Fotoreportaj – Reflexii si oglinzi

fotoreportaj de Roxana Leocovici – fotoreporter

Reflexiile şi oglinzile m-au fascinat dintotdeauna, de aceea am profitat de această ocazie, a acestui fotoreportaj, pentru a afla mai multe despre ele şi pentru a împărtăşi totodată cele ştiute de mine până acum.

Oglinzile datează de aproximativ 5000 de ani, având ca centru de expansiune Egiptul şi China. Primele oglinzi de sticlă au fost obţinute de către sticlarii din Murano în secolul al XII-lea. Ceea ce este şi mai interesant însă este faptul că, în Veneţia, până în secolul al XVII-lea cine divulga secretul confecţionării oglinzilor era condamnat la moarte; astfel, producţia de oglinzi a rămas monopolul statului veneţian până târziu.

Oglinda reprezintă un simbol lunar şi feminin, care, de-a lungul secolelor şi al diverselor credinţe, religii, înclinaţii, a primit numeroase semnificaţii, legende şi mituri. În trecut, spre exemplu, oglinda, datorită asemănării cu suprafaţa apei, era folosită în magie la ghicit, pentru a întreba spiritele (cum fumul şi cenuşa sunt folosite în India la invocări ale „Celor Înţelepţi“); răspunsul acestora, era scris pe oglindă, prin răsfrângere, procedeul numindu-se captromancie. De asemenea, se mai credea că oglinda reprezintă o poartă către un alt Univers, către rău sau că este o cale de a comunica cu acesta.

Superstiţiile sunt numeroase, ca de exemplu, o oglindă primită în dar poartă ghinion însă nu mai mult ca una spartă. Este spus în popor că, dacă la moartea cuiva, cineva priveşte într-o oglindă, acesta va fi următorul, de aceea în unele zone ale Globului, oglinzile erau acoperite cu un fel de cearşaf alb.

Însă acest obiect folosit astăzi zilnic de noi semnifica în antichitate şi puritatea, bună starea, adevăratul sine, fiind chiar o emblemă a Fecioarei Maria. Important de specificat este faptul că Arhimede s-a folosit de oglinzi pentru a reflecta razele Soarelui în scopul de a incendia flota romană; totuși, se consideră că acest lucru doar i-a dezorientat pe mare, pe romani.

„Efectul Venus“, pe de altă parte, este un fenomen în psihologia percepţiei, numit după tabloul „Venus Fermecată“ (Diego Velázquez), care se aplică şi astăzi în cinematografie: când un actor este arătat uitându-se aparent într-o oglindă, cu camera afară din raza de observaţie, actorul se va uita defapt în cameră, doar se va preface că se oglindeşte.

Oglinda şi ale sale reflexii, au avut în istorie diverse contribuţii, fie ele bune sau rele, astăzi reprezentând doar ceva comun, care ne ajută să părem mai mult decât suntem.

Fotografiile mele reprezintă momente surprinse în vacanţa avută vara aceasta. Sunt două cadre surprinse la geamul camerei unde am stat, la Gura Rîului, Sibiel, Sibiu (cadru 1+2). Primul cadru a fost o încercare de a surprinde cum domnul respectiv îşi ducea traiul de zi cu zi, muncind; cel de-al doilea, reprezentând femeile care gospodareau preparând mâncarea pentru un festival local.

Celelalte cadre au fost făcute în tren. Le-am ales pe ele pentru că fiecare, după ce le-am văzut separat, acasă, m-au impresionat datorită personajului, momentului sau a puzzle-ului pe care îl formau impreuna. (puzzle –cadru 7+8).

În mod special la cadrul 4, îmi place faptul că sunt trei direcţii principale, trimițând către drumuri încrucişate, alegeri, decizii.

Iar cadrul 3, mă duce cu gândul la secret, aşteptarea momentului în care se dezvăluie un mister, datorită umbrei siluetei. În timp ce în cadrul 5, începe misterul: de la clar, totul se îndreaptă spre blur, spre neaşteptat sau din contră, la trecutul prea bine ştiut.

Cadrul 6, este cred că preferatul meu, datorită unei complexitaţi duale. Eu, personal, văd două cadre în unul. Clarul şi misterul sunt delimitate de un mediu necunoscut, care însă separă ziua de noapte şi oraşul de drum (tren).