A venit Craciunul si in Colegiul National „Mihai Viteazul“

A venit Craciunul si in Colegiu National „Mihai Viteazul“

A venit Craciunul si in Colegiu National „Mihai Viteazul“

de Alexandra Ioniță – tehnoredactor
foto: Tudor Florin Drujescu

Magia sărbătorilor de iarnă și-a făcut apariția și la Colegiul Național „Mihai Viteazul“ în ziua de joi, 20 decembrie. Începând cu orele 12:00, dovlecarii și-au făcut cu mic, cu mare apariția în sala de festivități pentru a urmări spectacolul ce avea să aducă spiritul Crăciunului în liceu.

Bucureșteanu Mihai, prezentatorul acestui eveniment, și-a făcut apariția pe scena și ne-a întâmpinat cu programul serbării. La scurt timp, Corul CNMV, coordonat de doamna profesoară Ramona Ungureanu, a urcat pe scenă, pregătit să ne transmită și nouă gustul sărbătorilor. Ca o surpriză, printre tinerii artiști s-au aflat și foști membrii ai corului, acum absolvenți, ce au cântat pe scenă împreună cu noua generație

A venit Craciunul si in Colegiu National „Mihai Viteazul“

Înainte de toate, doamna profesoară a ținut să îl citeze pe E.T.A. Hoffmann, spunând că „muzica începe acolo unde se termină cuvintele“. În liniște deplină, corul a început să cânte piese precum „La Vifleem“, „Mare-i Sara“, „Legănelul lui Iisus“, „Vine Crăciunul pe sară“ și „Carol of the bells“, spectacolul încheindu-se cu un „La mulți ani“, în timp ce sala aplauda frenetic prestația.

În continuare, „Still in Motion Crew“, trupa de street dance a liceului, și-a făcut simțită prezența, ridicând sala în picioare la numărul lor, ce avea să încheie în același timp și festivitatea. La final, doamna profesoară Ungureanu le-a urat tuturor „Sărbători fericite și vacanță plăcută“, cei prezenți îndreptându-se ușor-ușor către ieșire.

A venit Craciunul si in Colegiu National „Mihai Viteazul“

Dovlecarii cu siguranță și-ar fi dorit ca serbarea să țină mai mult dar, după cum ne-am obișnuit, nici de această dată nu am fost dezamăgiți!

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *