Am fost la: Haggard “Era Divina – 20 years of Haggard”


Haggard - Era Divina – 20 years of Haggard

de Diana Ilie – redactor
foto: Ovidiu Udrescu – fotoreporter

Haggard a reuşit să umple şi cel mai sufocant local, „The Silver Church“, cu peste o mie de fani, care practic se ţineau în braţe ca să asculte o parte din formaţie. Şi, totuşi, Haggard a făcut magie pe scena îngustă.

După ce au susţinut un concert extraordinar în Cluj, în noiembrie 2008, unde biletele erau sold-out cu două luni înainte – acestea vânzându-se în doar trei săptămâni,  Haggard a revenit în România, pentru sărbătorirea a 20 de ani de activitate alături de fani prin două concerte: unul la Cluj-Napoca şi unul la Bucureşti.

Haggard este una dintre cele mai importante formaţii germane, abordând genul symphonic metal. În anii 1991-1994, Haggard aborda death metal-ul, ca apoi să se axeze pe stilul care i-a făcut celebri – symphonic metal cu puternice influenţe clasice, combinate cu death şi doom metal.


Haggard - Era Divina – 20 years of Haggard

1995 a fost anul de fixare a orientării muzicale a celor de la Haggard, elementele clasice devenind mai pregnante în muzica acestora, odată cu apariţia pe scenă a unor instrumente clasice precum vioara, pianul şi cello.

Reacţiile publicului, după lansarea albumului „Once… Upon A December’s Dawn“, au fost decisive în clasificarea formaţiei într-o categorie aparte, acest lucru făcând ca trupa să continue în dezvoltarea acestui stil. Apoi, în 1996, Haggard a ajuns astfel să fie compusă din 16 membri, iar în anul 2010 are deja 18 componenţi.

După ce au concertat în Cluj, a doua zi au venit şi în Bucureşti. Fanii aşteptau la intrare de patru ore, în timp ce truparii repetau.

Într-un final s-a permis intrarea în sală şi am prins un loc în primul rând. În deschidere nu a cântat nimeni, dar aşteptarea a fost pe măsură, mai ales că era o muzică de fundal – cred că Rammstein, repetată la nesfârşit -, care a devenit extrem de enervantă la un moment dat. Au intrat pe scenă; maşina de fum o luase razna, s-au acordat şi Zdrang! – intrarea spectaculoasă cu „Tales of  Ithiria“. Blitz-urile erau ca pe Turnul Eiffel, iar interacţiunea cu fanii a fost cum nu am mai văzut la nici o trupă.


Haggard - Era Divina – 20 years of Haggard

Din păcate nu au fost prezenţi toţi cei 18 membri, dar am avut ocazia să îi vedem pe Assis Nasseri, Luz Marsen la tobe, Fiffi Fuhrmann, solist tenor-bass, Ingrid Nietzer la clape, Johannes Schleiermacher la violoncel (nenea ăsta face minuni!), Susanne Ehlers solistă soprană, Claudio Quarta la chitară, Steffi Hertz la vioară şi, nu în ultimul rand, Catalina la flaut – fata care l-a înlocuit în acest concert pe Andreas Fuchs, artistul ce cântă la flaut pentru Haggard. A meritat fiecare secundă de aşteptare şi nu eu am spus asta; au spus-o toţi cei care au fost prezenţi la concert.

La sfârşit, formaţia a vrut să rămână pentru restul nopţii în club pentru a petrece cu fanii. Munca depusă pe scenă de fiecare membru în parte, de la chitarist la soprană, de la Assis pâna la Fiffi, şi nebunia cu torţele care au dat un aer medieval reprezentaţei, au făcut să fie Haggard, o formaţie îndrăgostită de România şi de publicul de aici. Unul dintre momentele emoţionante a fost pleiada de plecăciuni ale artiştilor către public, la care Ingrid Nietzer plângea în uralele fanilor.

Concertul, în ciuda faptului că nu erau decât o parte, a fost un real succes, atât pentru fani cât şi pentru ei, căci biletele au fost, din nou, sold-out.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *