Teen Press 
foto: Olivia Mihale – fotograf
Dragă jurnalule, astăzi s-a întâmplat ceva și mă simt tare confuză, a avut loc „prima mea dată“, mi-e rușine s-o zic și aici, pentru că nu a fost deloc cum mă așteptam. Îmi doream să fi așteptat, să fie cu lumânărele, mai multă afecțiune, un alt loc… ah, și să nu mă doară așa tare. Cu alte cuvinte, îmi doresc să pot da timpul înapoi și să las deoparte vinovăția ce mă încearcă. Dacă ar ști mama!
M-a invitat la el acasă să vizionăm un film, dat fiind că părinții lui erau plecați la țară. Ceea ce nu mă așteptăm să facă, el nu este așa, încep să îmi pun, în căpșorul meu, dublul întrebărilor de până acum. Până ieri abia dacă reușea să-mi spună „hei“ pe holurile liceului și azi mă abordează cu încredere. Recunosc, așteptam asta de mult timp, dar parcă nu mai e același „el“ de care m-am îndrăgostit, ci e ca toți ceilalți. În fine, o s-o las mai moale cu confuzia asta, că îmi fac mai rău.
I-am acceptat propunerea de a vedea un film și, ajunși la el acasă, a început să fie mai vorbăreț, căci pe drum n-a scos un cuvânt. Nici nu mă gândeam că se va întâmpla ceva. Stăteam amândoi în pat și eram atenți la film, când deodată mâna lui urcă pe coapsele mele, mă simțeam stânjenită! Apoi, mă privește și mă sărută, îmi plăcea curajul ăsta pe care îl avea și recunosc că mă simțeam bine și am continuat.
După puțin timp, când filmul devenise zgomot pe fundal, m-a întrebat dacă vreau mai mult, promițându-mi că va fi lângă mine și nu mă va durea. Și i-am răspuns cu juma’ de gură că da, nici nu știu, parcă vorbea cineva pentru mine, în capul meu era haos.
A început să mă sărute pe gât și să îmi descheie cămașa, muream de rușine! Mă gândeam, oare își va da seama că am un sân mai mare și unul mai mic? La un moment dat mă strângea prea tare, îmi era rușine să îi zic, am încercat să las totul pe seama lui.
După câteva minute în care mi-a descoperit anumite puncte sensibile, am ajuns la partea în care își punea prezervativul. Nu vorbea deloc cu mine, până când a început să mă penetreze, m-a întrebat dacă doare. I-am spus că nu așa rău, deși muream de durere. Îmi doream să se termine mai repede. Am ajuns în punctul în care nu mai suportam și l-am rugat cu un ton ridicat să mă lase. El se uită mirat la mine. I-am spus că vreau să plec, el se înroșise la față și tăcea. Mi-am luat hainele și am ieșit imediat pe ușă. Până acasă m-am gândit la ceea ce-mi doream prima dată, afecțiunea. Nu mă simțeam mai femeie, mai matură, mai deșteaptă, din contra, mă simțeam vinovată și tristă.
Multe fete cred că pasul ăsta le vor face mai mature și vor fi în rând cu celelalte fete, însă nu e deloc așa. Contează persoana pe care o alegi și ceea ce simți. Să nu îți pese de ceea ce zic ceilalți. Să nu îți faci planuri mărețe de dinainte, dacă ai încredere în persoana respectivă, poți lăsa să decurgă totul de la sine, pentru că niciodată nu o să iasă așa cum ți-ai propus. Poți doar să fii sigură pe tine, să te protejezi și să nu uiți că nu primul contează, ci ultimul!
A face dragoste nu este ceva pentru care ar trebui să te simţi vinovată, este o artă, ceva sacru. Începuturile prin natura lor sunt date să învăţăm ceva şi să evoluăm în viitor. Nici scenele perfecte de sex din film nu sunt aşa, pentru una sau două poate s-au tras 20 de duble înainte. Perfecţiunea nu există, frumuseţea lucrurilor şi a dragostei vine tocmai din imprefecţiunea ei, imprevizibilitatea şi haosul emoţional, care e mai mult paradisiac. Şi pentru reuşita dăruirii iubirii e nevoie de încredere şi de comunicare, ruşinea nu are ce căuta, fii deschisă şi exprimă fiecare senzaţie, sentiment, nelămurire partenerului. Cu cât sunteţi mai deschişi unul cu celălalt cu atât actul îşi atinge ecoul.
Şi cum tu ţi-ai dat seama e nevoie de sentiment, emoţie, iar frica, ruşinea, vinovăţia nu au ce căuta în discuţie. Maturitatea vine pe parcurs, cu fiecare experienţă asumată, şi experienţele nu vin numai pe tema aceasta. Ai încredere în inima ta doar şi caută emoţia în celălalt, înainte de a-i dărui cele şapte esenţe nemuritoare. Îţi recomand să citeşti Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminităţii şi Patru femei, patru poveşti – Aurora Liiceanu. Mult succes şi iubeşte-ţi corpul mai mult!
Mie mi-a trebuit un an cel putin ca sa dezvolt un atasament “formal”(nu salut pe oricine si nu discut cu oricine) fata de prietenii din cercul meu. Dar apoi sa imi mai fac o prietena care este instabila psihic si care nu intelege ca pe noi toti (oamenii, barbati, femei, dar cel mai tare copiii si adolescentii) apasa greutati mult mai mari decat ne putem imagina.Deci instabilitatea ta(psihica) nu e doar a ta, ci este a intregii societati in care traiesti.Aceeasi grija a zilei de maine a parintelui apasa pe adolescenti si copii mental…Cu cat o societate e mai “saraca” cu atat vom vedea mai mult sau deloc in sensul ca nici nu vor mai avea loc asemenea contacte. Omenirea tinde spre suficienta de sine, izolare si in final o extinctie fortata pe care nici comunismul nici post-nationalismul (retard) nu o va putea opri.