Pledoarie pentru creiere

Logo_Rubrica_Pledoarii_Mery

de Maria Cârstian – redactor

Îmi plac minţile. Minţile creţe, minţile lungi, minţile care se răsucesc şi răstălmăcesc în căutare de răspunsuri. Mai mult de-atât, îmi plac suporturile lor: creierele. Creierele în care se învârt continuu filme pe bandă de celuloid. Multe, multe firişoare fac contact şi la fel de multe rotiţe se pun în funcţiune. Pe scurt, îmi plac minţile care nu stagnează, care gândesc. Dar care gândesc diferit.

Căci din gând se naşte totul. De la decăderi morale până la pasiuni nebuneşti şi idei revoluţionare. Cum recunoşti un om cu idei? După sclipirile din ochi şi patima din vorbe. Ce te face să ai idei? Pentru unii e de-ajuns talentul, pe când alţii recurg la strofocarea de nervi şi sinapse. Şi poate aceştia din urmă nu prea sunt încântaţi de situaţie şi se mai lasă unii dintre ei de gândit. Totuşi, avem nevoie şi de aceştia. Avem nevoie de cât mai multe sclipiri în iris şi de cât mai multe idei glorioase. Şi n-am să vă spun să gândiţi, ci am să vă provoc atât pe voi, cât şi pe mine, la o disecţie pe conştiinţă. O disecţie generală de la nerv şi pân’ la idee.

Cu ajutorul bisturiului sper să vedem cu toţii cât de multe poate creierul uman şi să ne străduim să-i atingem capacităţi superioare. Nu vom reuşi, dar ne vom pune la bătaie sinapsele, astfel încât vom crea gânduri şi poate idei lăudabile. Şi vom analiza lumea cu alţi ochi, căci vom realiza importanţa a ceea ce deţinem în cap şi-n orbite.

Pentru că primul pas e să ne dăm seama unde stăm şi ce vrem de la noi. Abia apoi ne vom putea revolta credinţelor sociale, având ca armă mintea brici.

Leave a Comment