Cutiuta cu maimute – A darling lady – CABARET

burlesque-50

de Sabrina Canea – redactor
foto: Catalina Cosma – fotoreporter

Lumini puternice, fluierături perverse, extravaganță și frenezie.

Eva își pudra nasul în camera ei prea puțin proprie și personală, analizând totodată dacă există vreun element lipsă. În același timp, ea gândea multe lucruri. Ce pantofi avea să încalțe? Ce tip de lenjerie îi alesese, de această dată, șeful ei? Cum avea ea să-și unduiască trupul în această seară? Cum anume decoraseră scena ei? Ce anume personaj îi va capta atenția? Câți dubioși aveau să se frece de ea apoi? Și mai apoi, nu prea conta; ea se putea mula pe orice; învățase de la cei mai buni.

Eva se mândrea cu o prezență ca de pisică. Pisică neagră. În seara asta, totuși, aceasta pisică neagră a renunțat la fuste și rochii și s-a metamorfozat într-o vulpe. În această seară am ales să pledăm pentru jartiere, chiloți aproximativ inutili, dar dantelați, ceea ce trezea interesul masculilor și, desigur, corset. Sinceri să fim, corsetul era unul dintre cele mai bune lucruri care i se putea întâmpla. Astfel, această seară a afișat o Eva tandră, impunătoare și îndrăzneață, ce-și purta viclenia vulpească într-un cadru copleșitor de senzual, lăsând toți ochii să se mijească pe sânii-i fermi și accentuați acum, de strânsoarea vicioasă a corsetului.Această Eva își plimba în această seară silueta sculptată de viespe printre zecile de chipuri excitate doar de prezența ei ce te nenorocea. Picioarele-i îmbrăcate-n jartiere dantelate făceau slalom printre scaune. Fesele-i nu se abăteau o clipă de la ruta stabilită. Și astfel, spectacolul începe, băuturile curg, iar Eva își lasă trupul să curgă înspre viciile senzualități și plăcerii.

burlesque-30

Cu ce vă corupem ediția asta?

Permite-mi să te duc într-un univers boem și lasciv, unde senzualitatea și plăcerile carnale își au rădăcinile.

Extravaganță, ritm, culoare, frenezie și, într-un cuvânt cabaret. Bănuiesc că nu este prima oară când auzi termenul de cabaret. Totuși, dacă te întrebi ce știi de fapt despre cabaret, ce ai răspunde? Probabil ca mulți alții ai vedea o Eva copleșitor de sexy în jartiere în timp ce dansează la bară. Totuși, țin să te anunț că putem ridica cabaretul la rang de artă, exact așa cum au făcut-o artiștii secolului trecut.

Cu toate că mulți, de-a lungul timpului, au văzut această manifestare drept o formă de desfrânare, premergătoare prostituției, adevărul este destul de departe de prejudecăți. Prin cabaret lumea a ajuns să cunoască, într-un final, frumosul – de unde și „Belle Epoque“ –, plăcerea devenind colosală.

Cum a luat naștere cabaretul?

Pentru început, în sens larg, termenul de cabaret se referă o formă de divertisment ce cuprinde comedie, cântec, dans și teatru, fiind distins în mare parte prin locul desfășurării – un restaurant sau club de noapte, cu o scenă pentru spectacol și cu mese la care stă audiența pentru a viziona spectacolul. Totuși, este imperios necesar să știm că nu astfel a apărut acest viciu.

burlesque-10

Inițial, în Franța, acolo unde s-a și născut, termenul de „cabaret“ se referea la orice tip de local care servea lichior. Istoria acestui concept începe încă din 1881 când se deschidea barul „Le Chat Noir“ în cartierul Montmartre din Paris. Barul era pe-atunci un salon unde poeții, artiștii și compozitorii puteau veni și împărtăși între ei idei și opere.

Cu timpul, alte cabarete și-au făcut simțită prezența, astfel că acestea au apărut peste tot în Paris și în alte 1900 de unități similare în orașe din Franța și Germania. Odată cu trecerea timpului, multe dintre aceste saloane au adus divertisment, variind în marime, de la câțiva muzicieni, până la adevărate trupe de teatru și dans. Astfel, cabaretul a adus la lumină o nouă intimitate, dar și îndrăzneală în ceea ce privește spectacolele publice. Publicul, așezat la mese confortabile consumau alimente și băuturi, în timp ce artiștii își făceau show-ul chiar în mijlocul lor. În mod inevitabil, membrii audienței au devenit parte a spectacolului, interacționând cu artiștii.

După Primul Război Mondial, cabaretul s-a bucurat de o popularitate chiar mai mare peste tot în Europa, dar mai ales în Germania, unde guvernul de la Weimar a pus capăt, în esență, la toate formele de cenzură.

În Statele Unite, cabaretul s-a dezvoltat în linii mult mai strălucitoare și mai puțin ambițioase intelectual. În New York, în timpul anilor 1910, mai multe cafenele mari au adus cu sine mai mulți cântăreți, iar spectacolele au ajuns să fie cunoscut sub numele de „cabarete“. Delmonico, Reisenweber, Palaise Royale și Shanley, toate acestea au devenit peste de noapte puncte de referință, nume legendare. În câțiva ani, ringul de dans a devenit o parte necesară a mediului de cabaret. Atunci când în 1913 o ordonanță a forțat aceste saloane din Manhattan să închidă înainte de 02:00, numai membrii cluburilor plecau, rămânând deschis pentru dans până la orice oră – primele „cluburi de noapte“.

burlesque-62

Dansul a fost o atracție cheie. Amestecarea ușor publică de sexe, clase sociale (și trecerea cu ușurință) pe ringurile de dans de cabaret a adus, mai devreme sau mai târziu, remarci critice din partea multor jurnaliști, aceștia condamnând aceste unități, catalogându-le drept centre de degradare morală.

Cabaretul a avut, însă, și experiențe mai puțin demne de laudă. Odată cu sfârșitul anului 1918, cabaretele americane au fost forțate să închidă prăvăliile din cauza comercializării ilegale a alcoolului. Dar să nu credeți că aceasta i-a ținut pe americani departe de alcool, astfel că, fiind dat pe sub mână în locuri intime și ascunse, a apărut ulterior și muzica și dansul, deci cabaretul se reinstaurase. Printre aceste locuri care au reușit să păstreze consumul de alcool secret, dar să-și păstreze și renumele putem vorbi despre „The Cotton Club“, care a continuat să funcționeze în ciuda prohibiției. Fiind situat în Harlem, artiștii erau negri. Curios este că negrii nu puteau face parte din publicul venit să vadă acest spectacol (fuck logic).

Povestea cu interzicerea alcoolului s-a încheiat odată cu o lege de la New York care dorea ca alcoolul, și anume lichiorul, să fie dat numai în relație cu mâncare. Deci luai băutura și un sandwich micuț, not a big deal. Putem spune că adoptarea legilor era ceva foarte relativ în ceea ce privește SUA, dar nu e ca și cum aceste legi erau din cale afară de respectate.

Totuși, să ne întoarcem puțin în secolul XIX. Începând cu 1889, istoria Franței a cunoscut o perioadă unică, de relache, eliminarea rigorilor sociale și a încurajării libertății de exprimare la toate nivelurile, fiind elementele sale definitorii.

burlesque-48

Această „Belle Epoque“ guvernată de noncomformism se pare că a fost mediul excelent pentru un „boom“ al imaginației și creativității, caracterizat prin diversitate și aplomb în privința exprimărilor artistice: a luat naștere „japonismul“, curent prin care artei franceze i-a fost inserat spiritul nipon, un mix inedit de stil și extravaganță, devenit popular la vremea respectivă prin operele celebrului Toulouse-Lautrec. Cercurile literare apăreau și dispăreau în funcție de dispoziția participanților, iar pictorii găseau inspirație în tot ceea ce părea a fi o contradicție pentru clasicism. Contextul era perfect pentru nașterea unuia dintre simbolurile franceze, mai exact cabaretul Moulin Rouge.

Pe 6 octombrie 1889 aveau să se deschidă porțile celei mai „zgomotoase“ mori de vânt din lume, construită de Joseph Oller. Totuși, nu vorbim despre o moară obișnuită. Pictat în roșu aprins, „bastionul“ distracției pariziene amplasat lângă Montmartre a revoluționat conceptul music-hall-ului prin spectacole impresionante. Întruchiparea infamiei nu fusese nicicând mai incitantă: Moulin Rouge se distingea în totalitate de orice club al vremii. Cabaretul devenise distracția favorită a majorității, astfel că de-a lungul timpului lista numelor celebre care i-au călcat pragul s-a mărit considerabil, popularitatea show-ului depășind rapid granițele Franței. Artiști ca Josephine Baker, Frank Sinatra, Yvette Guilbert, Jane Avril sau Edith Piaf au făcut senzație pe celebra scenă Moulin Rouge.

Montmartre – Muntele Martirilor – s-a dovedit a fi, în timp, adevărata reședință a marilor artiști. Denumirea nu a fost, câtuși de puțin întâmplătoare. Se pare ca aceasta ar fi provenit de la St. Denis, primul episcop al Parisului, precum și de la martirii care ar fi fost înmormântați pe colină. Încă de la început, istoria cabaretului, sau, mai bine spus, viața acestuia, a fost presărată cu picanterii. Basilica Notre-Dame du Sacre-Coeur a fost construită în speranța ca legenda creată în jurul clubului infam va fi oarecum ștearsă. Slabe șanse. Montmartre a continuat să fie considerat locul de întâlnire al celor cu moravuri ușoare, unde stripteusele ofereau frecvent favoruri, iar spectacolele cu tentă erotică stârneau întotdeauna controverse. În plus, imaginea Moulin Rouge nu avea cum să dispară în vreme ce Franța trecea printr-o perioadă de tranziție, când cabaretul era poate cea mai puternică expresie a libertății și a bucuriei de a trăi. Altfel spus, francezii funcționau pe divizia „Joie du Vivre“, un altfel de „Carpe diem“.

burlesque-4

Cu puțin timp înaintea izbucnirii Primului Război Mondial, Moulin Rouge a devenit un adevărat templu, sanctuar al operetei. Muzica lui Offenbach însoțea adesea evenimentele, iar publicul era în extaz la apariția deja cunoscutelor „Voluptata“, „La Feuille de Vigne“, „Le Reve d’Egypte“, „Tais-toi tu m’affoles“. Mistinguett este însă numele care a rezonat puternic în cadrul marelui show. În 1907, artista și-a făcut debutul pe marea scenă a Montmartre cu apectacolul „La Revue de la Femme“, fiind totodată inițiatoarea valsului „Chaloupee“. Talentul său a fost ușor observat, reacțiile publicului aducându-i statutul de star.

Din păcate, în 1939 a început o perioada de declin, care a durat până în 1951, iar în acest timp plecarea lui Mistinguett a facut ca spectacolul să își piardă savoarea. După cel de-al Doilea Război Mondial, totuși, Moulin Rouge a revenit mai puternic și mai interesant ca niciodată, spărgând tiparele, prin apariția lui George France, fondatorul clubului Balanjo. Amuzant este că s-a păstrat până astăzi motto-ul sugestiv care introduce pasionații în atmosfera nebună a cabaretului: „Never fall in love with a woman who sells herself, it always ends bad.“

De ce?

Hai să trecem în revistă câteva avantaje ale cabaretului. În primul rând, fiind o îmbinare a muzicii, dansului, teatrului și magiei, cabaretul pare, și este cu siguranță, inima și sufletul amuzamentului. Fără doar și poate, deci, cabaretul este un templu sfânt al frumosului care nu numai că-ți va desfăta privirile, dar te va și lasă pradă unei alte perspective de artă scenică. Apoi, cum am spus, cabaretul cultivă frumosul. Așadar, spectacolul în sine îți va materializa forme și mișcări demne de laudă. Ca să ne înțelegem, cabaretul nu este ceva tabu, pervers sau cu tente sexuale. Nu, nicidecum! Cabaretul este artă. Această formă de artă are ca scop îmbinarea a mai multor categorii scenice – muzică, dans, teatru, magie etc. –, ceea ce înseamnă că ai cale liberă spre a experimenta mai multe domenii dintr-o singură lovitură, împuști mai mulți iepuri dintr-o dată! Cert este că, prin acest gen de manifestații, poți fără prea mare bătaie de cap să vezi cum oamenii erau fermecați de cultul femeii secolul trecut, ba chiar unde mai pui că afli că strămoșii tăi nu erau tocmai batuți în cap, știau ei ce știau.

Unde?

Unde să dai de cabaret? Ei, dar asta e o întrebare al naibii de bună!

Putem cădea de acord că România noastră nu este chiar plină de astfel de manifestări. Totuși, putem aduce cabaretul românesc în discuție. Strada Șelari ascunde unul dintre puținele cabarete românești – Mulanruj (un nume suuuper inspirat, asta e clar). Mulanruj Dining Theatre oferă spectacole de burlesque, magie, teatru, echilibristică, acrobaţie şi dresaj de animale. Cortina roșie a localului prezintă fetele din trupa Teodor Balet, care susţin, în fiecare weekend, un program de cabaret, după modelul franţuzesc. Nu degeaba Bucureştiul se (mai) numeşte Micul Paris. Avem Arcul de Triumf, ca pe bulevardul Champs-Élysées, ciocolaterii franţuzeşti, clădiri vechi care seamănă foarte mult cu cele din Paris şi, mai nou, iată, un local de cabaret, care imită celebrul restaurant de pe bulevardul „Clichy“ din capitala Franţei: Moulin Rouge.

Sfatul maimuței?

Ești precum o pasăre cu penele colorate-n zeci de nuanțe și tonuri. Ești precum o pasăre a paradisului. Zbori deasupra capetelor noastre pline de visuri păcătoase și umple-ne viața de culoare!

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.