Arte si artisti: Patricia Popescu

Patricia_Popescu[1]

de Sabina Lazăr – redactor
foto: Arhiva personală a Patriciei Popescu

Patricia Popescu s-a născut la 29 iulie 1959, la Ploieşti. A avut norocul de a avea părinţi artişti, mama designer vestimentar, iar tatăl sculptor, Gheorghe Coman, fapt ce i-a permis să aibă o viziune mai apropiată asupra artei. În 1982 a absolvit Academia de Artă „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti, fiind unul dintre cei mai buni studenţi din generaţia sa.

La scurt timp după ce a terminat facultatea, a luat parte la o serie de expoziţii de grup în oraşul natal şi în Târgovişte, participând chiar la o expoziţie internaţională în Germania în timpul regimului comunist. Însă Germania nu a fost singura ţară din străinătate unde Patricia Popescu a expus, ea având lucrări şi în Franţa, Elveţia sau Republica Moldova. Mai are opere în colecţii particulare şi de stat în Austria, Belgia, Canada sau S.U.A.

Anii ’90 au însemnat o adevărată liberalizare atât pentru domeniul social, prin urmare şi pentru cel artistic, dar şi pentru artistă. A avut o serie de expoziţii personale în Ploieşti, în 1993 şi 1995 a expus şi la Bucureşti la Căminul de Artă şi la Galeriile de Artă ale oraşului. De asemenea, a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. După anul 2000, a avut două expoziţii personale la Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus“, la Galeria Galateea din Bucureşti şi Galeria Artis din cadrul Muzeului Judeţean Olt, cu expoziţia intitulată „Porţi spre suflet“.

Iar lucrările ei sunt adevărate porţi către suflet. Educată sub influenţa Şcolii Olandeze (după cum recunoaşte Patricia, este o mare admiratoare a lui Rembrandt), picturile ei sunt excesiv de sincere. Chiar dacă e vorba de o natură statică, se poate intui din tablou delicateţea cu care a fost lucrat şi doza de fineţe cu care a fost conceput. Pe de altă parte, dacă priveşti cu atenţie pastelurile ei ce înfăţişează marea şi copacii, poţi surprinde un sentiment frust, o nelinişte domoală, controlată totuşi, dar care te face să înţelegi omul din spatele artistului: o fire interiorizată, cu o amplă înţelegere asupra lumii.

Criticii au spus despre Patricia Popescu că este unul din puţinii artişti care au reuşit să surprindă aerul în pictură, iar în opinia mea profană cred că au dreptate.

Recommended Articles

1 Comment

  1. va multumesc pentru frumoasele dumneavoastra cuvinte si va invit la urmatoarea mea expozitie la clubul de lectura
    33 citeste Iolanda Malamen

Leave a Reply

Your email address will not be published.