Teen Press 
Melania Lupu… o duduie finuţă, cu o coafură perfectă, o bătrânică senilă, naivă, complet ţicnită. Melania Lupu… o doamnă inteligentă, parşivă, o adevărată minte criminală.
Când în casa în care locuiesc Mihai Panaitescu, Grigore Popa, Doru Matei, Valerica Scurtu şi Melania Lupu, se descoperă nişte tablouri de o valoarea inestimabilă, locatarii încep să moară, unul câte unul. Cianura înlătură obstacolele încet, dar bine. Panica, dar şi grija pentru Goya şi Rembrandt instalează în casă un câmp de luptă. Fiecare îşi apără viaţa şi partea de bani până la ultimul scâncet, ultima suflare. Dar în casă mai locuieşte cineva, un anume Vâlcu, un locatar căruia, însă, nu i-a fost împărtăşită descoperirea.
Cum frica de a fi prinşi şi de a le fi luate tablourile i-a acaparat, locatarii sunt nevoiţi să se gândească la înscenări potrivite. Când domnul Popa moare, aceştia îl aşază în pat şi-i compun o scrisoare de adio, încercând să facă totul să pară o sinucidere. A doua la rând este Valerica Scurtu, a cărei morţi pune foarte mari probleme, că doar nu se mai putea înscena o altă sinucidere! Dat fiind faptul că în acelaşi timp trebuiau să vină cei de la pompe funebre pentru a lua sicriul lui Grigore Popa, locatarii rămaşi în viaţă au extraordinara idee de a o înghesui pe Valerica sub Popa, în acelaşi coşciug. Mortea nu vrea să-i părăsească nici pe cei trei muschetari: Melania Lupu, Mihai Panaitescu şi Doru Matei. Brusc, Panaitescu dă colţul, iar Melania, din nou, vine cu o idee inegalabilă: îl pune pe Doru, sculptorul, să facă o statuie din el.
În tot acest timp, maiorul Cristescu şi locotenentul Azimioară încearcă din greu să-i dea de cap încâlcitei poveşti, dar lipsa de probe le blocheaza drumul. Atunci când rămân doar trei: Melania Lupu, Doru Matei şi Vâlcu, locatarul neinformat, lucrurile capătă o întorsătură aparte.
Romanul Rodicăi Ojog-Braşoveanu este o poveste cu umor negru, chiar sadic în unele puncte, care arată natura umană şi instinctul animalic al omului până la extrem, până la „de necrezut“.
