Pledoarie pentru tanarul artist

de Maria Cârstian – redactor

M-am plictisit, da’ m-am plictisit rău de tot să vină oameni la mine şi să-mi spună că în ziua de astăzi toţi sunt dobitoci. Că nu se mai face muzică bună, că nu se mai scriu cărţi care să te facă să gândeşti, că nu mai avem pictori şi artişti adevăraţi. M-am plictisit de ei, fie bătrâni, fie puştani – toţi sunt vinovaţi în aceeaşi măsură. Vinovaţi de ignoranţă şi indiferenţă crasă.

Că, de fapt, nici nu-i interesează pe ei de ce artişti mai există astăzi. Ei, asta-i bună! Ei sunt deja culţi, domnule!, ştiu tot ce se poate despre arte şi n-au nevoie să-şi mai încarce mintea cu alte bazaconii! De aceea au şi tot dreptul din lume să fie critici şi să se considere adevăraţi intelectuali neînduplecabili. Neînduplecabili şi poate tocmai de aceea, aş zice eu, ignoranţi. Că dacă le-ar păsa într-adevăr de omul creativ de astăzi, dacă ar dori măcar să-şi bazeze concluziile pe ipoteze reale, ar căuta. Şi dacă te interesezi şi cauţi şi întrebi şi mergi apoi la expoziţii şi concerte, o să-ţi pui mâinile în cap de câţi artişti minunaţi tineri poţi să găseşti. Că nu sunt recunoscuţi, asta-i altceva, că nici pe Eminescu, săracul, nu l-a recunoscut lumea până n-a murit.

Dar ideea e că lumea asta are mulţi tineri absolut extraordinari, pe care îi duce capul şi care scot nişte lucrări de te doare mintea. Şi, totuşi, intelectualul tot se plânge că arta decade. Eu, una, nu cred că decade, domnule!, ci mai degrabă cred că se ascunde. Se ascunde pentru cei care vor să o caute, care sunt dornici să descopere artistul plastic anonim şi trupele de nişă; pentru individul mânat de curiozitate continuă şi de-o minte deschisă, poate chiar pentru un intelectual adevărat!