Teen Press 
foto: Cătălina Cosma – colaborator foto
Aţi observat că totul devine din ce în ce mai automatizat? Dacă vrei o cafea, nu îţi mai faci acasă, o iei de la un automat de cafea pentru un leu. Dacă îţi e foame, nu mai dai fuga la shaormerie, dai cinci sau şase lei şi îţi iei un sandwich de la apararul cu chipsuri, dulciuri şi sandwich-uri.
Se presupune că aparatele astea există pentru noi, oamenii, pentru a nu mai pierde timp cu gătitul sau alte activităţi de acest gen, şi să folosim timpul într-un mod constructiv, într-un mod intelectual, ca nişte fiinţe ce aspiră mereu spre o treaptă cât mai de sus din această societate şi nu numai.
Dar mie mi se pare că degeaba avem totul. Stagnăm acum. Ne convine să avem totul şi este atât de uşor, dar nu pare să ne pese. Ne comportăm ca şi cum ni s-ar cuveni faptul că trăim într-o astfel de lume.
Nu mai apreciem distanţele, dar ştim ce-i ala un ambuteiaj şi tare ne mai deranjează. Dar bicicleta ce are? Sau mersul pe jos? Înţelegeţi metafora?
Ce ai face dacă într-o zi, din prea multă exploatare a sistemului de comunicaţii, sau din pricina vreunei explozii solare, nu am mai avea electricitate sau telefonie mobilă? Cum ţi-ai mai întinde tu părul cu placa? Nu-i aşa că ăsta a fost primul lucru la care te-ai gândit? A, ba nu, de fapt te-ai gândit că nu o să mai ai internet. De asemenea, nici frigider şi nici alte aparate electrocasnice. La astea te-ai gândit mai târziu.
Şi dacă ar pica TOTUL? Şi radio, şi tot. Ce ai face? Am intra cu toţii în panică, s-ar instala anarhia.
Iar la un astfel de scenariu nu se pune problema dacă este posibil, ci când va avea loc şi cum vom reacţiona noi, fiinţe inteligente, care am ajuns pe Lună şi în curând şi pe Marte. Ce o să facem? RĂU!
Eu, una, zic că progresul tehnologiei, fie el de orice fel, dându-ne totul mură-n gură, ne cam atrofiază acea capacitate de a ne descurca în diferite împrejurări. Devenim handicapaţi fără ca măcar să ne dăm seama. Ceea ce mă face să mă gândesc că toată găluşca asta, sau mai bine zis consecinţa inevitabilă, face ca progresul însuşi să fie o eroare umană.
Ca progresul să fie progres pe bune ar trebui să se găsească şi să se aplice metode alternative în caz de calamităţi. Primele vizate ar fi comunicaţiile şi electricitatea.
Nici nu vreau să îmi imaginez. Eu, una, ca fiinţă cu instinct de conservare, mi-aş face rezerve de mâncare şi apă în casă. Plus câteva lumânări. Dar ca o fiinţă deloc paranoică, aproape nesimţit de raţională – sau care se vrea raţională – nu o să fac nimic, fiindcă tehnologia este avansată, iar dacă pică, asta e.
Până la urmă, supravieţuirea nu e cel mai greu lucru… Dar cum rămâne cu Facebook-ul? Acum o să înceapă panica şi groaza…
