Poate nu v-aţi gândit că astăzi vom vorbi despre interioare chinezeşti sau feng-shui, dar m-am gândit să o fac ca la carte: cu un istoric sănătos, nu de felul unei broşuri – cum să dormi cu capul la nord şi nu la sud, cum să îţi tragi perdeaua ca să nu atragi energii negative şi alte lucruri de genul acesta, fără o explicaţie corectă. Am să vă prezint arta interiorelor chinezeşti pornind de la date concrete.
Civilizaţia chineză are o istorie de peste 7.000 de ani, timp în care arta decorativă a devenit foarte complexă şi vastă. Iniţial, putem vorbi de nomazi care călătoreau asemenea mongolilor din filmul „Genghis Han“, pe care îl recomand pentru fidelitatea cu care este redată istoria.
Aceşti chinezi nomazi locuiau în corturi de iurtă, un fel pâslă sau piele care lua forma unui con sau a unei sfere uşor de demontat. Foarte asemănătoare cu iglu-urile, folosite chiar şi de popoarele turcice ce migrau, acestea erau foarte utile, fiind transportate cu ajutorul animalelor. Deşi vorbim de nişte locuinţe primitive, acestea erau mobilate şi decorate. Mobilierul era realizat uneori şi din lână, dacă ne gândim la piesele moi de mobilier, precum perne şi carpete. Este atestat că aceştia erau capabili să ţeasă mătasea încă din secolul VI î.Hr., lucru dovedit prin motivele cu viermi de mătase de pe resturile de oale descoperite pe teritoriul Chinei.
Dacă la început mobilierul era superficial, şi vorbim de rogojini în loc de scaune şi mese foarte joase ca unice piese de mobilier, treptat apare mobilierul de clasă, respectiv sculptat şi lăcuit, realizat dintr-un lemn suprafinisat. Totodată mobilierul devine mai înalt, astfel că oamenii nu mai sunt nevoiţi să stea neapărat în genunchi. Ceramica dură, neglazurată devine importantă, nu doar în realizarea vazelor decorative, dar şi pentru statui, dacă ne gândim la mormântul împăratului Qin care şi-a umplut cavoul cu soldaţi din teracotă, meniţi să-l păzească după moartea sa.
În cazul unei familii foarte înstărite, casa mai avea ceva în plus: porţelanuri pictate şi paravane din mătase, acestea constituid un lux în perioada antică. După anul 200 d.Hr., când apar primele legături cu Occidentul şi totodată se dezvoltă Drumul Mătăsii, mobilierul devine sofisticat. Din India vine bumbacul şi aşa apar tapiseriile.
Chiar şi religia, nu doar partea economică, are un efect izbitor asupra stilului de mobilier. Odată cu apariţia budismului, aranjamentul locurilor de aşezat indică rangul, astfel pentru persoanele oficiale şi de rang apar banchetele şi platformele.
Trecând la feng-shui, acesta poate fi tradus literar ca „vânt“ şi „apă“, făcând referire la dispunerea locuinţelor în funcţie de formele de relief şi sursele de apă, acestea reprezentând chi-ul (energia vitală pentru a avea o viaţă lungă). În ceea ce priveşte arta feng-shui-ului, chinezii ţineau foarte mult la ordine şi regularitate, considerau că ordinea pe care o creează în jur este benefică şi în viaţa de zi cu zi – lucru corect. Oricine se poate destinde, îşi poate învăţa sau, pur şi simplu, se va simţi cu mult mai bine într-un spaţiu ordonat şi echilibrat în elemente.
Străzile oraşului Beijing sunt un exemplu: au o structură de grilă, casele sunt dispuse pe direcţia nord-sud, est-vest. Poarta principală a casei este îndreptată către sud. Scopul: pentru a utiliza cât mai eficient lumina şi căldura naturală. Membrii importanţi ai familiei locuiau în partea nordică a curţii, cu o poartă de acces sudică, iar ceilalţi în părţile laterale. Tot acolo îşi găseau loc şi musafirii sau servitorii. În centrul tuturor acestor clădiri se găsea o curte interioară, în care membrii importanţi aveau acces pe o poartă roşie, lângă care se afla un copac de obicei, locul unde îşi petrecea familia timpul.
Din păcate, feng-shui-ul este interzis în perioada comunistă, iar mulţi chinezi acuză felul în care sunt construite căi ferate şi clădiri înalte în zona chi-ului. Din acest motiv, mulţi practicanţi ajung să se autoexileze în Thailanda, Singapore sau Hong Kong. Astăzi avem parte de un feng-shui revigorat, internaţional. După ce acesta a fost descurajat în perioada liderului Mao Tze Dun, Occidentul îi acordă un interes tot mai mare. În numărul viitor, vom vorbi despre interioarele japoneze şi camerele destinate servirii ceaiului.