Cateva palme false



de Adrian Vârgolici – colaborator
sursa foto: teatrulmasca.wordpress.com

Fiecare dintre noi trăieşte în umbra cuiva, cărând povara, dar fără a face vreodată cunoştinţă cu adevăratele laude. Povestea comună, dar adevărată, a oamenilor cinstiţi este pusă formidabil în scenă de actorii Ana Maria Pîslaru şi Sorin Dinculescu, sub regia lui Ioan Albu.

În sala Jacques Lecoq a teatrului Masca, piesa „Câteva palme false“ prezintă o poveste de dragoste dintre un cascador şi o cosmeticiană. Amândoi iubesc timp de 20 de ani umbra celuilalt – false personaje pe care ei le cred perfecte – idealul vieţii lor. Totul până în momentul în care vieţile lor se intersectează, iar cei doi îşi dau seama ce feste amare le poate juca viaţa.

O piesă plină de umor, o poveste ispirată dintr-o lume la care fiecare a visat măcar o dată, „Câteva palme false“ expune trăirea a două suflete din necunoscut. Acestea călătoresc pe drumul greşit, pentru a se găsi într-un final, dându-şi seama că adevărul, pe care îl iubeau de atâta timp, a stat ascuns în spatele măştilor cărora le fuseseră devotaţi până atunci. În final, cărţile sunt date pe faţă, Soarele răsare pe strada celor doi, pentru ca ei să îşi poată trăi povestea de dragoste liniştiţi.

„…un spectacol viu, cald, bine scris, bine jucat. Cei mai în vârstă îşi vor aduce aminte. Cei tineri vor înţelege.“ – Ioan Albu, regizor.

Recommended Articles

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *