Editorial 55 – Un deja-vu

editorial 55

de Cristiana Gheorghe – colaborator

Vreţi un deja-vu ? Vă dau un dejà-vu ! Nu modă, nu muzică, nu filozofii despre „parcă am mai trecut prin asta într-o altă viaţă“, ci amintirea unei nave legendare, care acum 100 de ani a fost lovită de un iceberg şi s-a scufundat. Vă amintiţi… Parcă aţi mai auzit de asta undeva, cândva…? Aţi ghicit…e Titanicul!

Da, da, pe ea s-au iubit Leo DiCaprio şi Kate Winslet în filmul din ’90, dar să facem puţină lecţie de istorie, de dragul evenimentului. La 10 aprilie 1912, cea mai mare ambarcaţiune de atunci, „Titanic“, a pornit în prima şi ultima sa călătorie, către New York. Din păcate, la numai patru zile de la „lansare“, vaporul a lovit un iceberg şi s-a scufundat, luând cu el vieţile a aproximativ 1.500 din cei peste 2.000 de pasageri.

De ce mă atrage atât de tare Titanicul şi povestea lui ? Pe de o parte, mă emoţionează modul în care s-au comportat oamenii de la bordul vasului în momentul în care ştiau că se vor scufunda. Cu excepţia unui laş care s-a deghizat în femeie pentru a apuca un loc în barca de salvare, restul oamenilor au respectat protocolul, căpitanul a rămas la bordul ambarcaţiunii şi orchestra a cântat… până la final. Pe de altă parte, e vorba şi despre imaginea întâmplării în sine: căderea unui mare colos, prăbuşirea unor clădiri uriaşe şi scufundarea celui mai mare vas din acele timpuri în apele nemiloase ale oceanului sunt şi vor fi mereu subiecte atractive şi intrigante.

În ultimul şi (chiar) ultimul rând, îmi place să cred că evenimente ca acestea ne mai arată, din când în când, că nu suntem perfecţi, genii şi că până şi cele mai maiestuoase proiecte ale omenirii se pot nărui mai repede decât poţi spune „Titan…“ – n-am apucat să spun. Oamenii au obiceiul de a se lăuda mereu cu realizările lor şi de a uita că neaşteptatul se poate întâmpla mereu, că nu-ţi poţi lua niciodată destule măsuri de siguranţă. „Titanicul“ şi scufundarea sa au fost wake up call-ul acelei perioade şi continuă să reprezinte un stâlp de bază în istoria celor mai tragice erori ale lumii.

Pe lângă obişnuitul omagiu adus de rude celor pierduţi pe mare, oamenii de ştiinţă şi exploratorii, împreună cu cunoscutul regizor James Cameron, au scos la iveală imagini inedite cu epava „Titanicului“! Privirea fotografiilor de înaltă rezoluţie e ca un dejà-vu ! Parcă am mai văzut vasul ăsta undeva, doar că plutea maiestuos pe ape şi interiorul îi era decorat cu gust. Domnii eleganţi erau însoţiţi de doamne ce-şi etalau cele mai sofisticate ţinute, în timp ce muzica şi voia bună nu mai încetau.

Da, cândva, această fantastică realizare a omenirii a pornit pe mare şi nu s-a mai întors. Acum epava zace pe fundul apelor, a nimănui şi totuşi, a noastră, a tuturor. „Titanicul“ stă drept în faţa valurilor de ani de zile şi va mai rezista pentru că, încă de la început, a fost creat pentru a fi puternic.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.