Conu’ Leonida si „prietenii“ sai

de Irina Bratan – seminarist
foto: Alexandra Mohora – colaborator foto

Dacă spui martie, posibil că vrei să zici „Conu’ Leonida“, căci atunci în club A, începând de pe la 19:15, dintr-o iniţiativă a ArCa LuI nOe, s-a jucat această piesă de teatru.
Piesa, fiind o adaptare a operei lui Caragiale, „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea“, în regia lui Alexandru Robert Nagy, îi are drept protagonişti pe Nicholas Catianis (Conu’), Aida Petrache (Efimiţa) şi Andreea Burlă (Safta).
Acţiunea se petrece în perioada Crăciunului, acasă la Con. Domnu’, bătrân şi cu febră fiind, aşteaptă să-i vină nepoata din Canada, Efimiţa. Iar când în sfârşit ea a venit, i-a adus cadou pufuleţi, portocale, biscuiţi şi… cireaşa de pe tort, un maimuţoi de pluş!

Mai departe, bunicul spune mereu cât de tare este el (de fapt cam asta a făcut toată piesa): „Io am 28 de paşapoarte şi 29 de naţionalităţi“, „Mi s-a dat biberon de aur din care am băut 11 ani vodkă“, sau el este „singurul om din lume care a fost selectat să lupte pentru Jihad“. Înainte de culcare, i-a „amenajat“, chiar, nepoatei patul pe pervaz.

Ei, şi cei doi cum adorm, se şi trezesc: Efimiţa se sperie şi se scoală disperată, din cauza zarvei de afară (crede că-i revoluţie). Buba e că atunci când se ridică din pat, Conu’ Leonida se uşurează pe peretele camerei, după care-şi îngroapă nevoile cu picioru’; şi se culcă din nou, fata iar se sperie şi iar se trezesc- însă de data asta cu gândul de a fugi la Ploieşti (bineînţeles, nu fac asta).

După puţin timp, apare Safta, (adică femeia cu masaju’), care se sărută cu Conu’: ei îi tremură posteriorul (sau mai pe româneşte, fundu’), iar el, după sărut, scuipă. La sfârşitul acestei scene extrem de „romantice“, ce a cam stârnit hohote de râs în sală, Safta îi face omului masaj, timp în care Efimiţa dansează pe populare. Ce s-a întâmplat în continuare? Bunicul şi nepoata au refuzat s-o plătească pe femeie pentru serviciu (scurt şi la obiect!).

Când Safta iese de pe scenă, publicul aplaudă, iese şi Efimiţa, publicul aplaudă iară’ şi tataie rămâne singur pe unicul scaun din încăpere, îngândurat, cu ochii înlăcrimaţi. Acesta fiind finalul de dinaintea finalului, un băieţel şi o femeie vin şi îi dau câte-o floare Conului, urmând ca actorii să iasă definitiv de pe scenă… pe populare! Alte surprize de final au fost când acelaşi băieţel li s-a alăturat actorilor la dans şi când publicul s-a ridicat în picioare şi a aplaudat chiar şi după ce cei trei au ieşit de pe scenă.

Punctele inedite ale spectacolului mi s-au părut a fi costumaţiile actorilor: Safta-n alb, Efimiţa în bocanci cu pungi peste ei, colanţi multicolori, fustă şi maieu portocaliu, bluză verde, halat de doctor, floare şi pungă pe cap şi Conu’ Leonida în pantaloni de trening gri, două pulovere, căciulă de Moş Crăciun şi pantofi rupţi la degete. Un alt fapt neaşteptat a fost cel că lumina din cameră se aprindea de la baie, sau faptul că bătrânul Con, deşi susţinea că îi e cunoscută, refuza să creadă că Efimiţa e nepoata sa.

Despre atmosfera din sală pot spune că a fost una plăcută; poate şi datorită încăperii modeste şi a publicului degajat, ce-şi savura berea sau paharul de Cola în timpul piesei. Şi poate că şi datorită unei fetiţe de, aş zice, cinci anişori, care cu ocazia unei replici de-ale Efimiţei („Tu eşti bulangiu!“), a învăţat un cuvânt nou şi care l-a corectat pe Con („Auuuzi, Mihai Sadoveanu! E Mihail Sadoveanu, Mihail!“), amuzând mulţimea.