„Mon Amour“ – seara frantuzeasca la Tete-a-Tete



de Florentina Băcioiu – seminarist
foto: Marius Dobre – colaborator foto

Seara de 9 august a fost dedicată atât literaturii franceze, cât şi muzicii jazz, cele două îmbinându-se armonios.

Am ajuns la cafeneaua „Tete-a-Tete“, amplasată în Parcul Herăstrău, cu mult înaintea începerii spectacolului – intitulat sugestiv „Mon Amour“, acesta a început la 21:30. Atmosfera era una relaxată şi am asistat la ultimele repetiţii, care s-au desfăşurat cu multă voie bună şi amuzament.

În timp ce publicul îşi făcea apariţia, se puteau asculta coveruri ale unor trupe celebre precum Scorpions, Bon Jovi, Pink Floyd şi Queen. Nu a trecut neobservat nici decorul, care prevestea rafinamentul franţuzesc ce urma să fie recreat de artişti. De asemenea, a putut fi admirat Vernisajul „Povestind Copacilor“ al Ginei Ster. Iar numeroasele cărţi vechi amplasate în cafenea duceau cu gândul la un cenaclu literar amplasat într-o bibliotecă improvizată, foarte cochetă.


Cu puţin înaintea orei 21:30 se simţea o anumită agitaţie în public, oamenii erau nerabdători să savureze o seară franţuzească autentică. Şi aşa a şi fost. Actorii Adelaida Zamfira, Ana-Ioana Macaria şi Istvan Teglas au recitat versuri ale autorilor francezi Baudelaire, Prevert, Villon, Verlaine, Ronsard şi Desnos. Surpriza serii a fost Aylin Cadîr, care a cântat alături de trupa sa melodii jazz foarte sensibile – evident, în limba franceză.

Pentru aproximativ 45 de minute am uitat că mă aflu în Bucureşti, supranumit cândva, ce-i drept, „Micul Paris“. Atmosfera romantică, sofisticată, dar simplă în esenţă, a cucerit publicul. Exista o oarecare sfială a spectatorilor, părea că nu vor să perturbe armonia creată pe scenă. Singurele momente „zgomotoase“ erau ropotele de aplauze, aduse în semn de mulţumire artiştilor.


Timpul a trecut foarte repede, iar spre final cântăreaţa Aylin Cadîr şi-a prezentat colegii actori, dar şi trupa: Ciprian Pop (chitară), Michael Acker (contrabas) şi Alex Triscariu (fagot). Nu în ultimul rând, a ţinut să le mulţumească atât acestora, cât şi publicului. A urmat încheierea spectacolului, Aylin Cadîr luându-şi la revedere cu un veritabil accent franţuzesc: „Adieu!“.

Recommended Articles

2 Comments

  1. Aveti idee cand se mai tine???

    1. O seara splendida care nu merita pierduta.
      Din cate am inteles se v a mai tine peste vreo 2 saptamani dar eu ma uit pe facebook pe pagina lor la tete a tete cafenea pt info
      Va pup si multumim pt atmosfera micului paris 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.