Omul de faianta

de Stefan Andreea

Sub un morman de vise,
In infinit inchise,
Fiinta asta doarme vieti.
Ochii ei de sticla vad lumile-ngropate
In strigate de ura,
De dragoste pura.
Buzele-i soptesc alinare,
Fiinta ei e mare.
Lumina cu lumina se hraneste
Iar omul nostru este
Om,
Ales de soarta sa-si traiasca destinul.
Zambet de foc
Pe buze de soc,
Lacrimi de gheata
Pe fata-i de faianta,
Inima de piatra
Intr-un suflet de fluture
Latra,latra
Cu sunete usoare.
Ochii lui vad acum o viata
Care-i in ceata.
Lumea lui de lumi
Se sparge.
Corpul lui
Se scurge.
Toti se hranesc cu sange.
Fiinta lui piere incet,incet,
Devine om ca orice alt om,
Isi pierde puterea,
Castiga culoare;
Deci viata-i o crima
Ce n-are eroare.