Teen Press 
foto: arhiva personală
Cine spune că adolescenţii sunt insensibili la problemele celor din jur? Din ce în ce mai mulţi se implică în activităţi de voluntariat, pe care le consideră în acelaşi timp constructive în dezvoltarea personală.
Luiza Cernica este elevă la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“ şi îşi împarte timpul între liceu şi Asociaţia AMMA, unde lucrează ca voluntar.
R.: Ce te-a determinat să faci muncă de voluntariat?
L.C.: Sunt o fire foarte generoasă, părinţii m-au educat în felul acesta. A fost o decizie de moment, care s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune pe care le-am luat în viaţă. Nu am ştiut că înseamnă atât de mult să fiu voluntar, decât după ce am devenit unul, iar munca de voluntariat mă face să mă simt fericită şi împlinită.
R.: De ce ai ales AMMA?
L.C.: Iniţial am participat la nişte cursuri de dezvoltare personală care se numeau „EU şi Europa“, care promovau, printre altele, şi voluntariatul. Apoi am primit un e-mail de la unul dintre trainneri, în care se anunţa că Asociaţia AMMA caută voluntari. Mi-a plăcut foarte mult prezentarea şi am realizat că e un lucru pe care chiar trebuie să îl încerc.
Asociaţia AMMA lucrează cu copiii de la centrul de plasament „Sfântul Nicolae“, de care mă ocup şi eu momentan. Facem foarte multe accesorii handmade şi accentul cade pe creativitate. Acestea sunt apoi vândute, iar banii sunt folosiţi pentru copii, deoarece, în afară de alocaţie, ei nu au altă sursă de venit.
R.: În ce activităţi te-ai implicat în cadrul asociaţiei?
L.C.: Împreună cu dna coordonatoare Ramona Guţu am realizat mai multe proiecte pentru copii, care în general serveau la strângerea de fonduri. O mare parte din bani i-am investit într-o bibliotecă, un spaţiu liniştit, folosit adesea pentru meditaţii cu copiii. La festivitatea de deschidere a acesteia, copiii au jucat într-o piesă de teatru numită „Meşterul Manole“, iar eu i-am ajutat la realizarea decorului. În apropierea Paştelui am demarat un proiect numit „Poveştile Raiului“, în parteneriat cu Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“. Până acum au avut loc două întâlniri: una la biblioteca despre care vă vorbeam mai devreme, iar cea de-a doua în incinta C.N.M.V. Acestea au îmbrăcat forma unor ateliere de creaţie, am realizat planşe în care am putut să ne exprimăm liber gândurile, sentimentele, într-un mod creativ.
R.: Ce ai învăţat din experienţa aceasta?
L.C.: Munca de voluntariat m-a învăţat adevăratul sens al cuvântului implicare şi a contribuit foarte mult la maturizarea mea. Fiind voluntar la un centru de plasament, am putut să pătrund într-un alt mediu de viaţă total diferit faţă de cel în care am crescut. Aş putea să adaug că am realizat că problemele mele nu sunt atât de grave precum cele cu care se confruntă aceşti copii. De asemenea, voluntariatul mi-a deschis numeroase porţi şi am avut ocazia să cunosc foarte multă lume.
R.: Ce te motivează să fii voluntar?
L.C.: Zâmbetul unui copil este cea mai sinceră şi cea mai frumoasă mulţumire. Prin prezenţa mea şi prin ceea ce încerc să fac pentru ei – să îi ajut la teme, să îi fac să râdă, să uite de grijile pe care le au – vreau să le ofer măcar puţin din ceea ce eu am avut. Întotdeauna mi-au plăcut copiii, mai ales că mama este învăţătoare şi mi-a inspirat acest lucru. Mulţumirea sufletească este satisfacţia pe care o am în urma voluntariatului.
R.: Care sunt planurile tale de viitor?
L.C.: Momentan sunt în clasa a XII-a şi principalele mele griji sunt Bac-ul şi admiterea la facultate. Deşi am fost foarte ocupată, nu am renunţat la voluntariat şi cu siguranţă nu o voi face nici pe viitor. Este probabil unul dintre puţinele lucruri în viaţă care mă fac cu adevărat fericită şi mulţumită.
