana în lista de Messenger, Facebook sau ce mai aveţi, ar fi bine să îi faceţi o listă separată. În principiu, este vorba de sistemul „ascuns, dar nu pierdut“, niciodată nu ştiţi când pică nostalgia peste ani de la eveniment. Însă, atenţie! Ele trebuie redescoperite numai după vindecare. Între timp, găsiţi-vă un hobby, luaţi-vă un câine, faceţi planuri de viitor pentru voi şi nu aveţi voie să vă complaceţi în depresii şi melancolii vreme îndelungată. Reluaţi-vă viaţa şi poate că veţi relua ciclul (văzut-plăcut-relaţie-despărţire) mai devreme decât v-aţi aştepta.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.