„Ora de dans“

„Ora de dans“

„Ora de dans“

de Bianca Maria Stanciu – seminarist
foto: Diana Manoliu – colaborator foto

Street dance-ul înseamnă un mod de viaţă pentru Marian Cristian Marin, dansator al trupei Trouble şi instructor al şcolii de dans Trouble. Daca vrei să faci sport, să te relaxezi, şi să socializezi, „Ora de dans“ este un concept care doreşte să te scoată din viaţa monotonă şi să faci ceva nou, care să-ţi ajute atât fizicul, cât şi psihicul. Şcoala de dans Trouble a creat acest concept cu aspiraţia de a duce dansul la un nivel mai înalt decât este în prezent, prin campania pe care a iniţiat-o în anul 2009, purtând numele de „Educaţie prin dans“.

„Ora de dans“

Dacă vrei, aşadar, să ai un mod de viaţă sănătos, nu ezita să cauţi altceva decât îti oferă comunicarea virtuală. Ieşi în oraş, caută locuri în care să te simţi confortabil, relaxat şi să-ti diminueze timiditatea. Dacă îti place să dansezi, fă asta în faţa oglinzii, şi dacă ajungi să crezi că eşti destul de bun, încearcă să dansezi şi într-o sală plină cu oameni noi, care te vor provoca să devii cel mai bun. Niciodată nu poţi şti de unde poate apărea o şansă pentru tine şi viitorul tău, dacă nu te temi să-ţi dezvolţi pasiunea. Ia exemplul lui Marian, instructorul şcolii de dans Trouble – el a început să danseze, să facă câteva cursuri, din simpla dorinţă de a face un sport, de a face altceva faţă de copiii care, probabil, comunicau pe Facebook sau stagnau în faţa blocului. Mai târziu, în 2006, a avut şansa de a întâlni Trupa Trouble Crew, realizând că „Trouble Crew“ înseamnă performanţă.

„Ora de dans“

Cursurile „Orei de dans“ îti oferă beneficiul de a te dezvolta pe plan profesional, dar şi pe plan personal. Temele pe care le abordează în fiecare weekend îti priesc, fiindcă te ajută să ai încredere în tine în timp ce dansezi, te fac să vrei să ajungi cel mai bun, să practici dansul, în mod special street dance-ul, în fiecare zi, şi chiar te încurajează în a-ţi realiza propria coregrafie, prin teme date acasă. După ce te pregăteşti, vii în faţa colegilor tăi şi le araţi cât de creativ şi bun dansator eşti tu. Totul este să ai încredere în tine. Nimeni nu te va critica. Împreună, la cursuri, veţi învăţa paşi noi, veţi învăta să iubiţi street dance-ul şi să întelegeţi mişcările fiecăruia.

„Ora de dans“

Una din temele alese în weekendul ce tocmai a trecut, a fost „dansul pe tocuri“. Fetele au venit pregătite cu pantofi înalţi şi s-au descurcat chiar bine. După cum zicea şi Marian, la cursul de sâmbătă, ce te faci atunci când eşti invitată la o petrecere, sau eşti prezentă la un bal, sau în club pe tocuri?! Trebuie să înveţi să dansezi street dance, să te descurci chiar şi atunci când eşti pe tocuri, nu numai să mergi cu ele. În plus, tocurile îti oferă o notă mai feminină, şi de încredere. Pănă şi băieţii au avut ceva de învăţat din asta, şi anume, că şi ei la rândul lor trebuie să-şi dezvolte în dans, partea lor feminină, care să le ofere încredere. Nu e vorba de o feminitate exagerată, ci pur şi simplu de flexibilitatea corpului purtată de notele muzicale.

Sunt sigură că oricine vrea să danseze, să se relaxeze printr-un stil de viaţă flexibil, poate aplica la un astfel de curs. Succes!

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *