Teen Press Între o repetiție și o seară de spectacol, am reușit și noi să îi răpim câteva minute unuia dintre cei mai talentați și mai admirați, cel puțin de noi aici, la Teen Press, actori ai Teatrului Excelsior, pe numele său, DAN PUGHINEANU. Pe lângă zâmbetele pe care le provoacă seară de seară pe scenă, și aici vorbim și de scena de stand-up, Dan, prin însuși felul său de a fi și a vorbi, induce o stare de bine oricui este dispus să stea cu el de vorbă. Așadar, noi ne-am delectat cu o discuție atât despre cariera, cât și despre viața lui.
Așa… de încălzire. Cum te-ai decis să devii actor?
Am trecut prin atâtea poveşti despre începutul ăsta, încât mi-e destul de neclar acum care este cea adevărată. Cred că evenimentul T-0, cum ar veni, a fost la o serbare la grădiniță, în care mi s-a dat o scenă, cu prietenul meu cel mai bun, din Creangă. Eram îmbrăcați în ii, dar pentru că s-a întâmplat acum atât de mult timp, aşa se îmbrăcau oamenii, nu era costum popular… Am repetat cum trebuia să-i dau o palmă și să îi spun Ce-ai pățit, nebunule? și la repetiții ne loveam ca niște copii. Doar că în spectacol, cand era și public, i-am dat așa o palmă…Colegul meu s-a dat așa pe spate, i-am zis Ce-ai pățit nebunule? și tot publicul a râs. Cred că se vedea că a fost o greşeală, oricum ieșea din parametrii unei serbări de copii. Și s-a râs așa, m-am oprit și a fost așa un moment… Și da, cred că ăla a fost un T-0. După am intrat și în trupa de actori de la şcoală.
Ai zis că ai intrat apoi într-o trupă. Crezi că e complet necesar să fii într-o trupă de teatru sau să faci facultatea de teatru pentru a avea o carieră în domeniul actoriei?
Cred că depinde ce fel de om ești. Eu sunt un om foarte pragmatic și îmi place să îmi organizez totul matematic. Pentru un om de genul meu cumva da, mi s-a părut normal să intru într-o trupă de amatori la liceu, după să mă pregătesc un an pentru admitere la facultate, să dau mai multe admiteri la facultate, ca să fiu sigur că intru la una, și după să intru, să fac facultatea, iar apoi să fac și masterul, pentru că așa se face. Dar sigur, sunt o grămada de actori care sunt foarte buni fără să fi făcut niciun curs. Dacă ești ca mine, dacă nu poți să improvizezi, trebuie sa știi neapărat ce faci tot timpul, bănuiesc că da, e bine. Și pentru tinerii care vor să dea la teatru, sfatul meu ar fi totuși să intre în lumea asta înainte. Să vadă cu ce se mănâncă meseria și să vadă dacă le place sau nu, unii își pot da seama că nu le place și să facă altceva.
O luăm cronologic… Cum te-a găsit Teatrul Excelsior sau cum i-ai găsit tu pe ei?
La Teatrul Excelsior… Fix acum 5 ani, am terminat facultatea la Cluj, licența, în 2017, și s-a făcut un concurs aici. Am zis cu mai mulți colegi că o să venim la master aici și când am auzit că o sa fie și concurs la un teatru din capitală am zis Super, să mergem! Și de atunci am intrat în proiecte, a fost o perioadă foarte prolifică, dacă pot să zic asta, pentru că am intrat în proiecte cap la cap după ce am terminat facultatea, iar pentru mine a fost foarte îmbucurător, mai ales pentru mine, care sunt mai pesimist așa. Am avut noroc atunci în 2017.
Și chiar după norocul ăsta, ai avut momente în care te-ai îndoit de alegerea de a urma cariera de actor?
Da, da, sigur că da. Sunt multe momente din astea. Foarte multe mi-am dat seama că țin de orgoliu. Mi-am dat seama că atunci când mă gândeam, și în facultate și după, că Of, poate nu e pentru mine, mi se părea că vorbea mai mult orgoliul din mine, pentru că primisem o critică și mi-am dat seama că mereu era din orgoliu. Niciodată n-am fost aproape, dar mi-am dat seama că doar datorită faptului că am avut noroc de o facultate bună, colegi buni, apoi Excelsior și concursul, pentru că altfel, cunoscându-mă pe mine, aş fi renunțat. Am avut pur și simplu noroc și n-am fost niciodată aproape de renunțare.
Ți se pare că e un domeniu competitiv, domeniul teatrului, odată ce treci de admiterea la facultate și începi sa joci în piese?
Mie domnul profesor Bacz, care mi-a fost profesor la Cluj, îmi spunea această zicală: Competitions are for horses, not for artists. Și de fiecare dată când mă gandesc la o competiție, cum a fost Gala HOP sau admiterile, îmi dau seama că e un grad foarte mare de subiectivitate în ele. Nu poți să te încrezi neapărat în rezultate. La teatru e ceva mai diferit decât în alte medii, cum ar fi corporații, unde sunt 20 de oameni pe un post pe care pot să-l facă toți cei 20 de oameni. La teatru există tipologii, adică eu nu o să pot niciodată să fiu pe aceeași tipologie cu un coleg sau o colegă. Adică nu o să joc niciodată Nina (Zarecinaia), absolut clar, deci nu este nicio competiție pentru Nina, pe care o duc cu Ana Udroiu. Ana Udroiu este singură pe Nina din teatrul ăsta, poate să fie liniştită. E super subiectiv și de asta e și urât, și frumos, în același timp. E și un blestem și o binecuvântare teatrul ăsta (n.e. teatrul ca domeniu).
Cu ce rol crezi că te identifici cel mai bine, din cele pe care le-ai jucat?
Cred că aş avea 2 roluri. Primul ar fi cel din Opera de trei parale (Marlene, amfitrion). Mi se pare că a fost construit, de mine și de Răzvan Mazilu, foarte mult pe ce pot eu oferi și pe aptitudinile mele, care sunt aptitudinile lui Dan Pughineanu, aceste aptitudini de amfitrion foarte clumsy și cu glume self deprecating, glume autoironice, care sunt niște atuuri, îmi place mie să mă gandesc, care țin foarte mult de persoana mea. Mi-a plăcut foarte mult asta pentru că este un personaj adus foarte aproape de mine, chiar dacă din start, când am auzit că o să fie un amfitrion travestit, mă gândeam că asta nu e deloc aproape de mine, dar cumva a ajuns foarte aproape de mine și îmi place foarte mult să-l joc, îmi place foarte mult spectacolul. Deci din punctul de vedere al apropierii față de mine, mi-a plăcut mai mult acest personaj, dar din punctul de vedere a… ceea ce aş vrea să aspir, ar fi rolul din Urâtul (Lette), pentru că mi se pare că e un rol cu un parcurs foarte inedit pentru un actor și un rol cu care te întâlneşti foarte rar și aş vrea să mai am parte de roluri de genul ăsta. Nu e atât de aproape de mine ca rolul din Opera, dar este un rol important pentru mine ca experiență și demers artistic.
Există vreun rol pe care ai vrea neapărat să îl joci în cariera ta? Din ceva ce ai văzut?
Da, aş vrea Hamlet neapărat, aş vrea Romeo, dar se pare că Romeo, dacă totul merge bine, deja în decembrie ar trebui să îl jucăm la Excelsior. Aş vrea și Richard III, dar un pic mai târziu, bănuiesc că fiecare rol cu vârsta lui, dar aş vrea foarte mult Richard III pentru că l-am făcut în facultate și ne-a plăcut tuturor foarte mult atunci piesa. Și cred că… atât. Deși sunt destul de clasice, destul de şablonistice, e un motiv pentru care toată lumea vrea să joace Hamlet, pentru că nu este un rol cu care te întâlneşti în alte scrieri, alte piese.
Hai să vorbim puțin despre piesa Aproape, cea mai nouă premieră la Excelsior. Spune-ne puțin despre cele 2 personaje ale tale și la ce să se aștepte spectatorii.
Ce mi se pare inedit la spectacolul Aproape este faptul că este făcut doar din scene fragmentate și cred că ăsta e un atuu pentru spectacolul nostru, în sensul în care nu ai cum să te plictiseşti ca spectator. Dacă vezi o scenă și poate nu-ți place, în câteva minute o să vină altă scenă, cu altă situație, alți actori, alți parametrii, și cred că din punctul ăsta de vedere e un câştig foarte mare al spectacolului. La ce să se aștepte spectatorii? Să nu fie plictisiți. Ăsta cred că e pariul nostru: să nu se plictisească nicio secundă. Și despre rolurile mele, fiecare actor joacă câte 2 roluri în spectacol. Rolurile mele sunt acest tânăr timid, care nu știe cum să îi spună tipei pe care o iubește că o iubește. Ceea ce e foarte amuzant este că și ea, la rândul ei, nu știe cum să îi spună și evident că este această încleştare a timidității, așa ar trebui să se numească prima scenă. O încleștare a timidității celor 2 oameni, care la final se rezolvă, dar nu vreau să spun mai multe. Și al doilea rol este un rol foarte special din spectacol. Joc rolul unui tânăr care are o boală care nu îi permite să simtă durerea fizică. Și e… mișto. Glumesc. Ce să zic despre el? Joacă într-o scenă cu o fată care simte foarte tare durerea și care este și foarte neîndemânatică și evident că îl lovește foarte des. Îl lovește, dar el află mai târziu că l-a lovit, pentru că nu a simțit impactul inițial. Spectacolul fiind despre tema apropierii dintre 2 persoane în toate formele în care poate veni aceasta, și scena aceasta se bazează pe o apropiere dintre cele 2 personaje ale noastre, care se va rezolva sau nu în sfârşit, nu știu, acum să vedeți fiecare spectacolul.
Să vorbim puțin și despre stand-up. Cum ai ajuns să faci asta?
Mie stand-up-ul mi-a plăcut foarte mult de când eram mic, deși, acum gândindu-mă retrospectiv, probabil, uitându-ma la el în engleză, probabil nici nu prea înțelegeam foarte multe. Dar întotdeauna mi-a plăcut această idee a unui om care are ceva de spus atât de tare ȋncât se urcă pe o scenă și o spune unei mulțimi. Ideea asta de am ceva care trebuie neapărat spus acum și acest lucru sunt sigur că o să creeze o reacție, reacție care la stand-up este cea de râs.
E și un fel de autocunoaştere?
E foarte posibil pentru că eu sunt un băiat glumeț, nu știu dacă v-ați dat seama până acum, dar nu știu dacă sunt un băiat glumeț pentru că așa sunt eu sau pentru că am văzut stand-up de foarte mic. Întotdeauna mi-au plăcut filmele de comedie și actorii de comedie, am văzut toate filmele lui Louis de Funes, m-am uitat la Chaplin, am toate dvd-urile alea de la Ziarul Adevărul pe care le are toată lumea, și asta mi-a plăcut de când eram mic și întotdeauna am vrut să încerc, dar cumva iată, având norocul să lucrez ca actor de când am venit în București, cumva am avut ghinionul de a-mi întârzia debutul în stand-up. Acesta a venit acum un an, pe 26 august 2021, și de atunci merg destul de regulat, zic eu, la stand-up și îmi place foarte mult. Îmi place foarte mult tot procesul, de la idee până la scris, până la tăiat, până la încercatul materialului, până la schimbatul materialului în conformitate cu reacțiile pe care le-am observat și da… este o pasiune mai mult decât e un hobby.
Este diferit sentimentul de pe scena de stand-up față de scena de teatru?
Da, da, este diferit pentru că la stand-up depinzi de reacția imediată a publicului și cumva depinzi de râs. Scopul tău acolo este ca în 5 minute să faci publicul să râdă, dacă nu l-ai făcut să râdă înseamnă că ai eșuat și dacă l-ai făcut să râdă, înseamnă că n-ai eșuat. Deci având în vedere că și eu sunt un tip mai pragmatic și așa, și de multe ori mă încurcă faptul că meseria de actor este destul de subiectivă, văd cumva această pasiune cu stand-up-ul ca o insulă de obiectivitate în toata această mare de subiectivitate care este teatrul, în sensul că este clar că ai eșuat sau că ai reușit și este absolut verificabil, dacă ai râs sau nu. La teatru… de multe ori ți se pare că ai văzut un spectacol bun, dar toată lumea spune că a fost prost și viceversa, dar la stand-up îți dai seama pe moment dacă e bine sau e rău. De asta e mișto.
O întrebare mai personală așa, drept încheiere. Ce asculți, ce citești în afara scenei?
Ce citesc fix acum… am terminat o carte de Hermann Hesse care a durat foarte mult, dar fiind o fire pragmatică nu pot să las o carte neterminată și să ştiu că o am în bibliotecă și că nu e terminată, deci mi-a luat destul de mult să o termin, pentru că a fost foarte greoaie. Și am început de câteva zile o carte, pe care am citit-o și în engleză, care se numește Eu o să vorbeşte drăguț cândva, de Davide Sedaris, care este foarte mişto, e un scriitor american foarte apreciat, scriitor de comedie foarte apreciat, și e un fel de autobiografie. Ce scrie el sunt un fel de jurnale, sunt mai multe jurnale pe care le publică cred că o dată pe an. Și da, Eu o să vorbeşte drăguț cândva este despre tinerețea lui și despre cum era foarte sâsâit și despre cum a trecut peste asta și e foarte mișto. Și ce ascult… ascult foarte multe podcast-uri, pentru că… fiind o fire foarte pragmatică, simt că orice distanță pe care o parcurg pe jos prin oraș este pierdută dacă nu ascult ceva care să aibă și un fir de folosință. De asta ascult podcasturi și despre actorie și despre stand-up o grămadă, evident, pentru că simt că nu pierd acel timp de tranzit dintre 2 destinații. Muzică… uf, într-adevăr e cam greu acum… Din astea! Într-adevăr e o perioada în care n-am prea mai ascultat muzică. Nu știu de ce, dar… Din astea… Zi cum îi zice. Arctic Monkeys- din ăștia… tinereşti din astea. Încerc să mai forțez anii 20, the 20’s, încerc să îi mai forțez, deși uite se duce, dar da. Plăcerea mea vinovată acum e Harry Styles. Ana Udroiu mi-a zis că semăn cu el și trebuie acum să îl ascult pe om dacă semăn cu el. Arăt ca Harry Styles cu un cromozom în plus… Deci Harry Styles este acum o plăcere vinovată, dar atât.
La ce seriale te uiți? Și lasă-ne o recomandare, pentru că ai spus ceva despre filme de comedie.
Am câteva recomandări. Aş vrea să recomand neapărat Hamilton, teatru muzical- facem și noi Opera și Familia Addams, apropo. Da, îmi plac musicalurile. Ca stand-up aş recomanda Bo Burnham. Bo Burnham este extraordinar, este un geniu, nici nu știu cum să îl descriu. Este atât de clar unul dintre aceia despre care se va spune că a fost un geniu după ce a murit. N-am văzut niciodată un om atât de clar un geniu neînteles. Comediant muzical. A făcut acum un special, în pandemie, care se numește Inside, și este un lucru la care nici măcar nu aş putea să aspir, mi se pare că este atât de bine făcut, și este făcut, filmat și editat doar de el, făcut într-o singură casă. Este tot ce aş vrea eu să devin, dar știu că nu o voi face. Este un comediant pe care-l urmăresc de mai de mult și este într-adevăr preferatul meu. Nu știu cum aş putea să recomand mai tare asta. Ar trebui și spectacol de teatru, că altfel pare că nu sunt artist, nu? Spectacolul care tocmai ce s-a lansat și la care au lucrat colegii mei, The Sweet Science of Bruising. Care este un spectacol cu box, dar nu despre box, veți vedea. În plus, aș mai adăuga Locotenetul din Inishmore, în regia Vlad Massaci, care se joacă la Teatrul Mic.
În ce musical ai vrea neapărat să joci?
Mie mi-a plăcut foarte mult filmul Mizerabilii, mi se pare foarte mișto. Nu s-a făcut la noi din câte știu, probabil Răzvan (Mazilu) îl va face la un moment dat. Mi se pare chiar un titlu care ar atrage foarte multă lume și cred că are și distribuție pentru el, dar vedem ce ne rezervă viitorul.
Venind vorba de recomandări de teatru… Teatrul Excelsior face Romeo și Julieta în italiană anul acesta. Există vreo presiune pentru tine ca actor, știind că s-a mai jucat această piesă la alte teatre din București?
La spectacolul nostru e inedit faptul că jumătate din distribuție este formată din italieni, dar este cumva și un teatru de imagine, imagini create din lumină, actori… Și cred că asta e principala diferență față de orice altă montare pe care am văzut-o, în ultimul timp cel puțin în România. Dar pe lângă asta, niciodată nu m-am gândit că ar fi o presiune în plus faptul că a mai fost jucată undeva, pentru că de fiecare dată când mergi să vezi Hamlet, toată lumea știe cumva piesa, te duci să vezi Hamletul lui Andrei Huțuleac, de exemplu. Nu poți să le compari. E ceva foarte particular în fiecare montare.
Interviu de Maria Dumitru și Alina Bălan
