De pe la Summer ECO Fest 2012

Summer ECO Fest

Summer ECO Fest

de Ana-Maria Căciulă – colaborator
foto: Ioana Muntean – fotoreporter

Am participat duminică, 3 iunie, la un eveniment cu temă ecologică (da, ştiu cum sună asta), dar, spre surprinderea mea, a fost o chestiuţă drăguţă care a adus într-un fel sau altul liceenii de prin parcuri sau baruri. A avut loc în grădina Muzeului Ţăranului Român şi a început în jurul orei 15:00.

Primele lucruri care au ieşit în evidenţă au fost standurile cu produse făcute de mână de către artizani, cum ar fi: brăţări, inele, cercei, tricouri şi alte mici atenţii. Erau foarte tari, dar chiar şi spre sfârşitul zilei, mai erau o mulţime de produse nevândute. Na! Ce să-i faci? E criză, domne! Plus că, Gigel prefera să participe la workshop-ul „Consum 0 şi cum să mergi pe bicicletă“, decât să-i cumpere Mărioarei o brăţară. Seems legit!

Summer ECO Fest

La acest workshop, băieţii au fost primii la coadă şi au ascultat sfaturile şi trucurile prezentate de o tipă simpatică care ştia cum se mănâncă chestia asta, în timp ce erau puse la dispoziţie tricouri albe, simple, pentru oricine dorea să inscripţioneze pe acestea un mesaj ecologic. Fiecare făcu’ după capul lui, dar până şi ăsta era un concurs, aşa că omuleţii încercau să găsească mesaje cât mai originale. Premiul acestui concurs consta în primirea unui voucher în valoare de 100 lei pentru cea mai inspirată idee eco. Şi cum banii pun oamenii în funcţiune în societatea în care trăim, bineînţeles că toţi şi-au dat silinţa să scrie ceva cât mai bun şi mai „eco“. Fotografiile cu tricourile inscripţionate sunt postate pe Facebook şi cine strânge cele mai multe like-uri într-un interval de două-trei zile, acela va fi câştigătorul. Deşi nu ştiu încă cine va fi norocosul, până acum, cele mai multe like-uri au fost strânse de mesajul „Green On! Earth rocks!“.

Summer ECO Fest

Mai spre după-amiază a avut loc concursul de decorare a bicicletelor cu produse eco puse la dispoziţie de organizatori. Omuleţii şi-au folosit imaginaţia aşa cum ştiau ei mai bine şi au reuşit să decoreze bicicletele cu tot felul de hârtii şi ziare colorate, piuliţe şi alte lucruşoare interesante, iar apoi acestea au fost aliniate, una mai frumoasă ca alta.

Ultima activitate care a fost desfăşurată în cadrul acestui eveniment a fost nici mai mult, nici mai puţin decât o paradă de costume, numită ECO-FRIENDLY, costumele fiind confecţionate din materiale reciclabile, chiar de către liceeni. Numai hârtii colorate, ziare, fundiţe, frunze, pene, puf, beţe, ce să mai… costumele au fost făcute cu „di tăte“.

Summer ECO Fest

În general, am observat că evenimentele cu această temă nu sunt la mare căutare, însă cei care au organizat Summer ECO Fest au avut idei foarte bune, care au impresionat până şi cei mai sceptici liceeni. Şi cum orice reţetă de succes ar trebui repetată, aşteptăm să vedem dacă vara viitoare vom avea parte din nou de o duminică eco şi a naibii de simpatică.

Recommended Articles

3 Comments

  1. Este un articol dragut si sugubat scris !
    Cu o incheiere apoteotica : * În general, am observat că evenimentele cu această temă nu sunt la mare căutare, însă cei care au organizat Summer ECO Fest au avut idei foarte bune, care au impresionat până şi pe cei mai sceptici liceeni. Şi cum orice reţetă de succes ar trebui repetată, aşteptăm să vedem dacă vara viitoare vom avea parte din nou de o duminică eco şi a naibii de simpatică.*

    Si noi asteptam. Suntem de acord cu tot ce ati scris. Am mers si noi duminica la Summer ECO Fest in curtea Muzeului Taranului Roman si ne-a placut foarte mult. Ne-am distrat !

    Acest eveniment am aflat ca a fost organizat de un grup de eleve din cadrul liceului George Cosbuc. Iulia Mihai, Layla Asaad, Andreea Traistaru si Miruna Bratu. Am mai aflat ca ele, au participat la un concurs unde au propus acest eveniment si echipa lor s-a numarat printre cele cateva proiecte desemnate pentru a fi finantate prin programul YouthBank Bucuresti, implementat local de Fundatia Comunitara Bucureşti. Programul YouthBank este coordonat la nivel national de Asociatia pentru Relatii Comunitare în parteneriat cu BCR – Banca Comerciala Romana.

    Au avut la dispozitie numai o luna de zile in care au stabilit locatia, activitatile ce vor fi desfasurate, au gasit sponsori, au realizat materialele promotionale si le-au distribuit in licee si in zonele centrale ale Bucurestiului. Bravo lor !
    Atmosfera a fost plina de energie, muzica si bunadispozitie.
    Felicitari pentru Summer ECO Fest.

  2. Am mai scris un coment dar vad ca nu a aparut. De ce ?
    Aici nu sunt 2 Comments Al meu de ce nu apare ? Am scris azi dimineata, l-am copiat si vad ca l-ati sters. De ce ?

    Max June 8, 2012 08:03

    Felicitari elevelor Liceului George Cosbuc: Iulia Mihai,Layla Asaad,Andreea Traistaru si Miruna Bratu care au organizat evenimentul Summer ECO Fest din 3 iunie 2012 de la Muzeul Taranului Roman. Am fost si noi acolo, iar atmosfera a fost incendiara ! Soare, veselie, concursuri, biciclete, standuri, prezentare de rochii eco, etc. precum si o muzica foarte buna. Felicitari si sponsorilor care au contribuit la reusita acestui eveniment ! Am vazut acum multe poze si review pe site-ul Summer ECO Fest.
    Ne-a facut mare placere sa le vedem , asa cum ne-a facut mare placere evenimentul la care am luat parte duminica 3 iunie : Summer ECO Fest !
    Inca odata felicitari !

    Your comment is awaiting moderation.

    Reply

    1. Avem un plugin care sterge automat comentariile de pe site de la useri diferiti cu acelasi IP. Ne place sinceritatea 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *