Conform Institutului Naţional de statistică, în intervalul august 2011 – august 2012, rata mortalităţii a fost în medie cu 2,5 mai ridicată decât cea a natalităţii, spre deosebire de august 2010 – august 2011, când rata sporului natural era în medie de -2.43.
Un studiu al anului 2011 afirmă că depresia este responsabilă pentru 121 de milioane de bolnavi dintre care 850.000 de decese înregistrate anual, în lume.
Trăim într-o lume, dar mai ales într-o ţară, a nefericirii. Se spune că e bine să privim partea plină a paharului, însă realist ar fi să ne uităm puţin şi la cea goală.
Probabil nu v-aţi lămurit încă referitor la legătura dintre titlu şi cele enumerate mai sus. Titlul este preluat după denumirea romanului scris de Chris Simion „Ce ne spunem când nu ne vorbim“. În roman este vorba despre variante de a înşela în cuplu. Propun devierea de la tema romanului şi extinderea conceptului de „a înşela”, atât în relaţiile interumane, cât şi în relaţia cu noi înşine.
Auzim mereu la televizor sau la radio despre noi iniţiative menite să îmbunătăţească traiul oamenilor. Ce ne spun statisticile? Faptul că în România, din 2010 şi până acum, media ratei mortalităţii a fost mai ridicată decât cea a natalităţii, ceea ce este îngrijorător.
Ne plângem prin cuvinte, dar oare facem ceva prin fapte?
Este evident că „înşelătoria“ este omniprezentă în vieţile noastre: înşelăm aşteptări, înşelăm prietenii, tâlhărim propria personalitate prin contrastul dintre ceea ce suntem şi ceea ce vrem să părem raportat la alţii. Din nou, ce înţelegem din statistici? Înţelegem că suntem nefericiţi, în ciuda faptului că ne folosim de toate resursele să îi păcălim pe cei din jurul nostru, să creadă că suntem fericiţi.
Câţi nu şi-au încălcat oare principiile doar pentru a face impresie altora? Sunt curioasă câţi studenţi români au intrat la facultate doar pentru a-şi urma o pasiune, fără să fie interesaţi de aspectul financiar al jobului pe care îl pot obţine în urma absolvirii acesteia. Iar dintre aceştia, sunt curioasă câţi sunt fericiţi. Conform Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, 70% dintre studenţi au venituri sub 500 lei/lună.
Pe plan interuman, avem mulţi prieteni. Ne place să socializăm, să explorăm toate cluburile din oraş cu ei. Dintre toate persoanele cu care socializăm, este fals să le numim pe toate „prieteni“. Chiar dacă ne-am dori să devenim prieteni. Chiar dacă devenim prieteni. Chiar dacă ne dezamăgim reciproc. În general, trebuie să fii prieten cu cineva ca să fii afectat de anumite acţiuni ale sale până la dezamăgire, nu?
Suntem superficiali. Suntem ignoranţi şi avem încredere în înşelătoriile noastre, ne stabilim moravuri şi da, poate că reuşim să obţinem ceea ce ne-am propus, însă mereu rămâne câte o lacună. Lacunele se strâng şi conduc la tot felul de statistici referitoare la nemulţumirile sociale ale oamenilor.
Istoria evoluează, tehnologia evoluează, rasa umană încă speră să evolueze şi ea în rând cu toate celelalte domenii, pentru a se stabili un echilibru general.
„Când ne avem, ne respingem. Când ne pierdem, ne dorim. Să învăţăm să trăim în echilibru.“
(Chris Simion, „Ce ne spunem când nu ne vorbim“)