Recenzie carte – Ferma Animalelor

coperta1

de Maria Tudor – redactor

“Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele“

Mereu am fost curioasă să aflu cum ar arăta lumea în care trăim dacă toți oamenii ar fi egali, dacă aceștia ar lucra împreună, ci nu unul împotriva celuilalt și dacă tot acest haos în care conviețuim ar atinge un echilibru absolut. Un univers unde zgomotele provocate de disconfort și mizeria societății sunt doar o amintire întunecată a trecutului, liniștea și armonia luându-le locul. Vă dați seama?

Însă, în timp ce îmi puneam această problemă, eram conștientă că o asemenea utopie nu s-ar putea transpune nici măcar sub forma unei fantome în realitate, ci este menită să rămână pe vecie un mare semn de întrebare. De ce? Păi, oamenii au acest instinct animalic, care îi îndeamnă să lupte pentru supremație, fiecare crezând că el este mai înzestrat decât toți ceilalți. Aspectul problematic este că, de multe ori, aceste porniri primitive sunt mai accentuate chiar și decât la cei mai fioroși tigri, fiind în stare să transforme oamenii în mașini distrugătoare, cărora le lipsește butonul de off.

Setea după putere este principalul motiv al apariției totalitarismului și consider că George Orwell a mascat perfect această pată sângeroasă din istoria omenirii în spatele unei povești ce întruchipează viața animalelor de la Ferma Manor. Ceea ce pare, într-o primă instanță, o carte pentru adormit copiii, reprezintă de fapt o operă literară ce alegorizează comunismul și revoluția bolșevică din timpul dictatorului rus Iosif Stalin.

Romanul- fabulă debutează prin mișcarea democratică a animalelor de a-l izgoni pe Mr. Jones, proprietarul Fermei Manor, ca urmare a purtării execrabile a acestuia față de sărmanele dobitoace. Răscoala avea ca scop alungarea omului de la putere, pe motivul că acesta este singura ființă vie care consumă, fără a produce nimic, în locul lui instaurându-se exact acel tip de egalitarism de care vorbeam la început. Însă, cine ar fi crezut că va fi doar o chestiune de timp până când locul lăsat liber în urma abolirii lui Jones va fi ocupat de altă minte, cel puțin la fel de bolnavă ca a predecesorului său?

Porcii au încă de la început un rol hotărâtor când vine vorba de soarta fermei, aceștia fiind considerați ființe cu o inteligență superioară, care lucrează folosindu-și creierul, ci nu forța fizică. După moartea bătrânului Major, în care îl putem recunoaște pe Lenin, vine la putere Napoleon, respectiv Stalin. O armă letală o reprezintă limbajul, pe care aceștia îl folosesc în scop manipulator, pentru a-și impune autoritatea, profitând din plin de incultura și analfabetismul celorlalte animale.

Într-altă măsură, divizarea între munca intelectuală și cea fizică duce treptat la o fragmentare socială. Așa se explică faptul că animalele sunt conștiente de poziția lor inferioară în fața porcilor și îi acceptă ca atare, atât pe ei, drept lideri, cât și toate regulile care li se impun de-a gata.

Deși, nu putem spune că ar avea de ales, deoarece fiecare animal care a îndrăznit să își exprime punctul de vedere a fost pedepsit în cel mai crud mod cu putință. Și aici avem exemplul lui Snowball, sau, dacă vrem să ne referim la realitatea istorică, pe al lui Troțki, care vine cu ideea inovatoare construirii unei mori. Napoleon, gelos fiind, poruncește în secret ca Snowball să fie alungat, pentru a-i fura ideea și a poza ulterior în erou.

Însă, vedeți voi, Orwell nu a dorit prin „Ferma animalelor“ să evidențieze tirania și absolutismul, ci mai degrabă ipocrizia crasă a așa-zișilor conducători, care încearcă să-și mascheze cruzimea prin întocmirea unor principii ce promovează egalitatea și libertatea. Cele „şapte porunci“ ale Animalismului sunt dovada clară a exprimării perfidiei porcilor, iar prin modificarea lor treptată pentru a camufla acțiunile abuzive, Squealer și Napoleon reușesc să transforme animalele în nişte marionete. Tuturor regulilor, care interzic în general o purtare asemănătoare cu cea umană, li se adaugă sau modifică câte un cuvânt, pentru a le schimba sensul. Într-un final, totul se reduce la o singură regulă, care le însumează practic pe toate celelalte- „Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele“.

Ce m-a impresionat în mod deosebit citind „Ferma animalelor“ a fost realizarea cu amărăciune că lucrurile nu au evoluat prea mult de la comunism și până în prezent. Această gândire infectă se regăsește, din păcate, și azi, oriunde am arunca o privire. Puțini șefi de stat cunosc diferența dintre „noi“ și „eu“, în timp ce și mai puțini cetățeni de rând nu se lasă orbiți de promisiuni deșarte, nu mai vorbesc de a lua inițiativă.

George Orwell a reușit să încadreze în mod spectaculos o aspră perioadă din istoria noastră într-o poveste de copii, creând astfel o simfonie de adevăruri ce te loveşte în punctul slab. Nu numai că satira politică ne învață să luptăm pentru ceea ce este al nostru de drept și să acționăm în fața despotismului, dar ne deschide totodată ochii într-un mod în care nicio altă carte nu a mai făcut-o până acum. Consider că orice om ar trebui să se bucure de o asemenea operă precum „Ferma animalelor“ și de învățăturile pe care ni le oferă, așa că dacă nu ați avut încă șansa să o citiți, faceți-o cât mai curând.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.