Sunt galca umflata al lui Joe

De fapt, sunt o mare de gâlci umflaţi. Roşii, mari şi uzi. Gâlcii umflaţi sunt conspiraţia. Nu bombele, nu criza financiară, nu gripa aviară. Gâlcii! An de an, în fiecare primăvară, ei ne reduc la tăcere.

Sute de copii şi adolescenţi cad la pat, răpuşi de amigdale mari. Gâlcii cresc, ne sufocă faringele. Devenim incapabili în mişcări şi incoerenţi în exprimare. Imobilizaţi la pat şi deficitari în vorbe, nu ne prezentăm pe băncile şcolii. Dacă totuşi o facem, ne îmbolnăvim camarazii şi creăm o explozie de expectoraţii şi virusuri.

Răceală, gripă, muci şi febră! Peste tot! Păcăliţi de vremea caldă de afară şi cu prea puţini anticorpi la îndemână, cădem pradă conspiraţiei. Ne prăbuşim pe capete, n avem voce cu care să ne strigăm nemulţumirea, creştem vânzarea de carmol şi antibiotic.

Dăm ciubuc doctorilor să ne scrijelească scutiri şi alte sute de lei farmaciilor pentru câteva medicamente. Eventual, medicamente prescrise tot de doctori.

Zacem în febră. Temperatura crescută ne pompează iluzii şi imagini şterse de realitate. Imagini vagi, imagini moi pe care le digerăm din ce în ce mai uşor. Imagini cu care se amplifică starea febrilă, care ne poartă treptat spre inconştienţă, care ne topesc, ne dilată celulele. Ce provoacă acest calvar? Muci şi ameţeli, doctori şi holuri lungi de policlinică, toate au un sigur vinovat! Toate, dar toate, încep odată cu umflarea aparent nevinovatei gâlci.

Şi totuşi, după 7 zile, puf! Corpul tău ridică iar mercurul doar până la 36° jumate, gâlca problematică se dezumflă, celulele-ţi revin la normal. Tot ce trebuie să mai faci e să mai cumperi câteva pachete de şerveţele şi conspiraţia ia sfârşit.

Te îmbraci, îţi pui ghiozdanul pe-un umăr şi ieşi iar în lumea largă. Ieşi din casă şi nici nu bănuieşti ce complot s-a dus în timpul lipsei tale. Afară totul e la fel, totul calm şi totul pace. Totul… până la următoarea gâlcă umflată.