Trupa „Direcţia 5“ a reuşit să distreze bucureştenii care s-au adunat în parcul Kiseleff. Aceştia au intrat în scenă după trupa „Heaven“, care a cântat în deschiderea concertului. Tot spectacolul a fost amplasat pe o scenă destul de mică şi foarte joasă, însă a fost un lucru bun, trupa ajungând şi mai repede în sufletele oamenilor. Chiar dacă la început spectacolul nu se anunţa foarte reuşit, din cauza numărului restrâns de oameni prezenţi, totuşi „Direcţia 5“ i-a atras pe toţi cei care au venit la Târg, şi astfel s-a umplut tot parcul.
Au reuşit să facă un spectacol de excepţie. Au interpretat atât piesele lor vechi, cât şi pe cele mai noi. Au dat tot ce au avut mai bun pentru publicul entuziasmat. Printre piesele cântate putem enumera: „Dacă ai şti“, „Am nevoie de tine“, „Povestea noastră“, „Şi ce dacă“, şi multe alte hit-uri. Oamenii le-au iubit reprezentaţia, încât au fost nevoiţi să mai stea după programul prestabilit, oferindu-le încă două melodii publicului de abia încălzit. Audienţa i-a aplaudat, i-a ovaţionat, a cântat împreună cu ei, toată lumea ştiind versurile melodiilor.
Au distrat şi încântat publicul mai mult de o oră fără oprire. Un spectacol aşa cum nu a mai văzut de mult Bucureştiul, realizat de o trupă românească. Şi asta demonstrează că încă mai avem lucruri care ne fac mândri de ceea ce suntem.
Concertul a făcut parte din Târgul de Florii, care a avut loc pe bulevardul Kiseleff, în data de 27 martie.