Cum sa … – Ce te faci cu mahmureala?

Cum sa

Cum sa - Ce te faci cu mahmureala?

de Maria Cârstian – redactor

Toţi ne-am făcut capul praştie şi toţi o să ne mai bem minţile din când în când – se ştie. Şi oricât vi s-ar spune să nu mai amestecaţi băuturile, tot o s o faceţi. Aşa că sar direct la dimineaţa cruntă în care vă dor toţi ficaţii aşa de tare, că nu puteţi nici să vă ridicaţi din pat. Atunci o să vă blestemaţi zilele c-aţi băut pe stomacul gol şi o să vă prindeţi singuri că înainte să ieşiţi în oraş e bine să ingurgitaţi măcar un sendviş, două, trei.

Cât staţi mahmuri e bine să ştiţi care mituri legate de tratarea mahmurelii sunt valabile şi care nu.

O să încep prin a demonta câteva remedii populare: aspirina, de exemplu. Ultimul lucru de care are nevoie un ficat chinuit de alcool sunt pastilele, iar o aspirină poate îţi calmează durerea de cap, dar îngreunează recuperarea organelor. Apoi, o vorbă populară spune „cui pe cui se scoate“ – în cazul de faţă, mai mult alcool o să te facă să te simţi în regulă, în sensul că te ameţeşti din nou şi nu-ţi mai simţi capul – un fel de „avoid hangovers, stay drunk“, dar rişti să-ţi găureşti şi mai tare ficatul. Şi, chiar dacă acum e cool să avem ficatul găurit, peste cinci ani n-o să fie la fel de drăgălaş să ne plimbăm cu el în pungă!

Aşa c-aş zice să-l tratăm cu ceai verde după fiecare escapadă nebună: ceaiul verde protejează ficatul şi de alcool, şi de orice alte substanţe necreştineşti. Nu-i o noutate că avem nevoie grav de hidratare după beţie, aşa că litri întregi de apă şi ceai sunt cel mai bun remediu. Funcţionează de fiecare dată, ca şi pâinea prăjită care-absoarbe aciditatea din stomac. Iar dacă pui miere pe pâinea prăjită, atunci adaugi şi potasiu, un luptător credincios împotriva alcoolului. Cutia de lapte din frigider (roagă-te să ai lapte în frigider) e, de asemenea, un aliat bun, căci laptele amelioreză şi el efectele secundare ale beţiei.

Durerea îngrozitoare de cap o să treacă în timp şi cu o plimbare în aer rece, dar depinde ce ai băut cu o noapte în urmă. E bine de ştiut că băuturile incolore precum ginul sau votca, dublu purificate prin distilare, dau mai puţină bătaie de cap; substanţele vinovate pentru durerile de cap se află de regulă în alcoolul închis la culoare, mai impur, vinul roşu de pildă.

Şi dacă nu vă trece mahmureala nici aşa, puteţi să alungaţi spiritul rău al alcoolului prin voodoo – în Haiti, oamenii îşi adună energiile împotriva alcoolului, înfig 13 ace în dopul de plută al sticlei şi aşteaptă apoi să se simtă mai bine. Nu, nu faceţi asta, e doar un random fact dubios. Dacă nu vă trece, băgaţi-vă în pat şi mai dormiţi o tură, atât pentru voi, cât şi pentru oamenii din Haiti, e doar o chestiune de timp.

Recommended Articles

3 Comments

  1. Poti sa adaugi iaurtul pentru ficat si linistirea stomacului, suc natural de fructe (asta daca te simti in stare sa-ti storci singur portocale si alte chestii 😀 ) iar apa ar trebui sa fie minerala/plata pentru o hidratare cat mai eficienta. Pentru durerile d cap e eficienta o cafea 🙂

    1. Hey Newton! 🙂
      De acord cu iaurtul si sucul de fructe, insa cafeaua nu-i chiar ok – face vasele de sange mai inguste si creste tensiunea. Unora poate sa le dea dureri chiar si mai mari de cap. Iar atunci cand se duce efectul, se accentueaza starea aia sinistra de oboseala. Ah, si pe langa asta, te deshidrateaza la fel ca alcoolul. So, mai bine ramanem la sucul de portocale :))

      Si na, decat sa storci fructe in starea aia (nici nu vreau sa-mi imaginez), mai bine te asiguri ca si ai suc natural in frigider, pe langa lapte.
      Oricum, mersi de idei si comentariu! 😀

      1. In teorie cafeaua te scapa de durerile de cap. Din cate stiu exista la un moment dat un Panadol cu cofeina, nu stiu daca mai exista acum. La partea cu deshidratarea rezolvi cu si mai multa apa 😛 La mine functioneaza…dupa cate o bauta tratamentul de dimineata era compus din 2-3 cafele si minim 2 litri de apa plata bauti in maxim juma’ de ora.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *