Balu’ Rock şi non-conformist

Balu’ Rock şi non-conformist

de Maria-Teodora Trăistaru – colaborator
foto: Raluca Anculete – fotorepoter

Tineri, beri multe, non-conformism, distracție, prieteni… cam așa se rezumă Balul Rock de anul acesta al celor de la Colegiul Național „Ion Neculce“. Cea de-a IV-a ediție a fost organizată tot de liceenii care s-au implicat (și an terminal fiind) foarte mult; energia pe care au investit-o în Bal s-a simțit în tot barul EVarză, aseară, 10 noiembrie. Ionuț Rotaru, Cristian Vasile și David Orlanda s-au ocupat de tot ce era nevoie pentru ca liceenii să fie fericiți, măcar o noapte pe an.

Pentru început, singura „problemă“, să o numim așa, a fost chiar lipsa bobocilor! Da, Balul a fost mediatizat, mai ales că a fost al 4-lea an. „Tăticul“ primului an a fost „Bătrânul“ Mădălin Mladinovici. De acolo, tuturor li s-a părut o idee bună (mai ales rockerilor!) să facă un eveniment la care să fie participanți ai mai multor licee, să cânte trupe din Neculce (că de, doar ei au fost cu organizarea), dar nu numai! Aseară au avut și doi invitați speciali: Mia (voce) și Emi (chitară bass).

Balu’ Rock şi non-conformist

Începutul a fost marcat, cum era de așteptat, printr-o „încălzire“ a instrumentelor. Din această repetiție a ieșit totuși o melodie ritmată, avându-l pe Angus la tobe. După ce s-au mai strâns oameni (adică prieteni care nu se mai revăzuseră de ceva timp, dat fiindcă nu numai liceeni au fost prezenți, ci și studenți!), a început concertul propriu-zis, avându-l pe Vlad Nicolici (Nico) la chitară și voce, Radu Horațiu la chitară bass și Cristian Vasile (Crizzu) la tobe.

Din nou, non-conformismul s-a simțit de departe, Nico dând startul Balului cu melodii legate de „Gicu, Nae și Tanța“. Cum vă sună „Paraschiva“ lui Mărgineanu pe ritmuri rock? Magnific, vă spun eu! Din povestea cu „Gicu, Nae şi Tanța“, Nico a spus: „Hai să încheiem, totuși, povestea lor, cu următoarea melodie“ și începe cu acordurile „Breaking the law“! După cover-urile de la Red Hot Chilli Peppers, Judas și alte câteva trupe mari din industria rock-ului, vine și momentul Miei, care, alături de Nico, a cântat melodii lente, de dragoste, și a mai alinat puțin puterea și extazul rockerilor din primul rând.

Balu’ Rock şi non-conformist

După încheierea concertului, mesele din tot barul erau pline de beri, râsete, povești și distracție. Ce să mai, un Bal Rock adevărat!

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *