Aliens vs. Predator – the story of killing (a game?)


Rubrica Games - Teen Press

de Emil Drăgănescu – redactor

Pe vremea când filme ca „Avatar“ păreau o nebunie pusă la păstrare în minţile regizorilor, a apărut filmul „Aliens“. Anul 1986 a fost unul bun pentru industria cinematografică şi unul şi mai bun pentru entuziaştii genului SF.
James Cameron s-a depăşit pe sine prin acest film – ajutat de tânăra (pe atunci) Sigourney Weaver, care mai dădea un plus de umanitate filmului. Nici până azi nu voi uita secvenţele filmate pe coridoare interminabile şi creaturile cu cap lunguieţ şi sânge coroziv.
Puţin mai târziu, în 1987, nenea Arnold – actualul guvernator al Californiei – ne-a demonstrat că poţi omorî ce nu poţi vedea. Filmul „Predator“ s-a lăsat cu recenzii explozive, fiind unul cu adevărat inovator pentru acea vreme.
Pentru a scurta toată povestea, trebuie să spun că se cerea o unire a celor două universuri relativ asemănătoare. Iei nişte Xenomorphi (alieni), adaugi nişte Predatori suparăţi şi puşi pe harţă, iar în final adaugi nişte oameni al căror singur scop e supravieţuirea. Rezultatul? L-am văzut cu toţii în primul AvP. Un joc SF cu accente Horror care i-a marcat pe mulţi. Prin 2001 a apărut şi continuarea. Despre ea pot spune că a meritat aşteptarea. După ce serverele au fost înroşite de jucătorii aflaţi în căutarea de trofee, totul a intrat într-un relativ con de umbră, unde s-a aşternut liniştea.
La mai bine de zece ani de la apariţia primului titlu, iată că apare al treilea joc din serie, produs de Rebellion. O companie care, după toate semnele pe care le-a dat, încearcă să-şi spele păcatele (Rogue Warrior anyone?).


Aliens vs. Predator - the story of killing (a game?)

Ze Story
Vechile noastre cunoştinţe din Weiland Yutani încearcă să colonizeze o planetă sălbatică şi plină de… bălării. Planeta este, în mod deloc surprinzător, şi locul unde oamenii fac experimente pe Xenomorphi. Pe această planetă alienii colcăie fericiţi în căutare de locuri întunecoase în care să-şi depună ouăle. Ca prin minune, oamenii îşi dau seama de amănuntul ăsta „minor“ şi încep o luptă pentru supremaţie *cough*. Ceva mai târziu ne dăm seama că locul este frecventat şi de nişte Predatori cu pasiuni pentru trofee. Că e om sau alien, aceştia nu prea au probleme în ce priveşte alegerea vânatului. Oamenii nimeresc aşadar într-o confruntare pe viaţă şi pe moarte din care trebuie să iasă învingători – să supravieţuiască şi să plece naibii de acolo.
De cum începi campania single, eşti aruncat în nădragii unui marine care încearcă să rămână în viaţă. Atmosfera pare ruptă din filmele Alien. Partea asta mi s-a părut cel mai bine făcută, amintind de moştenirea seriei şi conţinând elementele unui survival bătrânesc. Totuşi, parcă nu mai e ce-a fost. Pare că joci ceva inspirat din universul lăudat, fără a se ridica la adevărata calitate.
Trebuie să vă avertizez că jucând cu marinii o să vă pară jocul complet… nasol. Simţi încă din primele secunde că eşti slab dotat comparativ cu inamicii. Assault Rifle-ul nu se compară cu invizibilitatea şi Plasma Gun-ul nu? 🙂
Design-ul de nivel e cam plictisitor. Coridoare, boşi care sunt previzibili şi acţiune repetitivă în timp ce urmăreşti săgeţi pe ecran. Asta e păcat, mai ales pentru că jocul are de partea oamenilor cele mai bine echilibrate arme pe care le-am văzut într-un shooter în ultima vreme.

Alienare
Cea de-a doua campanie te plasează în solzii unui Xenomorf proaspăt scăpat din laborator. Trebuie să fii un băiat cuminte şi să respecţi ordinele reginei care te ghidează mental. Cam aceeaşi Mărie cu alte… gheare. Te caţeri peste tot, te ascunzi, mergi pe tavan, studiezi prada şi o dobori. Alienul este orientat spre stealth, aşa că dacă vă place aspectul ăsta la un joc, s-ar putea să vă placă muşcatul capetelor din săritură.
Dacă aţi jucat AvP2, Xenomorph-ul nu o să vi se pară cine ştie ce. Nu mai este nici pe departe la fel de impresionant. Ceva mai greu de controlat decât vechea variantă şi mult mai slab. Nu va impresiona pe nimeni. Patru atacuri cu ghearele ca să pot ucide un amărât de marine mi se pare enorm de mult. În plus, aceste atacuri sunt destul de lente. Acele veşnice coridoare ar trebui să-l avantajeze, însă înconjurat de marini nu prea poţi omorî nimic (decât prin anumite killing moves). În aceste momente trebuie să te rogi ca AI-ul să nu se supere pe tine şi să tragă la cap. Altfel, eşti mort. Mda, o singură lovitură bine plasată e de ajuns să te pună jos.


Predator

Pentru Predator şi patrie
Acum, să trecem la partea pe care sunt sigur că o aşteptaţi – Pred-ul. Ultima parte a campaniei single player îţi rezervă rolul unui Predator care se pregăteşte să devină bărbat, aşa că te îndeşi în pielea creaturii preferate a lui Schwarzy. Aşezat pe o creangă, îţi atragi prada prin transmiţătorul vocal, după care-i sari în spate. Simplu nu? Mda… cam aşa ceva. Fiecare kill îţi declanşează o animaţie gore, care e lungăăă cât o zi de post pentru un Xenomorph înfometat. În acest timp, bineînţeles că poţi muri – de ce să fie Predatorul mai prejos decât Alienul?
Predatorul este cel mai bine realizat adversar dar şi „jucător“. Hărţuirea de marini e demenţială. Gameplay-ul e însă cam ciudăţel. Începi cu mâinile goale şi găseşti arme prin nivel. Termini astfel distracţia cu tone de armament şi muniţie aproape nelimitată. Plasma Canon-ul arde energia repede şi nu e viabil prea mult timp. Energia ţi-o poţi reface la anumite dispozitive luminoase împrăştiate prin nivele, aşa că nu vă faceţi griji. La melee Predatorul este cel mai bun, reuşind să omoare din două, trei lovituri, Alienul trecând pe locul doi.
Pe măsură ce înaintezi în joc, posibilităţile tactice se multiplică, ceea ce face gameplay-ul mai interesant, dar şi dificultatea scade direct proporţional.

Grafica
Engine-ul grafic este cel al… primei părţi, apărută în 1999! Bine, sigur că în ultimii zece ani a fost făcut compatibil cu diferitele DirectX apărute şi că i-au fost adăugate noţiuni de fizică şi alte asemenea drăcovenii. Sincer, mi se pare foarte interesant acest aspect, grafica fiind relativ OK; dar având în vedere pe ce linie de cod funcţionează… e chiar impresionant. Texturile sunt corecte, modelele armelor bine realizate, animaţiile sunt bune, avem umbre dinamice, efecte de lumini, un framerate care nu „agaţă“ – chiar şi atunci când e nebunie prin preajmă. AI-ul oamenilor este însă punctul slab şi, cuplat cu un design de nivel ce frizează uşor plictiseala maximă, nu prea ajută la impresia generală asupra jocului.
Rebellion a muncit, se pare, la optimizarea engine-ului. Cu toate acestea, dificultatea cam prea scăzută îl transformă într-un joc casual (de consolă). Ah, da! Încercaţi neapărat Impulse Gun-ul. O să vă facă o deosebită placere să-i revedeţi capacităţile. Trăgând câteva focuri, am avut impresia că joc iar cu versiunea originală.
Ce este un joc de nivelul AvP-ului fără sunet? Demenţă pură – din punct de vedere auditiv. Vocile marinilor, urletele, răgetul predatorului care a mai dat gata o victimă, arme descărcate în Alieni… epic.


Aliens vs. Predator - the story of killing (a game?)

MultiAlienare
Nu-s foarte multe hărţi, dar modurile de joc îmbunătăţesc experienţa.
Avem modul coop, în care eşti parte dintr-o echipă de marini care trebuie să lupte vs. muuulţi alieni. Aceştia sunt foarte agili şi, de multe ori, având coechipieri varză, game over-ul vine cam în maximum un minut. Totuşi, primeşte puncte pentru feeling.
Modul Infestation este foarte scurt: la începtul rundei toţi jucătorii joacă cu oamenii, în afară de unul care joacă cu Alienul. Dacă acesta din urmă este ucis, el se respawn-ează. Dacă un marine este ucis, se respawn-ează şi el, dar în pielea unui Alien.
Modul Predator Hunt este cel mai vânat mod de joc: la începutul rundei un jucător este ales la întâmplare ca să fie Predator în timp ce alţii joacă Marines. Numai Predatorul poate marca puncte şi trebuie să-l ucizi ca să-i iei locul. Ăsta e un „mic“ detaliu destul de dezechilibrat. Dacă Predatorul joacă bine, nu îl veţi putea omorî chiar aşa uşor.
Celelalte trei moduri sunt bazate pe DeathMatch şi nu prea merită amintite. Ştiţi cu ce se mănâncă un DM de la CS încoace.
Ce ar mai fi de zis? Da! Multiplayer-ul nu e orientat spre competiţie, rasele nefiind foarte bine echilibrate. Cu toate acestea va furniza ceva ore de distracţie cu prietenii. Concluzia? AvP3 nu e o atrocitate de joc (aşa cum cred mulţi), însă are neajunsurile sale. Campania foarte scurtă fiind unul dintre ele. Dacă eşti un fan al universului Alien sau Predator merită încercat (şi în mulţi).
Nu se ridică la standardul AvP2, dar merge… Nota: 7

Recommended Articles

7 Comments

  1. no comments? c'mon guys

  2. nici macar un anonim ? really ?

  3. articolele astea sunt foarte gresite .. nu mi-am dat seama ca tu scriitorul este urmatorul caleb / koniec sau marius ghinea ….this is so wrong

  4. articolele astea sunt foarte gresite .. nu mi-am dat seama ca scriitorul este urmatorul caleb / koniec sau marius ghinea ….this is so wrong

    1. clar ….

  5. Prietene,vii aici si iti dai aere de om interesant si acum faci pe desteptul. Daca ai ceva de zis, zi-o direct nu bate campii cu “this is so wrong” sau cu “clar”.
    Incep eu cu o intrebare ajutatoare. De ce dracu sunt gresite articolele?

Leave a Reply

Your email address will not be published.