Salata de oameni – aici sau la pachet?

salata de oameni

de Irina Constantin – colaborator
foto: Diana Ungureanu – colaborator foto

Am intrat la metrou, am făcut o bărcuţă din cartela cu cont zero, am băgat-o în buzunarul de la pantaloni şi m-am aşezat pe unul dintre scăunelele roşii, ca de obicei. Cu căştile-n urechi, priveam în gol. Câte sortimente de oameni calcă zilnic pe podeaua asta lipicioasă şi murdară! Câte persoane îşi lasă amprentele aici, zi de zi!

Unii sunt agitaţi şi se plimbă dintr-un capăt al peronului în celălalt, alţii aşteaptă calmi, sprijinindu-se de perete. Se aude metroul venind, iar o parte din oameni se înghesuie în faţa uşilor. Se bat pe locurile de pe scaune, ca de obicei.

Eu nu mă agit să prind un loc. Mă aşez între vagoane, căci acolo îmi place să stau. Mă uit la fiecare persoană în parte, şi-mi dau seama cât de diferiţi suntem. O tipă se joacă agitată cu pierce-ul din limbă, alta bate din picior ritmul melodiei pe care o ascultă. Un domn îşi citeşte plictisit ziarul de dimineaţă, un altul încearcă să arunce subtil un ochi la imaginea unei dudui semi-dezbrăcate, ce prezintă prognoza meteo. De ce nu şi-o fi luat şi el un ziar? Doar sunt gratuite… O doamnă elegantă şi parfumată excesiv vorbeşte tare la telefon despre întâlnirea pe care tocmai a avut-o. Pare destul de nervoasă. Probabil nu a fost o întâlnire prea plăcută. O fetiţă blondă stă lângă ea şi citeşte o carte încruntându-se, încercând să ignore vocea stridentă a femeii şi să se concentreze.

Este atât de plăcut să priveşti oamenii din jurul tău, mai ales în metrou, unde nimeni nu cunoaşte pe nimeni! Fiecare are propria sa poveste, propriile sale gânduri, propriile sale experienţe şi sentimente. Avem suflete diferite.

Pantaloni de piele, geci colorate, blugi, ochi trişti, pătrăţele, fuste lungi, frunţi încruntate, căciuli, tricouri cu trupe, ochelari, teneşi, bocanci, zâmbete, brăţări, inele, genţi, fulare… Cine spunea că toţi suntem la fel?

Recommended Articles

7 Comments

  1. Cam sec articolul. Plin de formulari banale unde se strecoara cateva fraze ce incearca sa ne trezeasca.
    Poate ar fi trebuit sa exprimi altfel ideile pe care le-ai avut. Zic eu puteai sa le formulezi ca pe niste tipologii (“Doamna parfumata excesiv” de exemplu), pentru ca aceste persoane sunt intalnite mereu, au aceleasi comportamente si reactii. De asemenea, la fiecare tipologie pe care o gaseai puteai preciza elemente ca gesturi, articole vestimentare tipice, replici etc. Si la fel pentru celalate. Nu zic ca ideile nu sunt bune, sau ca nu ai surprins realitatea, ci doar ca nu ai nimic care sa ne prinda. E doar o lectura simpla pentru o zi obositoare.
    Totodata, eu as fi vazut ceva mia mult la titlu: “À la Metrorex”, “Urmeaza statia Tipologie pe partea stanga” si tot asa…
    In ceea ce priveste finalul: tu cate persoane ai auzit cand au spus ca suntem la fel? E logic ca suntem diferiti! Nu cred ca prin articolele vestimentare insirate la sfarsit si prin cateva comportamente vazute de tine si de noi la metrou ne vei convinge ca suntem altfel unii fata de ceilalti, la modul “Mama ce tare! Nu pot sa cred cata dreptate are Irina”.
    Astea sunt doar parerile mele, poti sa le accepti sau nu. Pacat de tipologiile gasite de tine…S-au pierdut, zic eu, cu formularile si incercarile tale de aduce ceva mai “energic”. 😀

  2. Irina, ce ai tu aici e un articol de blog, nu de revista, ai o idee si ar trebui s-o pui in practica.

    Daca treci pe la redactie pe la sfarsitul lunii, poate vorbim mai in detaliu despre asta.

  3. Sfântu' Așteaptă

    De la această salată lipsește însă legătura. În primul rând vorbești de metrou, iar în poză e stație RATB, în al doilea rând, în stație este doar un puști care-și lungește gâtul după vreo mașină (sau fată îmbrăcată sumar), iar în al treilea rând, unde ai văzut tu podele murdare și lipicioase? Merge zilnic cu metroul și chiar sunt mai curate de atât, chiar și-n metrourile vechi cu “scaun roșu”.

    De acord cu ce a spus și Casandra mai sus.

  4. Sfântu' Așteaptă

    *Erata: Merg

  5. @ Casandra: Am scris asa cum am simtit pe moment, poate ai dreptate in unele privinte. Mersi pentru sfaturi.

    @ Marius: Da, voi trece.

    @ Sfantu’ Asteapta: Fotografia nu este facuta de mine. Initial am avut o idee, insa fotograful a luat alta decizie, se pare. 🙂 Mersi pentru comentariu, oricum.

  6. Citez din Casandra: “e doar o lectura simpla pentru o zi obositoare”…Poate tocmai de aceea mi-a placut articolul tau, m-a relaxat…

  7. ce interesant e sa observi lumea!

Leave a Reply

Your email address will not be published.