Liceul Creanga

Undeva pe lângă Piaţa Unirii, înconjurat de părculeţe şi blocuri, se ridică mândru Colegiul Naţional „Ion Creangă“. Liceul nu este găzduit de o clădire impozantă, însă ascunde o comoară inestimabilă, căci esenţele tari stau în sticluţe mici. Da ştiu, credeţi că vreau doar să mă dau mare. Poate ca aşa şi este, dar am cu ce.

Dacă ai trecut peste întrebarea frecventă: De ce este atât de verde liceul?, poţi porni în expediţie prin el. Vei fi puţin uimit la început, pentru că noi avem trei intrări: una a profesorilor, una a elevilor şi una care ne face legătura cu Marea Divinitate, deoarece vis-a-vis se află Seminarul Teologic şi Biserica Mihnea Vodă.

Tot rătăcind prin zona parterului, la un moment dat, vei găsi sala de festivităţi, care de-a lungul timpului a găzduit numeroase spectacole de teatru, muzică şi dans, dar şi diferite festivaluri. Faţă în faţă se află şi biblioteca, unde vei fi întâmpinat de o doamnă foarte drăguţă, gata să te ajute după ce îi vei spune parola, adică vei răspunde la o întrebare foarte simplă. Dotată cu foarte multe cărţi din toate domeniile de interes, biblioteca mai adăposteşte şi o sală de lectură în care se găsesc şi câteva calculatoare cu acces la internet.

Părăsind lumea fascinantă a cărţilor şi continuându-ţi plimbarea pe coridoarele liceului, vei observa pereţii tapetaţi cu diferite colaje ce reprezintă activităţile susţinute în cadrul colegiului. La etajele superioare se află cancelaria, sălile de curs, laboratoarele de biologie, chimie, fizică şi limbi străine, dar şi trei laboratoare de informatică.
De asemenea, nu ducem lipsă nici de proiecte, nici de elevi eminenţi. C.N. „Ion Creangă“ are parteneriat cu Junior Achievement România care desfăşoară diferite programe în liceu pentru alegerea carierei, s-a implicat în susţinerea cauzei celor de la Greenpeace, a intrat în Programul de Luptă Împotriva Tutunului, Alcoolului şi Violenţei, derulat în colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog şi în multe alte proiecte.

Să vorbim acum şi despre elevii liceului, căci ei sunt cei mai importanţi. Crengiştii noştri au reuşit să se facă remarcaţi de-a lungul timpului şi prin rezultatele foarte bune la olimpiadele pe ţară în diferite domenii: matematică, fizică, chimie, istorie, geografie, latină sau limba română.

Dar pe lângă faptul că am ajuns destul de departe învăţând, unii dintre noi avem şi înclinaţii artistice pe care ni le descoperim şi le îmbunătăţim în cadrul cercurilor organizate în liceu. Astfel avem Trupa de teatru „Trimbulinzii“, coordonată de d-na prof. Cecilia Barbu şi care a participat la diferite festivaluri de teatru, printre care Festivalul Naţional de Arte pentru liceeni „Florian Pittiş“, Festivalul de teatru pentru copii şi liceeni „Mark Twain“ etc. Corul liceului, coordonat de d-na prof. Magda Lăzărică, care a câştigat numeroase premii atât la concursurile din Capitală, cât şi din ţară. Revista „Trimbulinzii“ coordonată de d-na prof. Carmen Rădulescu şi care a ieşit doi ani consecutiv laureată pe ţară la Concursul Naţional de reviste şcolare.

Şi totuşi, până acum liceul meu nu este cu nimic mai presus faţă de celelalte licee din Bucureşti, însă eu am spus că am cu ce mă lăuda şi pe bună dreptate că am. Colegiul Naţional „Ion Creangă“ este singurul liceu din Capitală unde se studiază limba neogreacă şi limba japoneză. Acest lucru ne face cu adevărat unici şi ne clasează cu mult peste concurenţă. La sfârşitul clasei a XII-a elevii îşi pot susţine lucrări de atestat pentru a-şi dovedi competenţele într-una dintre aceste limbi, iar elevii ce termină clasa de japoneză au ocazia de a pleca cu bursă în Japonia, susţinuţi de Ambasada Japoniei la Bucureşti.

De asemenea, elevii din aceste clase ne surprind în fiecare an cu festivalurile pe care le organizează. În cadrul clasei de neogreacă, aceştia ne pregătesc în fiecare an de ziua Greciei spectacole de dans şi teatru în greacă, dar ne şi încântă papilele gustative cu felurite mâncăruri greceşti preparate chiar de ei. Nici cei de la japoneză nu se lasă mai prejos, şi organizează un festival de două zile unde ne prezintă cultura, îmbrăcămintea şi tradiţiile japonezilor.

M-am lăudat atât de mult cu liceul meu încât ar putea să bată la ochi. Adevărul este că nici noi nu suntem uşi de biserică. Mai chiulim, ne mai certăm, ca apoi să ne împăcăm la un baschet sau un volei în sala de sport sau vara în curte; mai stăm la câte o bârfă la un consiliu ad-hoc făcut prin spatele clasei, dar încercăm să îmbinăm utilul cu plăcutul. Nu suntem perfecţi, suntem crengişti. Aşa că liceul meu este cel mai tare!