Cum se merge cu nasul – tehnici si sfaturi bune

Rubrica_Cum_Sa

de Arina Lazăr – redactor

Merg cu naşul, adică nu am bani suficienţi să-mi iau bilet şi îi bag controlorului în buzunar un 5, 10 lei, în funcţie de cât e el de drăguţ şi de cât de departe vreau să merg. Din experienţa mea, pe un traseu Bucureşti – munte, de exemplu, 10 lei de persoană pe Accelerat sunt mai mult decât suficienţi.

Stabilim de la bun început: naşii acceptă şpagă; chiar dacă se practică mai mult în grupuri, mersul cu naşul funcţionează şi atunci când eşti singur. Singurele lucruri nasoale de care poţi să dai sunt două. Fie:

a) e năşiţă, ceea ce se poate să fie o problemuţă, pentru că femeile sunt mai ale dracului când e vorba de şpăgi (nu sunt nesimţită, zău, e un lucru ştiut), dar şi năşiţele pot să fie înduplecate;

b) e supracontrol, ceea ce e foarte nasol. Supracontrolul ce face? Urcă la staţii aleatorii şi vine odată cu naşul să controleze biletele, ca să se asigure că-şi face treaba bine şi nu ia mită. Cu toate astea, şefii de tren şi controlorii ştiu, de regulă, când urmează să aibă supracontrol şi cam pe unde se urcă şi, pe lângă asta, am auzit cazuri de şpagă şi la băieţii ăştia (nu ne plângem aici de sistemul din România, da? Bon), dar e de evitat.

Ce-ţi face supracontrolul? În cel mai bun caz, îţi dă amendă. În cel mai rău caz, îţi dă amendă şi te dă jos din tren unde vrea el.

Dar, spuneam, de obicei se ştie când urmează să urce un supracontrol; de-asta, în loc să aştepţi să vină controlul, poţi să te duci la şeful de tren înainte să plece din gară. Şeful de tren e cel cu banderolă roşie la braţ şi el îţi zice dacă poate să te ia sau nu. Iar dacă poate, te urci şi-l aştepţi unde îţi spune el. Când trenul pleacă, te bagă într-un compartiment, închide uşa şi tu-i dai banii. Odată ce i-ai dat bani, de regulă are grijă să nu te mai controleze nimeni altcineva (sunt doi naşi pe tren, ca să vină fiecare din părţi opuse şi să se întâlnească la mijloc).

Mai poţi să te ascunzi în baie (o singură dată am făcut asta), dar nu ştiu dacă e o soluţie pentru distanţe foarte mari. Naşii nu controlează băile (cu toate că, dacă dormi pe scaun, te trezesc), dar sunt oameni care bat la uşă până ieşi şi care ţipă la tine crezând că fumezi.

Ce mai poţi să faci, dar numai dacă te urci pe traseu, nu de la capăt (şi nici atunci nu e sigur), e să te lipeşti de un grup care e deja în tren, pentru că se poate să nu observe c-ai urcat. De altfel, nici să îţi iei bilet redus cu carnetul de elev sau student al altcuiva nu merge, pentru că te controlează bine: să ai poză şi să confrunte carnetul cu buletinul. Şi niciodată, când îţi iei bilet redus, să nu-ţi uiţi carnetul acasă!

E mişto când dai de naşi care îţi vând ponturi (că urmează să se schimbe turele, de exemplu – se întâmplă pe rutele lungi, în gările foarte mari), simpatici, care uneori te ţin de vorbă, pentru că după 10, 20 de ore de drum sunt nevorbiţi; e okay să discuţi cu ei, unii sunt chiar interesanţi. Alţi naşi sunt libidinoşi sau se răstesc (de obicei, când se răstesc şi nu acceptă bani e foarte probabil să urce un supracontrol în curând). Cu toate astea, se pare că trenul nu contează, naşii sunt tot naşi şi mita e tot mită şi cineva mi-a zis chiar că: cu cât trenul mai Rapid sau mai InterCity, cu atât merge mai uşor.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.