Teen Press 
foto: imbdd.com
David Fincher ne-a uimit şi de această dată cu un film de excepţie. Autor a douăzeci şi două de ecranizări, multe dintre ele apropiindu-se mult de renumele de „documentar“ (The Best of Sting: Fields of Gold 1984-1994; The Curious Case of Benjamin Button), a regizat şi filmul „The Social Network“ în care se vorbeşte despre apariţia bine-cunoscutului Facebook, în toată splendoarea lui. Din data de 29 octombrie 2010, când filmul a prins viaţă în cinematografele din România, a avut numeroase nominalizări la Oscar, câştigând de trei ori acest premiu. Nu aş vrea să stric surpriza vizionării, aşa că voi prezenta doar rezumatul filmului, cu speranţa de a vă convinge să vă uitaţi la el.
După ce prietena lui se desparte de el pe motiv că era prea arogant, Mark Zuckerberg (Jesse Eisenberg) pleacă nervos spre casă, unde, împins de alcool, începe să-şi scrie gândurile pe blogul personal. Cu orgoliul rănit, geniu al universităţii Harvard, sparge site-urile frăţiilor din zonă, colectând toate pozele fetelor pe care le găsea. Publicarea lor pe un singur site, cu capacitatea de a fi supuse testului de „cea mai drăguţă fată“, a dus la 22.000 de accesări în mai puţin de două ore. El şi colaboratorul lui au fost prinşi în final, deoarece „prăjiseră“ toată reţeaua de internet din zona Harvard-ului. Dar era prea târziu. Datorită acelor 22.000 de vizualizări, numele lui a circulat repede prin colegiu, astfel încât a fost căutat de cea mai bună frăţie din campus. A fost de-acord să-i ajute cu un nou site, perfect legal, dar în timp ce lucra la el, a fost „secerat“ de o idee mult mai măreaţă. Un loc virtual, în care să ne putem trece datele personale, contacta prieteni, adăuga poze şi socializa cu oamenii. Da, asta era! Ar fi revoluţionat lumea! A lucrat la el câteva luni, ajutat de prietenul şi colaboratorul lui, Eduardo Saverin (Andrew Garfield), şi după ultimele modificări, l-a făcut public. Succesul a fost incredibil! În schimb, cei cu care ar fi trebuit să lucreze, au considerat acest site ca fiind furat şi au hotărât să-l dea în judecată pe Mark. Lupta este strânsă, iar finalul ne relatează faptul că filmul este cu adevărat bazat pe fapt real.
De-a lungul a 120 de minute pline de suspans, ne este dezvăluită evoluţia tehnologiei şi măreţia universităţii Harvard: „… the invention of Facebook made Mark Zuckerburg the biggest thing on a campus that included nineteen Nobel Laureates, fifteen Pulitzer Prize winners, two future Olympians, and a movie star“. Filmul este cu atât mai interesant cu cât personajul principal poartă exact aceleaşi haine pe care le-a purtat adevăratul inventator al Facebook-ului, lăsând un aer aparte şi demn de premiul Oscar.
Dar dacă stăm puţin şi ne gândim, stăm şi analizăm situaţia mai pe îndelete, realizăm faptul că filmul nu este o poveste despre apariţia Facebook-ului decât în mod direct, căci în mod indirect, este o poveste despre prietenie şi trădare, ambiţie şi succes. Cuvântul „Facebook“ apare de relativ puţine ori în scenariu, în schimb este descrisă în detaliu acţiunea din timpul procesului, precum şi dialogurile purtate între personaje. Trebuie doar să privim dincolo de aparenţele evidente ale ecranizării şi realizăm că şi noi ne regăsim în povestea lor. Nu la scară aşa de mare, dar am fost de multe ori victime ale incorectitudinii şi am fost dezamăgiţi de cei pe care-i consideram apropiaţi. Singura diferenţă fiind aceea că noi nu am fost despăgubiţi.
Eu am văzut filmul acasă, m-am trezit prea târziu pentru a-l mai prinde în cinematografe şi pot spune că-l recomand persoanelor de toate vârstele, atât fetelor, cât şi băieţilor. Filmul chiar merită văzut.
