Teen Press 
Ştii ce boem te simţi la început de a XII-a? Vai de mine, tocmai când ar trebui să te stresezi mai tare cu BAC-ul (сare, apropo, mie, care-s la uman, mi se pare un mare fâs) şi să-ţi pui mâinile în cap că vine admiterea, tocmai atunci te-apucă mai tare dorul de ducă.
Şi uite-aşa m-am apucat eu, în plin semestru, să-mi fac planuri de bătut lumea-n lung şi-n lat după facultate. Ce-i drept, aş putea să plec de-acum – să fac împrumuturi nebune, să-mi plătească statul englez studiile şi să fug în Londra. Dar unde pui că tot n-aş avea bani nici de canapea şi nici de mâncare. Aşa că stau aici în Românica, învăţ cât pot, vara rog Bucureştiul să uite cum mă cheamă, iar când toate astea se vor fi terminat (atenţie, modul prezumtiv!), ei bine, am să-mi iau lumea în cap şi am să alerg de nebună pe câmpiile elizee.
Probabil că nimic din ce mă vor fi învăţat în şcoală sau facultate nu-mi va fi de folos, iar un minimum de venit îmi va fi asigurat pe căi alternative. Cine ştie, poate mă apuc de olărit şi am să fac ulcele în Brazilia, totu-i posibil. Chiar vara asta am întâlnit un tip, neamţ la origine, care şi-a scos banii din jazz şi jonglerii cu foc cât timp s-a plimbat de pe un continent pe altul. Avea o viaţă din aia boemă, mai ca scoasă din filme, dar toţi putem s-o avem.
Şi n-am să încep acum cu texte motivaţionale de genul „şi TU poţi să cazi în cap!“. Bine, greşesc, oricine poate să cadă în cap. În fine, nu mai reformulez, înţelegeţi voi. Ideea e că nu cred în toată tevatura aia cu „toţi suntem speciali şi unici“. Nu suntem toţi speciali şi tocmai de-aia n-o să ne pice fiecăruia în cap aşa o viaţă frumoasă. Dar putem să ne zbatem singurei să ieşim din jeg şi să ne fie bine. Pentru că tot ce-ţi faci, îţi faci cu mâna ta. Iar dacă rămâi blocat într un birou toată viaţa, atunci e numai vina ta că n-ai avut iniţiativa sau curajul să-ţi forţezi norocul şi să-ţi pavezi alte căi.
Împinge-ţi limitele, domnule, că de-aia eşti tânăr. Eu te-aştept să alergăm pe câmpiile elizee!
