Bateria 14-15 Magurele

Această baterie a fost gândită ca un element de apărare al Bucureştiului la sfârşitul secolului al XIX-lea, face parte dintr-un cerc care înconjoară capitala. Construcţia a început la ordinul lui Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen. Din păcate, această linie strategică nu a avut ocazia să-şi arate punctele forte în războaie din cauza modernizării „forţate“ din secolul următor. Chiar înainte de Primul Război Mondial toate cele 36 de fortificaţii au fost dezarmate şi date uitării.

Fiind liceeni nu cred că aţi auzit de antipatia lui Ceauşescu pentru Regii României, aşa că am să vă dau câteva informaţii. Punctul culminant al acestei repulsii a fost scoaterea din cărţile de istorie a perioadei monarhiei, una din cele mai prospere ale evoluţiei noastre ca popor. Nu spun mai multe… v-aş plictisi prea tare. Însă Ceauşescu a apelat la moştenirea acelor vremuri pentru a crea un depozit de deşeuri nucleare, deoarece bateria este construită în vecinătatea Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“ din Măgurele. Până în anul 1978 acest loc era destinaţia tuturor materialelor nucleare folosite, fiind aşezat lângă Şoseaua de Centură a Bucurestiului, exact ca şi celelalte construcţii asemănătoare. Extinderea acestor cercetări a dus la crearea unui depozit specializat pentru preluarea şi stocarea deşeurilor nucleare, acesta se situează la Baita-Bihor, în fosta mină de uraniu.



În anii ’90 gardurile au fost rupte de localnici şi terenul bateriei a fost invadat de animale, dar şi de oameni. Văzând riscul la care se supun aceşti oameni, conducerea României a început un proiect de decontaminare a circa 400 de metri pătraţi, aproximativ 30% din suprafaţa totală a complexului. Această bateria are, sau mai bine spus a avut, încă cinci niveluri subterane, acestea au fost izolate de partea de sus a construcţiei prin zidirea căilor de acces, o altă măsură în combaterea radioactivităţii.



Să lăsăm trecutul şi să trecem la starea actuală a constructiei… Nici nu ştiu cu ce să încep… Poate cu dificultatea pe care o întâlnim în încercarea noastră de a găsi locaţia sau cu starea de degradare accentuată în care se află? Mai vedem… Drumul a fost foarte anevoios, chiar de la ieşirea din Bucureşti am întâlnit celebrele cozi de maşini pe centură, fără de care plecarea din capitală nu ar mai fi „frumoasă“. Într-un târziu, am învins problemele şi am ajuns în vecinătatea locaţiei. Am fost surprins să aflu că lucrătorii din jurul bateriei nu ştiau prea multe despre ea, nici măcar cum am putea ajunge acolo. Norocul ne-a surâs încă o dată şi am găsit o potecă care, aveam să aflăm într-un târziu, ajunge la construcţia de apărare, oricum am mers cel puţin 15 minute printr-un decor de junglă, amintindu-ne că suntem la 10 km de Bucureşti numai sunetele maşinilor de pe şosea. „Excursia“ a meritat din plin, drumeţia prin codru a fost subminată de peisajele pe care sper să le vedeţi şi voi.



Trebuie totuşi să aduc o completare spuselor mele, aceea că nu doar timpul a distrus acest loc istoric, ci şi oamenii au adus un aport la acestă situaţie, locul fiind plin de gunoaie, în interiorul tunelurilor am găsit chiar graffiti-uri. Dacă mă gândesc mai bine, îmi dau seama că aceste graffiti-uri pot salva bateria de la uitare, să sperăm ca din ce în ce mai mulţi tineri vor vizita această locaţie şi poate vor ajuta la restaurarea ei (cam greu de crezut, însă am o speranţă).