Noul escape room din Centru: Misterium 52

misterium52-catalina_cosma-fotoreporter-9

de Olivia Mihale – redactor
foto: Catalina Cosma – fotoreporter

Pun pariu că, dacă vei întreba orice bucureştean ce s-a deschis recent în Centrul Vechi, îţi va răspunde negreşit „Cărtureşti Carusel“. Şi, în ciuda faptului că are dreptate, există şi alte lucruri poate mai puţin obişnuite care s-au înfiinţat în acea zonă. Pe Strada Filitti Ion C., nr. 6, printre străduţe, ascuns destul de bine, se află un nou escape room, a.k.a. „Misterium 52“. Într-un apartament frumos aranjat, la etajul patru al unui bloc cu scări întortocheate, vei ajunge într-un loc din care nu prea eşti sigur că vei mai ieşi.

Dacă până acum nu v-aţi lămurit despre ce vorbesc, sau dacă n-aţi mai auzit termenul de „escape room“, sunt convinsă că o să vă placă. Ideea e următoarea: aveţi o cameră din care trebuie să ieşiţi, în mai puţin de o oră, de aceea şi numele de origine englezească, care se traduce mot-a-mot „cameră de evacuare“.

Cum ieşiţi din cameră? Ei bine, cu ajutorul codurilor pe care trebuie să le descifraţi, seifurilor pe care trebuie să le deschideţi şi diferitelor puzzle-uri. Totul pare ok şi poţi fii păcălit de impresia că vei ieşi în două minute, dar adevărul este că în camera cu pricina, timpul parcă trece mult mai repede. Şi ce se întâmplă în caz că nu termini la timp? Dacă ai noroc, îţi va deschide proprietarul uşa.

misterium52-catalina_cosma-fotoreporter-3

La „Misterium 52“ vei găsi două camere de acest tip. Una se numeşte „Camera Artiştilor“, iar cealaltă, „Camera Matrix“. Este mai uşor să ieşi din prima cameră decât din a doua, aceasta având un nivel de dificultate mai mic. Aici, într-un spaţiu amenajat cu picturi ai diferiţilor artişti şi cu tot felul de lucruri extrem de colorate, vei avea plăcerea de a te strădui să găseşti pe unde poţi cheia către „libertate“. Până acum, cel mai scurt timp în care s-a ieşit a fost de 43 de minute, şi a fost obţinut de nişte înfocaţi ai acestui gen de lucruri.

În „Camera Matrix“, găsiţi pus în scenă un adevărat cadru din filmul al cărui nume îl poartă. Din această cameră n-a ieşit încă nimeni, deci dacă ai chef să încerci ceva ca lumea, aici e locul.

misterium52-catalina_cosma-fotoreporter-7

Ce mai e de ştiut? Atmosfera este extrem de încărcată de mister, nici nu-i de mirare că locul se numeşte „Misterium 52“. La intrare, eşti întâmpinat de către deţinătorul localului, care îţi va oferi un loc comod, o cană de apă sau ceai după preferinţe şi nişte jocuri de logică extrem de drăguţe şi interactive. Distracţia începe când doreşti tu şi se termină într-o oră, asta dacă nu cumva reuşeşti să scapi mai devreme.

Acum, tot ce ai de făcut este să îţi iei încă patru prieteni, şi, în cazul în care sunteţi elevi, carnetele la control, pentru că preţul este de doar 20 de lei de persoană pentru un grup de cinci liceeni. Preţul, în mod normal, depinde de numărul de persoane astfel: 50 lei/persoană pentru un grup de două persoane, 40 lei/persoană pentru un grup de trei persoane şi 30 lei/persoană pentru un grup de patru sau cinci persoane.

misterium52-catalina_cosma-fotoreporter-12

Dacă eşti pregătit pentru o aventură precum în filmul „Matrix“ sau să te întorci în perioada marilor pictori, acesta este locul. Să nu cumva să-ţi uiţi spiritul de detectiv şi lupa acasă, n-ai de unde să ştii când o să-ţi folosească…

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *