gigi amoroso

gigi amoroso

de Cristina Dinescu – redactor
foto: Cristian Puchiu – colaborator foto

„Dragă Gigi, dragul meu Gigi…“, spuse Ea (Anamaria Pîslaru) celui mai afemeiat, dar îndrăgit bărbat. Femeile au picat ca muștele când „Gigi Amoroso“ a pășit pe scena Teatrului Masca, în data de 9 noiembrie. În regia lui Mihai Mălaimare, spectacolul este un cabaret tragi-comic în care viața de la Napole capătă puțină înflăcărare.

gigi amoroso

Amor ghebos, năzdrăvan, jucăuș, pasional, desfrânat… Din floare-n floare, Gigi (Andrei Gonczi) este un macho naiv, venerat de sexul frumos. De la nevasta brutarului (Alina Crăiță), pe la nevasta notarului (Emilia Manea) și până la văduva colonelului (Ana Sivu Daponte), craiul nostru frânge inimi, dezlănțuie pasiuni și iubește în ritm de tango. Dar cât se mai bucură de frivolitatea lor și le schimbă ca pe niște perechi de șosete, iar ele
se lasă purtate din două-n două zile!

Întregului joc de-a amorul i se pune dintr-o dată punct. De când a sosit Americanca (Dora Iftode), bietul Gigi se bucură doar de ea. În momentul în care-i propune să meargă cu ea la Hollywood, acesta acceptă orbește. Dar cine se întoarce cu coada-ntre picioare? El a crezut că o să cucerească și peste hotare, dar s-a cam înșelat amarnic.

„Gigi Amoroso“ este un spectacol, dar oarecum și o lecție de viață. Când toată furtuna se abate asupra lui, o să fie în stare să nu se ardă sau o să sfârșească pradă propriilor plăceri?

gigi amoroso

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *